Simona Halep a ales să nu participe la Jocurile Olimpice şi se află momentan într-o perioadă de pauză după ce a câştigat turneul de la Montreal. Se pare că pauza tenismenei are strânsă legătură cu pregătirile de nuntă.
Sportiva din România, numărul 3 WTA, are timp acum şi pentru o viaţă personală pe care o ascunde cu succes de public. Chiar şi în aceste condiţii, bunica Simonei a dat-o de gol în ceea ce priveşte planurile pentru nuntă, planuri pe care se pare că jucătoarea de tenis le are definitivate.
Aşa cum încă se obişnuieşte la machidoni, Simona se va căsători cu un alt machidon şi numele acestuia este unul sonor: Costa Sponte, băiatul lui Teia Sponte, om de afaceri şi unul dintre apropiaţii lui Gigi Becali.
”Lasă că are ea timp să se mărite. Se poate ca machidonii să se căsătorească cu românii, sunt cazuri şi aici pe stradă, dar noi nu vrem aşa. Familia noastră, Halep, e foarte mare şi niciunul nu a luat români. Eu i-am spus să ia machidon, să nu ia român. Se ia cu fiul lui Teia Sponte, vă spun drept. Nu sunt lucrurile deloc încurcate, dacă nu ştiam nu spuneam”, a dezvăluit bunica Simonei Halep.
sursa: ProSport