Polițiștii de frontieră de la Siret au prins un cetățean ucrainean, care conducea un microbuz asamblat din piese provenite de la două autoturisme din Italia și Germania şi căutate de autorităţile din aceste state.
Ucraineanul, în vârstă de 32 ani, conducea un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina iar la controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că microbuzul este asamblat din piese ce provin de la două autoturisme, care figurau în baza de date ca fiind bunuri căutate pentru confiscare, alerte introduse de către autoritățile din Italia și Germania, informează un comunicat al Poliţiei de Frontieră.
Cetățeanul ucrainean este cercetat pentru tăinuire, iar microbuzul, în valoare de aproximativ 58.000 lei, a fost reţinut la sediul în vederea continuării cercetărilor. (foto: Poliţia de Frontieră)