SUPER-POLIŢIA Română! Poate controla pe oricine, la orice oră şi poate opri maşini în trafic

in Evenimente

Un nou act normativ aflat în stadiu de proiect care sporeşte puterile Gărzii de Mediu pemite comisarilor să controleze practic aproape orice firmă din România, la orice oră din zi şi din noapte, pe baza unei formulări interpretabile: dacă activitatea poate avea impact asupra mediului. Patronii vor fi obligaţi să prezinte orice document li se cere, chiar dacă nu are legătură cu mediul, instalaţiile lor pot fi sigiliate, iar transportatorii aflaţi în trafic pot fi opriţi şi controlaţi. Pentru a putea face toate astea, Garda de Mediu angajează personal suplimentar.

Dacă până acum Garda de Mediu putea controla doar activităţile cu impact asupra mediului, acum termenul a fost extins, prin aplicarea unei noi sintagme, prin care, practic, comisarii Gărzii de Mediu pot controla pe aproape oricine: „activităţi care pot avea impact asupra mediului”,scrie economica.net.

Iată formularea din noul text de lege: „controlează activităţile a căror desfășurare poate avea impact asupra mediului și/sau poate conduce la deteriorarea mediului şi aplică, după caz, sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice sau juridice care le desfăşoară”.

Formularea veche era: „controlează activităţile cu impact asupra mediului şi aplică, după caz, sancţiuni contravenţionale persoanelor fizice sau juridice care le desfăşoară”.

Iată cum se justifică, în nota de fundamentare, extinderea ariei de competenţă a controlorilor Gărzii de Mediu:

„Modificarea este necesară întrucât articolul vorbește de certitudinea impactului asupra mediului și necesitatea obținerii de acte de reglementare, ori în realitate Garda Națională de Mediu poate face verificări în vederea constatării existenței unor fapte sesizate, sens în care activitatea desfășurată nu produce cu certitudine un impact asupra mediului dar poate fi aptă să deterioreze mediul. În cazul sesizărilor pentru activități neautorizabile, verificările afirmațiilor din sesizare presupun controlul unor activități fără impact asupra mediului, dar care pot conduce la deteriorarea mediului conform art. 2 pct. 22 din OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului. Modificarea propusă acoperă controlul pentru întreaga paletă a activităților autorizabile cât și a celor neautorizabile, dar care pot deteriora mediul”.

Şi, tot în respectiva notă de fundamentare, la acelaşi capitol, se face referire la faptul că operatorul economic controlat este obligat să pună la dispoziţia comisarilor Gărzii de Mediu orice document i se cere, chiar dacă acesta nu se referă la obligaţiile de mediu. Iată textul din nota de fundamentare:

„- introducerea la art. 13 alin. (1) a literei b1 (cea desPre care am scris mai sus-n.red.) care să prevadă expres dreptul GNM de a solicita și obligația persoanei controlate de a pune la dispoziție documentația solicitată, indiferent de natura acesteia. Se observă necesitatea punerii la dispoziție de operatorul controlat a tuturor documentelor relevante pentru verificarea respectării legislației de mediu, întrucât chiar dacă acestea nu se referă în mod direct la obligațiile de mediu, în cuprinsul acestora pot fi prevăzute cantități, tipuri de substanțe, deșeuri, produse și altele care fac obiectul inspecției de mediu. În vederea preîntâmpinării unui refuz al operatorului de a prezenta documente de natură economico-financiară sau de orice altă natură, motivat de faptul că acestea nu fac obiectul controlului de mediu, este necesară instituirea acestei obligații atât a operatorului, cât și a dreptului instituției de control de a solicita asemenea documente”. (…) „În acest context, este esențial să se prevadă în mod clar faptul că orice documente pot fi solicitate de comisarii GNM”.

În plus, în noul act normativ se institutie posibilitatea ca angajaţii Gărzii de Mediu să ceară orice fel de documente ale firmei, chiar şi cele contabile, şi să poată controla chiar şi transportatorii, în trafic. Vedeţi ataşat proiectul de act normativ 

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.