Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Semnele care ne pot pune pe ganduri! Metodele prin care iti dai seama daca ai telefonul ascultat

in Articole

Convorbirile telefonice pot fi ascultate fără greutate.  Metodele folosite devin din ce în ce mai sofisticate, iar închiderea telefonului sau scoaterea bateriei nu mai reprezintă o măsură de siguranță în secretizare unei convorviri.  Prezentam șapte metode de ascultare dar și de fentare a ascultării convorbirilor telefonice.

Un comportament anormal al telefonului mobil ne-ar putea indica  faptul că acesta ar putea fi interceptat.  Potrivit specialiștilor, există câteva semne care ne pot pune serios pe gânduri.

Traficul de date se epuizează inexplicabil

Dacă ai observat că s-a epuizat tot traficul de date inclus în abonament, cu toate că nu ai folosit mai deloc internetul,  atunci telefonul tău are sigur o problemă. Consumul exagerat de date într-un timp foarte scurt este un semn care ne poate duce cu gândul la faptul că mobilul ar putea fi interceptat, potrivit lui Mihai Belu, directorul unei agenții de detectivi din România.  Totuși, există și posibilitatea ca anumite aplicații sau programe instalate în smartphone să fie responsabile de epuizarea traficului de date într-un timp foarte scurt.

inselaciune-telefon-glasul-hd.ro_1

Pierderea bruscă a semnalului

Există semne care pot da în fapt o eventuală interceptare ambientală prin telefonul mobil, potrivit lui Florin Todea, șeful unei agenții de detectivi particulari din România.  Unul dintre acestea este pierderea bruscă și inexplicabilă  a semnalului.

Bateria se supraîncălzește, deși nu folosești telefonul

Un alt semn care ar trebui să ne dea de gândit este acela că bateria se supraîncălzește, chiar și atunci când telefonul mobil nu este folosit. Acest lucru ar putea da de gol faptul că în smartphone există un program de tip spy. Pentru a evita astfel de probleme, cel mai indicat este să codăm din timp telefonul. Astel, nimeni nu va putea afla codul IMEI și nici nu va putea instala vreun program spion.  Respectiva aplicație spion poate  cauza, de altfel, și descărcarea rapidă a bateriei. Același lucru se poate întâmpla și ca urmare a unei eventuale interceptări ambientale.

Verificați factura

În cazul în care vorbim despre o aplicație spion, este posibil ca pe factura detaliată pentru serviciile de telefonie să observăm apeluri sau SMS-uri frecvente către un anumit număr de telefon, pe care nu  îl cunoaștem. Programul spion poate șterge acele “dovezi” din memoria telefonului, dar nu și de pe factură. Pentru a scăpa de acesta trebuie să resetezi telefonul sau să reinstalezi sistemul de operare.

Un test pe care îl poate face oricine

Dacă bănuiești că în telefonul tău a fost instalat un program spy, încearcă să folosești telefonul mobil în apropierea unor aparate radio-TV. Chiar dacă de obicei telefonul nu interferează cu astfel de aparate, s-ar putea ca aceste interferențe să apară dacă ești ascultat. Poți să folosești radioul setat pe frecvențele FM de la capătul benzii ca un aparat de detectat. Dacă pârâie în apropierea telefonului însemnă că acesta conține un dispozitiv de ascultat. În același mod poți folosi și o antenă conectată la un televizor setat pe una din frecvențele UHF. Mai multe detalii AICI.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Articole

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web