Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Sistemul consonantic

in Limba romana

carti (1)

Consoanele sunt sunete a căror emitere presupune intervenţia în calea curentului fonator a unui obstacol reprezentat de închiderea şi/sau de constricţia canalului într-un anumit punct. Prezenţa obstacolului face ca rostirea consoanelor să fie caracterizată prin zgomote specifice.

Consoanele sunt, ca şi vocalele, unităţi segmentale, dar spre deosebire de acestea, nu pot avea rol de centru silabic (sunt asilabice) şi nu pot primi accent. Consoanele sunt în raport de dependenţă faţă de categoria vocalelor, fiindcă nu pot face parte dintr-o secvenţă accentuată decât însoţite de vocale. În limba română sunt 22 de consoane1.

Pentru orice limbă există diverse soluţii de descriere a inventarului fonetic. În cazul limbii române diversitatea soluţiilor priveşte interpretările date statutului fonologic al consoanelor oclusive palatale /k’, g’/ şi al consoanelor urmate de /i/ asilabic, prezente la finală absolută.

Unităţile /k’, g’ č, ğ,/ sunt foneme consoane, cu trăsături distinctive ce le individualizează în cadrul seriilor oclusivelor şi, respectiv, africatelor. În legătură cu numărul fonemelor consoane există mai multe păreri: Al. Graur şi Al. Rosetti recunosc un inventar de 20 de consoane, din care 15 au şi variantă muiată (numai la sfârşit de cuvânt); t, d şi s sunt numai dure, č şi ğ sunt numai muiate; k’ şi g’ sunt considerate variante muiate ale lui k sau g. Em. Vasiliu recunoaşte 20 de consoane cu câte 2-7 alofone, dar nu este de acord cu părerile privind existenţa consoanelor muiate, independent de perechile lor dure. Consideră şi el că k’ şi g’ sunt variante poziţionale ale lui k şi g. Emil Petrovici prezintă un inventar consonantic de 70 de foneme, format din 18 consoane cu aspect triplu: dure, moi, rotunjite: 9 consoane sub aspectul de muiat-rotunjit, 3 cu aspect muiat şi muiat-rotunjit şi o consoană numai cu aspect dur. Gramatica Academiei din 1954 recunoaşte existenţa a 22 de consoane, din care 16 au şi pereche muiată iar 6 sunt fără pereche. Consoanele k’ şi g’ apar ca variante muiate ale lui k şi g, dar totodată sunt incluse ca foneme cu trăsături distinctive proprii în descrierile inventarului fonetic. Iot şi digamma sunt considerate semiconsoane şi sunt incluse în inventarul consonantic (apar însă şi ca semivocale în inventarul vocalic al limbii române).

Un loc aparte îl ocupă descrierea lui Emil Petrovici, care ridică numărul consoanelor la 70. Ca urmare a interpretărilor secvenţelor [consoană + ęa, įa], [consoană + oa, ua], [consoană + įęa, ęoa], drept bifonematice şi a secvenţelor [consoană + įu, eo] drept monofonematice, Petrovici identifică patru serii de foneme consonantice: neutre, palatalizate (diezate), labializate (bemolate) şi labio-palatalizate, alcătuind fascicule de corelaţii. (ŞAL 1997: 130)

2.1.1. Clasificarea consoanelor

În funcţie de criteriile enunţate consoanele din limba română se clasifică astfel:

2.1.1.1. După modul de articulare:

  • oclusive (explozive): [p, b, t, d, k, g, k’, g’]; consoane a căror rostire se caracterizează prin trei momente succesive: implozie, produsă într-un anumit punct al canalului fonator, ţinută (tensiune) şi explozie;

Primul moment din rostirea consoanelor oclusive este implozia, momentul în care organele vorbirii execută mişcarea specifică închiderii canalului fonator (sinonim cu tensiunea). Al doilea moment în rostirea consoanelor oclusive, situat între implozie şi explozie se numeşte ţinută sau tensiune. Se caracterizează prin menţinerea organelor articulatorii în poziţia specifică rostirii sunetelor respective. Ţinuta este singurul moment care nu lipseşte din rostirea nici unei variante poziţionale a consoanelor oclusive, spre deosebire de implozie sau explozie, care nu apar în anumite contexte ca momente în articularea acestor consoane (în română, de ex., oclusivele iniţiale sunt lipsite de implozie, iar cele care apar ca prim element în grupurile de două oclusive intervocalice sunt lipsite de explozie). (Vezi şi ŞAL, 1997, 334)

  • fricative (constrictive, continue, spirante): [f, v, s, z, ş, j, h]; consoane a căror emitere presupune producerea unei constricţii într-un punct al canalului fonator;

Serie consonantică prezentând această caracteristică articulatorie. Sunt numite şi continue, fricative sau spirante, în funcţie de aspectul particular al articulării, care este pus în evidenţă (fapul că mişcarea expiratorie poate fi prelungită, faptul că producerea constricţiei determină aparţia unui zgomot de fricţiune sau de suflu).

  • africate (semioclusive): [č, ğ, ţ]; consoane a căror rostire presupune combinarea a două mişcări articulatorii. Închiderea completă a canalului fonator (implozia) specifică oclusivelor este urmată de o deschidere parţială a acestuia (strictură), ceea ce determină producerea unui zgomot de fricţiune. Implozia şi strictura se produc în acelaşi punct al canalului fonator sau în puncte foarte apropiate;

Rostirea consoanelor africate se realizează prin combinarea imploziei specifice oclusivelor dentale /t/, respectiv, /d/, cu fricţiunea specifică emiterii dentalei /s/ şi, respectiv, a prepalatalelor /ş, j/. În limba română mai veche, africata /ţ/ avea ca pereche sonoră consoana /đ/, consemnată şi azi, regional, în dacoromână şi aromână. (ŞAL 1997: 32)

  • sonante: [m, n, l, r]; consoane a căror rostire se caracterizează printr-un zgomot expirator mai slab decât cel specific majorităţii consoanelor şi prin prezenţa unor tonuri muzicale, specifice în general producerii vocalelor. Ca şi vocalele, sonantele sunt întotdeauna sonore, fapt determinat de prezenţa vibraţiilor laringiene.2

În română, această serie include:

  • nazalele [m, n];

  • lichidele (orale) [l, r].

Sunetele nazale se opun celor orale. Rostirea sunetului nazal implică dirijarea (integrală sau parţială) a curentului fonator prin cavitatea nazală. În cazul vocalelor nazale, vălul palatului coboară complet pe toată durata rostirii acestora. Opoziţia vocală nazală/vocală orală este distinctivă în franceză, dar nu şi în română unde vocalele nazale sunt variante poziţionale ale celor orale corespunzătoare (v. lung, când) în care nazalizarea în grade variabile e condiţionată de consoana nazală următoare. În cazul consoanelor nazale, vălul palatului coboară uşor, ceea ce determină dirijarea parţială a curentului fonator prin cavitatea nazală. Româna posedă două sonante nazale: /m/, /n/, prima caracterizată prin localizare bilabială, cealaltă – prin localizare dentală. Sonantele /m/ şi /n/ se disting prin prezenţa nazalităţii de sonantele /l/ şi /r/. Poziţia nazală a influenţat evoluţia vocalelor în trecerea de la latină la română. O asemenea influenţă se constată însă numai în cazul în care poziţia nazală este reprezentată de [n] simplu sau [n] + C (diferită de [m] şi de [m] +C; [m] simplu sau geminat şi [n] geminat sau [n+m] nu au modificat vocalismul cuvintelor moştenite; ele nu constituie poziţie nazală (de ex., panem>pâine; canto>cânt; campus>câmp faţă de amarus>amar, mamma> mamă, annus>an, somnus>somn). Articulatoriu, nazalitatea implică participarea la rostirea sunetelor a cavităţii nazale (dirijarea curentului fonator prin această cavitate). Acustic, nazalitatea vocalelor se caracterizează prin reducerea intensităţii primului formant din spectrul vocalelor orale corespunzătoare, iar nazalitatea consoanelor – prin prezenţa unor formanţi specifici. Nazalitatea poate fi o trăsătură inerentă a sunetului sau dobândită printr-un proces de nazalizare; de asemenea, ea se poate pierde prin denazalizare (cf. evoluţia lat. una>>ųă>o). Anticiparea sau propagarea nazalităţii conduce la apariţia accidentelor fonetice care presupun rostirea unei consoane nazale într-o silabă precedentă, respectiv, următoare faţă de aceea în care este explicabilă etimologic (cf. indentitate, indentic, respectiv, mărunt, cărunt, [faţă de lat. minutus, canutus]). (Ap. ŞAL 1997: 317).

Descrierile unor limbi includ în clasa sonantelor şi semivocalele (sau semiconsoanele) 3.

2.1.1.2. După locul de articulare:

  • bilabiale: [p, b, m]; consoane a căror rostire implică crearea unui obstacol la nivelul buzelor. În limba română sunt bilabiale oclusivele [b, p] şi sonanta nazală [m]4;

  • labio-dentale: [f, v]; consoane a căror rostire implică crearea unui obstacol la nivelul buzelor. Denumire generică folosită pentru a desemna seria de consoane rostite prin apropierea buzei inferioare de incisivii superiori;

  • dentale5: [t, d, s, z, ţ, n, l, r]; consoane a căror rostire implică crearea unui obstacol la nivelul incisivilor superiori sau al alveolelor acestora. În română sunt dentale: oclusivele [t, d]; fricativele [s, z]; africata [ţ]; sonantele [l, n, r]; prepalatalele: [ş, j, č, ğ];

  • palatale: [k’, g’]; consoana palatală este consoana a cărei rostire presupune crearea unui obstacol la nivelul palatului (dur sau moale)6;

  • velare7: [k, g]; consoana velară este o consoană a cărei rostire presupune crearea unui obstacol la nivelul palatului moale (postpalatală);

  • laringale: [h]; consoană a cărei rostire se caracterizează prin producerea unei constricţii a canalului fonator la nivelul glotei. În română, consoana [h] este singura laringală.

2.1.1.3. După sonoritate:

  • consoane perechi:

  • surde: [p, t, k, k’, f, s, ş, č];

  • sonore: [b, d, g, g’, v, z, j, ğ];

  • [h] şi [ţ] sunt consoane surde, fără pereche sonoră;

  • [m, n, l, r] sunt sonante, totdeauna sonore, fără pereche surdă.

2.1.1.4. Acustic, consoanele se disting de vocale prin prezenţa antirezonanţei, care influenţează amplitudinea şi distribuţia formanţilor de frecvenţă.

Clasificarea consoanelor din punct de vedere acustic ţine seama de acelaşi sistem binar ca şi clasificarea vocalelor. Pentru limba română sunt luate în considerare mai ales trăsăturile:

  • întrerupt/continuu (care reflectă distincţia dintre oclusive şi fricative):

continue: fricativele [f, v, s, z, ş, j];

întrerupte: oclusivele [p, b, t, d, k, g, k’, g’];

  • strident/mat (care permite delimitarea clasei africatelor, consoane stridente):

stridente: africatele [č, ğ, ţ];

mate: celelalte;

  • compact/difuz (care reflectă distincţia dintre [pre]palatale, velare şi laringale, consoane compacte şi celealte, difuze):

compacte: [pre]palatalele, velarele, laringalele [č, ğ, k’, g’, k, g, h];

difuze: celelalte;

  • acut/grav (care reflectă distincţia dintre palatale şi dentale, pe de o parte, consoane acute, şi labiale şi velare, pe de altă parte, consoane grave):

acute: palatalele, dentalele [k’, g’, t, d, s, z]

grave: labialele, velarele [p, b, m, k, g].

3. Matricea fonetică. Matricea fonologică

În cadrul modelului generativ-transformaţional, matricea fonetică se constituie ca un mod de reprezentare a trăsăturilor segmentelor fonetice care compun morfemele. În structura matricei fonetice, coloanele corespund fiecărui segment, iar rândurile unor trăsături definite, de obicei, acustic, selectate dintr-un set predeterminat. În pătratele create apare un număr întreg care indică gradul în care segmentul considerat posedă trăsătura specificată. Spre deosebire de matricele fonologice, matricele fonetice consemnează şi informaţia redundantă, dată prin reguli generale. Regulile fonologice extind matricele fonologice la matrice fonetice complete.

Pentru enunţul: “Vâjâind ca vijelia…“ se poate determina matricea:

trăsăt.

acustice

v

î

j

î

i

n

d

c

a

v

i

j

e

l

i

a

compact

0

0

2

0

0

0

0

2

2

0

0

2

0

0

0

2

31%

difuz

2

2

0

2

2

2

2

0

0

2

2

0

0

2

2

0

62%

compact-

difuz

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

2

0

0

0

6,2%

acut

1

0

2

0

2

2

2

0

0

1

2

2

2

2

2

0

62%

grav

1

0

0

0

0

0

0

2

0

1

0

0

0

0

0

0

12,4%

neutru

0

2

0

2

0

0

0

0

2

0

0

0

0

0

0

2

28,8%

strident

0

0

0

0

1

0

0

0

0

0

1

0

0

0

2

0

12,4%

mat

2

2

2

2

1

2

2

2

2

2

1

2

2

2

0

2

87%

continuu

2

2

2

2

2

2

0

0

2

2

2

2

2

2

2

2

87%

întrerupt

0

0

0

0

0

0

2

2

0

0

0

0

0

0

0

0

12,4%

Se observă că din interpretarea simplă a rezultatelor înregistrate, caracterul continuu, mat şi difuz, tenta acută a sunetelor susţin aliteraţia şi simbolismul fonetic la nivelul enunţului.

Matricea fonologică este un mod de reprezentare a acelor trăsături ale segmentelor fonetice care corespund morfemelor, neinfluenţate de aplicarea regulilor de reajustare. În structura matricei fonologice, rândurile corespund segmentelor fonetice, iar coloanele unor trăsături fonologice distinctive. În pătratele create se indică prin (+) sau (-) apartenenţa segmentului considerat la o categorie sau la complementul acesteia. Prezenţa notaţiei indică faptul că informaţia fonologică respectivă este redundantă pentru segmentul menţionat, întrucât este dată printr-o regulă generală. Spre deosebire de matricele fonetice, care sunt complet specificate, matricele fonologice sunt formate numai din arhisegmente. Aceste două tipuri de matrice pot diferi ca număr de segmente dacă formativele din structura de suprafaţă sunt afectate de accidente fonetice (de ex., matricea fonetică poate conţine un segment în plus faţă de cea fonologică, în cazul protezei sau al epentezei, sau unul în minus în cazul aferezei sau al eliziunii).

1 Alte tipuri de consoane nereprezentate în limba românã: consoana uvularã, a cãrei rostire implicã ridicarea pãrţii posterioare a limbii şi, prin aceasta, îngustarea canalului format cu vãlul palatului; intrarea în vibraţie a uvulei (omuşorului), care se apropie şi se îndepãrteazã succesiv de partea posterioarã a limbii; [r] graseiat este o consoanã uvularã; [r] uvular al fost semnalat şi în aromânã, la fãrşeroţi, în vorbirea femeilor. Muta cum liquida este prezentã în fonetica limbii latine şi reprezintã un grup de consoane alcãtuit dintr-o oclusivã şi o vibrantã sau o lateralã. Componentele nu pot fi despãrţite în silabe diferite. Din latinã influenţa se manifestã în conservarea lui –u final la anumite verbe: intru, aflu, umblu.

2 În anumite limbi, cum ar fi ceha, ele pot constitui centru silabic. În românã, sonantele nu au aceastã caracteristicã. Modul de articulare specific, descris mai sus, permite gruparea sonantelor într-o serie consonanticã distinctã.

3 Mai existã în limba românã o serie de realizãri fonetice care trebuie luate în considerare, pentru cã ajutã la înţelegerea ortografiei şi ortoepiei limbii române. Este vorba de consoanele duble regãsite în ortografia româneascã: n în înnoda, înnebuni, sau de literele duble care redau realitãţi fonetice diferite: accident, vaccin.

4 Serie de consoane rostite prin apropierea buzelor. În anumite descrieri /w/ din cuvinte ca oalã, oarbã: /walã/, /warbã/ este caracterizat drept fricativã bilabialã.

5 Serie de consoane rostite prin sprijinirea vârfului limbii (apex) de incisivii superiori sau de alveolele acestora, fie prin crearea unei stricturi în aceastã zonã, fie prin combinarea ocluziunii cu strictura în zona menţionatã.

6 În funcţie de punctul din zona palatului dur în care se produce fie o ocluziune, fie îngustarea maximã a canalului fonator, se distinge între: consoane prepalatale (anteropalatale; în românã fricativele /ş, j/ şi africatele /č, ğ/) şi palatalele propriu-zise (mediopalatalele; în românã, oclusivele /k’, g’/).

7 Serie de localizare, distinsã atât în cadrul clasificãrii articulatorii a vocalelor, cât şi în cadrul clasificãrii articulatorii a consoanelor. În românã, include vocalele [o, u], respectiv, consoanele oclusive [k, g].

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Limba romana

Scrisul de mana

Au existat cândva tocul, stiloul, pixul, creionul. Și foile dictando sau de
LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web