Sindicatele din administraţia publică anunţă proteste la Palatul Parlamentului pe tema Legii salarizării. Protestele vor avea loc săptămâna viitoare în Capitală şi în alte orașe din ţară.
Principala solicitare a sindicaliștilor este reprezentată de o grilă de salarizare pentru angajaţi cu respectarea principiilor legii.
„Miercuri, săptămâna viitoare, în Bucureşti va fi organizat un miting la Palatul Parlamentului unde vor participa circa 10.000 de angajaţi din administraţia publică locală. Aceştia solicită o grilă de salarizare pentru angajaţi cu respectarea principiilor legii”, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu, transmite Agerpres.
Potrivit acestuia, la nivelul întregii ţări sunt aşteptaţi să protesteze 120.000 de oameni.