Stiati ce se intampla in organism atunci cand gravidele fumeaza?

in Curiozitati

Fetusii sanatosi incep sa exploreze mediul in care se dezvolta atingandu-si membrele si fata si efectutand o serie de miscari ale gurii, dar aceste miscari devin mai putin frecvente pe masura ce sistemul nervos central, care controleaza miscarile, se dezvolta, informeaza iflscience.com.

O echipa de cercetatori din Marea Britanie, condusa de Nadja Reissland de la Universitatea Durham, a observat mii de miscari subtile ale gurii si atingeri ale fetei si corpului, in cadrul a 80 de ecografii 4D realizate in cazul a 20 de fetusi. Patru dintre ecografii apartineau unor femei care fumau in medie 14 tigari pe zi, iar celelalte 16 ecografii fusesera realizate de gravide nefumatoare.

Ecografiile au fost realizate la patru intervale temporare, intre saptamana a 24-a si saptamana a 36-a a sarcinii, iar gravidele au completat si chestionare referitoare la stres si depresie. Cea de-a patra dimensiune in cazul ecografiilor 4D este timpul.

„Tehnologia ne permite in prezent sa vedem ceea ce inainte era inaccesibil, revelandu-ne cum afecteaza fumatul dezvoltarea fetusului, in moduri pe care nu le cunosteam”, a declarat Brian Francis, de la Universitatea Lancaster, coautor al studiului. „Avem din nou dovezi clare ale efectelor negative pe care fumatul le are in timpul sarcinii”, a mai spus Francis.

Toti bebelusii studiati s-au nascut sanatosi. Totusi, fetusii mamelor care fumau au prezentat un numar mai mare de miscari ale gurii commparativ cu numarul in scadere al miscarilor care sunt observate in mod normal in timpul dezvoltarii intrauterine, spre finalul sarcinii. Cercetatorii au descoperit si o intarziere in ce priveste reducerea numarului de atingeri faciale in cazul fetusilor ale caror mame fumau.

In imaginile de mai jos, fetusul cu o mama fumatoare se afla pe rindul de sus, iar fetusul cu o mama nefumatoare este pe randul de jos.

scan 4 d

Cercetatorii cred ca motivul pentru care fetusii au aceste reactii ar fi ca sistemul nervos central nu s-a dezvoltat la fel de repede si in acelasi mod ca in cazul fetusilor ale caror mame nu fumeaza.

„Imaginile sugereaza ca fetusii ai caror mame fumeaza sunt mult mai putin maturi din punct de vedere al comportamentului”, a declarat Nadja Reissland. Studii anterioare au indicat aparitia unei intarzieri in ce priveste dezvoltarea abilitatilor de procesare a vorbirii in cazul bebelusilor expusi fumatului in perioada prenatala.

„Descoperirile noastre vin sa sustina rezultatele altor studii care subliniaza ca stresul si depresia au un efect important asupra miscarilor fetale, iar fetusii trebuie sa fie verificati din acest punct de vedere, dar, in plus, aceste rezultate ne indica faptul ca expunerea la nicotina in sine are efecte mai mari asupra dezvoltarii copilului”, a spus Reissland.

Rezultatele studiului pilot au fost publicate in revista Acta Paediatrica, dar este nevoie de o cercetare mai aprofundata pentru a confirma definitiv descoperirile si a analiza, de asemenea, efectele specifice ale fumatului asupra dezvoltarii copiilor.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.