Structură misterioasă descoperită în jungla amazoniană

in Curiozitati

structura

O structură bizară de pânză descoperită în jungla amazoniană din Peru dă bătăi de cap oamenilor de ştiinţă. Bizara formaţiune se aseamănă cu o turlă minusculă înconjurată de un „gard” de pânză, măsurând aproximativ 2 centimetri în lăţime.

Troy Alexander, un absolvent al Universităţii Georgia Tech, a descoperit această structură sub o prelată în timp ce se afla la Centrul de Cercetări Tambopata din jungla amazoniană peruviană. Iniţial, cercetătorul a crezut că este vorba despre un cocon de molie abandonat. Ulterior, Alexander a descoperit şi alte structuri similare.

Alexander s-a îndrăgostit de pădurea amazoniană peruviană atunci când a vizitat-o în vacanţă, astfel că după ce s-a întors a cerut permisiunea profesorilor de la universitate să absenteze motivat pentru a fi cercetător voluntar. La scurt timp, Alexander a călătorit în Peru pentru a lucra în cadrul Tambopata Macaw Project, ce desfăşoară cercetări asupra biologiei papagalilor şi care efectuează totodată lucrări de conservare.

Iniţial, Troy a postat imaginile pe internet, apelând la ajutorul altor oameni de ştiinţă, însă nimeni nu a putut oferi un răspuns. Troy crede că structura centrală găzduieşte fie ouă, fie pupa unei insecte.
Chris Buddle, un arahnolog de la Universitatea McGill, afirmă că nici el, nici colegii săi nu ştiu ce ar putea fi misterioasa structură. „Nu am nicio idee, este un mister fascinant”, a declarat specialistul.

De asemenea,Norman Platnick, un specialist în păianjeni de la American Museum of Natural History din New York, afirmă că „nu ştiu ce animal a realizat această structură”.
Printre ipotezele luate în calcul până acum se numără variantele unui cocon de molie, o structură sofisticată de apărare a ouălor păianjenilor sau chiar o ciupercă nemaivăzută până acum.

Dacă fiinţa care produce misterioasa structură este o specie nouă, specialiştii spun că acest lucru nu ar trebui să fie o surpriză. Oamenii de ştiinţă estimează că pădurile tropicale găzduiesc milioane de specii noi de artropode (animale cu exoschelete dure, printre care se numără şi păianjenii şi insectele). Un studiu efectuat în jungla din Panana pe o suprafaţă de dimensiunile insulei Manhattan din New York a dus la descoperirea a 25.000 de specii de insecte, păianjeni şi alte artropode, dintre care 70% erau necunoscute de ştiinţă. De asemenea, acelaşi studiu a ajuns la concluzia că pe Terra trăiesc 300 de specii de artropode pentru fiecare specie de mamifer.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.