Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tactica pentru jocul de baschet

in Sport

baschet

Tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe organizate şi coordonate unitar şi raţional, în limitele regulamentului de joc şi al sportivităţii, cu scopul realizării victoriei, prin valorificarea calităţilor şi particularităţilor de pregătire ale jucătorilor proprii, în concordanţă cu caracteristicile adversarului.

După M. Epuran (1968), tactica „este activitatea prin care un sportiv desfăşoară toate posibilităţile sale tehnice, fizice şi psihice, pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în condiţiile şi în faţa unor adversari diferiţi”.

3.2.Componente

Componentele tacticii sunt următoarele:

Acţiunea individuală – reprezintă folosirea conştientă de către un jucător, într-o fază de joc, a celui mai indicat complex de procedee tehnico-tactice, în scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului.

Combinaţie tactică – reprezintă coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai mulţi jucători într-o fază a jocului, efectuată în scopul realizării unei sarcini parţiale a jocului în atac sau apărare.

Schema tactică – combinaţie tactică standard în care deplasările şi acţiunile jucătorilor precum şi circulaţiile lor sunt stabilite dinainte. Se aplică în momente fixe ale jocului.

Circulaţia tactică – reprezintă o formă superioară de pregătire a atacului, prin repetarea mai multor combinaţii tactice după un plan stabilit.

Sistemul de joc – reprezintă forma generală de organizare a acţiunilor jucătorilor în atac şi apărare, prin stabilirea unor sarcini precise şi a unor principii de circulaţie şi de colaborare în cadrul unui dispozitiv prestabilit.

Concepţia de joc – caracteristicile pe care le are o echipă privind aplicarea tacticii.

Planul tactic – măsurile tactice stabilite în atac şi apărare pentru abordarea fiecărui meci în parte.

Stilul de joc – caracteristicile în aplicarea tehnicii, tacticii şi ritmului de joc, comune jucătorilor unei echipe.

3.3.Caracteristici

Tactica în jocul de baschet prezintă următoarele caracteristici principale:

  • accesibilă: corespunde caracteristicilor jucătorilor şi echipei proprii a adversarului, dar şi a condiţiilor de desfăşurare;
  • adaptabilă: poate fi „modelată” în funcţie de diversele situaţii ale sistemului de joc propriu sau advers;
  • creativă: deoarece, prin conţinutul său impune, necesitatea de studiu permanent, inclusiv a propriei prestaţii (nu numai a adversarului) şi găsirea de soluţii originale exprimată în planurile tactice, metode de antrenament, atât de antrenori cât şi de sportivi;
  • raţională: deoarece procesele psihice ale gândirii se transpun în rezolvarea situaţiilor de joc prin luarea de decizii optime, în orice moment, în condiţii limitate de spaţiu şi de timp → inteligenţă motrică.

3.4.Bazele tacticii în atac

Definiţie: atacul – situaţia tactică în care o echipă se află în posesia mingii.

  1. Principiile atacului:
  1. fazele atacului:
  1. sisteme de atac:
  1. formele atacului:
  1. factorii sau mijloacele atacului

3.5.Bazele tacticii în apărare

Definiţie: apărarea – situaţia tactică în care o echipă luptă pentru intrarea în posesia mingii.

  1. Principiile apărării:
  1. fazele apărării:
  1. sisteme de apărare:
  1. formele apărării1:
  1. factorii sau mijloacele apărării

3.6.Conţinut

Conţinutul tacticii este bine precizat, iar importanţa aplicării ei creator în joc a devenit un factor principal.

Tactica în jocul de baschet se prezintă astfel:

  1. Tactica în atac
  2. Tactica în apărare

În ambele situaţii întâlnim:

  • acţiuni tactice individuale (tactica individuală)
  • acţiuni tactice colective (tactica colectivă).

Tactica individuală: reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de un jucător cu scopul realizării unei sarcini a jocului în atac sau apărare.

Tactica colectivă reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite conştient de mai mulţi jucători, cu scopul realizării unei sarcini a jocului în atac sau apărare.

Având în vedere că în jocul de baschet fazele de atac şi apărare se succed foarte repede, acestea sunt strâns legate între ele şi nu pot fi disociate una de cealaltă. Împărţirea jocului în atac şi apărare se realizează doar din punct de vedere didactic. Astfel tactica în jocul de baschet se împarte:

  1. tactică individuală;
  2. tactică colectivă: – elementară;

– de echipă.

3.6.1.Conţinutul tacticii individuale

În atac

În apărare

  • circulaţia jucătorilor fără minge (demarcajul)
  • marcajul atacantului, fără sau cu minge
  • circulaţia jucătorilor cu minge şi finalizare din pătrundere, depăşire
  • scoaterea mingii de la adversar
  • triplă ameninţare
  • intercepţia
  • voleibalarea
  • capacul
  • recuperarea
  • urmărirea

3.6.2.Conţinutul tacticii colective elementare

Atac

Apărare

  • „dă şi du-te”
  • repartizarea adversarilor
  • încrucişare
  • închiderea pătrunderilor şi depăşirilor
  • blocaj – ieşire din blocaj
  • alunecarea
  • paravanul
  • flotarea
  • dublajul
  • aglomerarea
  • atacul în superioritate numerică
  • schimbul de adversar
  • combinaţii tactice la momente fixe:
  • triunghiul de săritură
  • angajarea între doi
  • repunere de la linia laterală
  • repunere de la linia de fund
  • aruncarea liberă.
  • apărare în inferioritate numerică
  • apărare împotriva combinaţiilor de atac în momentele fixe ale jocului.

3.6.3.Conţinutul tacticii colective de echipă (sisteme de joc)

Atac

Apărare

  • sistem de atac rapid → contraatacul
  • împotriva contraatacului
  • sistem de atac poziţional →
  • apărare om la om
  • atacul în semicerc
  • atacul cu unul sau doi jucători pivoţi
  • atacul cu unul sau doi jucători centri
  • atacul cu un jucător pivot şi centru
  • aşezări ofensive în momentele fixe ale jocului
  • apărare zonă
  • apărarea combinată

3.7.Traseul metodic al învăţării tacticii în jocul de baschet

Succesiunea cuprinde 3 etape:

  1. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea acţiunilor tactice individuale;
  2. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea combinaţiilor de 2 şi 3 jucători (tactică colectivă elementară);
  3. Învăţarea, consolidarea şi perfecţionarea tacticii colective de echipă.

Metodica cuprinde două aspecte:

3.7.1.Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării tacticii individuale

3.7.2.Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării tacticii colective elementare

3.7.3.Traseul metodic al învăţării şi perfecţionării tacticii colective de echipă (sistemele de joc)

3.8.Tactica individuală în atac

3.8.1.Sistematizarea tacticii individuale în atac

Demarcajul

Demarcajul – acţiunea tactică individuală de atac, prin care jucătorul execută un procedeu sau un complex de procedee tehnice, pentru a se deplasa de lângă apărătorul direct.

Putem afirma că valoarea unui jucător se apreciază după modul cum reuşeşte să-şi depăşească adversarul direct, şi anume cum realizează demarcajul când nu este în posesia mingii, şi în momentul când se află în posesia ei.

Demarcajul individual, sau realizat cu ajutorul unui partener este prezent în toate fazele şi acţiunile ofensive.

În funcţie de direcţia pasei şi a poziţiei apărătorului, demarcajul individual se poate împărţi în:

  • demarcaj „în adâncime” sau pătrunderea este acţiunea tactică individuală efectuată de atacantul fără minge care caută să se demarce şi să străpungă apărarea.
  • demarcajul lateral are scop de manevră, în vederea pregătirii unei acţiuni ulterioare.

Utilizare tactică:

  • apărarea om la om, pressing, zonă;
  • când marcajul apărătorului este foarte aproape de atacant;
  • în combinaţii de „dă şi du-te”, blocaj, încrucişare, atac în superioritate numerică.

Indicaţii metodice:

Se urmăresc următoarele aspecte:

  • provocarea greşelilor şi valorificarea lor;
  • câştigarea priorităţii de culoar şi plan;
  • deprinderea să fie hotărâtă, energică şi să favorizeze primirea mingii;
  • stăpânirea elementelor şi principiilor de mişcare în teren („jocul fără minge”);
  • se învaţă în paralel cu marcajul din primele lecţii.

Pătrunderea

Reprezintă un procedeu special de demarcaj, cu caracter ofensiv, care are drept scop primirea mingii şi aruncarea ei la coş.

Este acţiunea tactică efectuată de atacantul fără minge. Se poate executa cu primirea mingii sau fără primirea ei.

Indicaţii metodice:

  • se recomandă în cazul pătrunderilor ca ceilalţi jucători să efectueze o circulaţie de compensaţie (laterală);
  • să se efectueze în arc de cerc, deoarece favorizează luarea primului plan faţă de apărător;
  • cel care pătrunde trebuie să fie întotdeauna cu faţa spre coechipierul care se găseşte în posesia mingii;
  • învăţarea se va începe pe partea mâinii îndemânatice, la început cu aruncarea la coş din dribling sau alergare cu o mână de sus, şi apoi cu procedee speciale: oferită, semicârlig etc.

Metodica învăţării şi consolidării pătrunderii

Mijloace specifice: schimb de direcţie, finalizări prin aruncare la coş din dribling, alergare, săritură, opriri, fente, prinderea mingii pasate din diferite unghiuri şi distanţe.

  • etapa condiţiilor izolate de joc
  • aruncare la coş din alergare;
  • pătrundere pe aceeaşi parte cu mingea, primirea mingii de la partener şi aruncare la coş din alergare;
  • idem, pe partea opusă mingii;
  • pătrundere, primirea mingii de la partener, oprire, aruncare la coş din săritură;
  • fentă de plecare spre stânga, pătrundere dreapta, primirea mingii de la partener, aruncare la coş din alergare.
  • etapa condiţiilor apropiate de joc

Exerciţiile descrise mai sus vor fi repetate în prezenţa unui apărător care va primi diferite sarcini:

  • aşezare în faţa executantului, fără marcaj;
  • marcaj întârziat;
  • marcaj semiactiv;
  • marcaj activ fără a stânjeni execuţiile cu mingea (respectarea plasamentului între adversar şi coş);

Fig. 3.1 – Pătrundere cu marcaj Fig. 3.2 – Pătrundere cu

la atacantul executant marcaj la atacant şi pasator

  • aceeaşi formaţie, cu apărători la fiecare şir, se vor da teme pentru apărare şi pentru atac din exemplele prezentate mai sus (fig. 3.2.).
  • etapa condiţiilor de joc
  • joc 2 : 2, 3 : 3, cu temă;
  • joc 5 : 5 pe 1 / 2 teren.

Depăşirea

Depăşirea – reprezintă acţiunea tactică individuală de atac, prin care jucătorul aflat în posesia mingii execută un complex de procedee pentru a se demarca şi a finaliza acţiunea cu minge.

În funcţie de piciorul de pivotare:

  1. păşire cruciş – dacă pleacă pe partea cu piciorul pivot;
  2. păşire deschisă – dacă pleacă pe partea opusă piciorului de pivotare.

Indicaţii metodice:

  • intrarea în posesia mingii să se facă prin oprire într-un timp, pe ambele picioare, pentru a se putea alege piciorul de pivotare în funcţie de situaţia tactică;
  • protecţia corectă a mingii;
  • depăşirea propriu-zisă trebuie să înceapă cu deplasarea segmentelor corpului (picior şi trunchi) şi apoi cu mingea;
  • plecarea în dribling va trebui să fie întotdeauna precedată de fentă;
  • păstrarea permanentă a unui câmp vizual al ansamblului de joc;

Metodica învăţării şi consolidării depăşirii

Mijloace specifice: driblingul, aruncarea la coş din dribling, aruncarea la coş din săritură, fentele (de depăşire, de aruncare la coş, dubla etc.).

  • etapa condiţiilor izolate de joc:
  • aruncarea la coş din dribling;
  • fentă de aruncare la coş, depăşire;
  • fentă de depăşire spre stânga şi depăşire pe dreapta, apoi invers;
  • fentă dublă de depăşire, cu schimbarea direcţiei în timpul driblingului de depăşire;
  • fentă dublă de depăşire – deplasare, prindere de minge, oprire, complexul tehnic al acţiunii de depăşire;
  • etapa condiţiilor apropiate de joc

Exerciţiile de mai sus vor fi repetate în prezenţa unui apărător care va primi diferite sarcini:

  • aşezate în faţa executantului fără marcaj;
  • marcaj întârziat;
  • cu marcaj semi-activ;
  • cu marcaj activ fără a stânjeni execuţiile cu mingea (respectarea plasamentului între adversar şi coş);
  • idem, cu lupta pentru câştigarea mingii („capac”);
  • cu marcaj normal la atacantul executant (fig. 3.3);
  • aceeaşi formaţie, cu apărători la fiecare şir. Se vor da teme pentru apărare şi pentru atac din exemplele prezentate mai sus (fig. 3.4);
  • lucru pe perechi atacant – apărător: atacantul va primi mingea de la apărător şi va executa complexul tehnic al acţiunii de depăşire în condiţii de adversitate.
  • etapa condiţiilor de joc
  • joc 2 contra 2, 3 contra 3: cu temă şi de situaţie;
  • joc 5 la 5 pe jumătate de teren;
  • joc bilateral cu temă şi apoi de situaţie.

recuperarea mingii în atac

Reprezintă acţiunea tactică individuală de atac prin care un jucător încearcă să recâştige mingea în urma unei aruncări nereuşite, executate de el sau de un coechipier.

Recuperarea în atac este mult mai dificilă decât cea în apărare deoarece presupune obţinerea primului plan în lupta cu apărătorul, care prin poziţia lui defensivă este favorizat găsindu-se între atacant şi coş.

Voleibalarea

Acţiune tactică individuală de prindere şi control a mingii în maximum de săritură.

Indicaţii metodice generale:

  • acestea se învaţă în paralel cu urmărirea mingii şi se perfecţionează odată cu aruncarea la coş;
  • se învaţă la început fără adversar, atât la aruncarea la coş proprie cât şi a coechipierilor, pentru a obişnui jucătorul să ocupe zonele de ricoşare a mingii, în funcţie de unghiurile de unde se efectuează aruncarea la coş.

3.9.Tactica individuală în apărare

3.9.1.Sistematizarea tacticii individuale în apărare

Marcajul

Marcajul – reprezintă acţiunea tactică individuală de apărare prin care jucătorul, folosind un complex de procedee tehnice de deplasare în teren, încearcă în limitele regulamentului să împiedice acţiunile ofensive ale atacantului.

Se poate realiza la:

Reguli de bază ale marcajului:

  • plasamentul între atacant şi coş;
  • distanţa de marcaj în funcţie de periculozitatea atacantului;
  • poziţia fundamentală joasă – braţele lateral, deplasare paşi adăugaţi;
  • privirea apărătorului spre mingea atacantului.

Marcajul normal – se foloseşte în general la marcajul jucătorului fără minge.

Marcajul agresiv – formă activă a marcajului. Se caracterizează prin micşorarea distanţei faţă de adversar şi lucru activ de braţe şi picioare.

Marcajul diferenţiat – o acţiune de marcaj (normal sau agresiv) în care apărătorul acţionează conform situaţiilor pe care le „dictează” posesia mingii.

  1. atacant în posesia mingii – braţ sus – celălalt lateral jos sau braţele în plan lateral sus;
  2. atacantul execută dribling – poziţie joasă, braţele lateral jos;
  3. atacantul a efectuat driblingul – marcaj activ.

Marcajul special:

  • marcaj la intercepţie, poziţia apărătorului este între atacant şi minge, marcajul se face din faţă şi din lateral;
  • marcaj din lateral → ocupă poziţia laterală pe partea mingii, între minge şi atacant, apărătorul interpune un segment (braţ, picior);
  • marcaj din faţă – lucru activ de braţe şi picioare.

Indicaţii metodice:

  • învăţarea marcajului să se realizeze în următoarea ordine: poziţia apărătorului, deplasările şi plasamentul acestuia;
  • învăţarea să înceapă cu formele active (agresiv pe 1 / 2 teren sau pe tot terenul);
  • în primul an se învaţă diferenţiat la jucătorul fără minge, cu minge, care nu a driblat, driblează sau a driblat şi marcajul special al jucătorului pivot;
  • se predă simultan cu acţiunea de demarcaj.

Metodica învăţării şi consolidării marcajului şi demarcajului

  • etapa condiţiilor izolate de joc

Pentru marcaj

  • complex de mijloace tehnice specifice marcajului condus „în oglindă” de către profesor: joc de picioare şi lucru de braţe (înainte, lateral, înapoi);
  • acelaşi complex lucrat individual;
  • idem, cu deplasare în terenul de atac, retragere cu spatele în apărare, jocul apărătorului lucrul de braţe şi picioare.

Pentru demarcaj: lucrul individual pe jumătatea ofensivă a terenului folosind sub formă de complex, mijloacele tehnice specifice enumerate mai sus.

  • etapa condiţiilor apropiate de joc

Pentru marcaj:

  • lucrul în perechi apărător – atacant, cu respectarea regulilor de marcaj:
  • aşezarea apărătorului între atacant şi coş;
  • aşezarea apărătorului pe linia imaginară ce leagă atacantul direct şi coşul;
  • aşezarea apărătorului la o distanţă corespunzătoare faţă de atacant în funcţie de gradul de periculozitate al acestuia.

Pentru demarcaj:

  • atacantul circulă ofensiv cu direcţia de coş şi în „compensaţie”: spre liniile laterale sau de centru folosind mijloacele specifice demarcajului.

În cadrul lucrului specific desfăşurat în perechi, raportat la tema de bază (marcaj sau demarcaj) jucătorii vor primi sarcini după cum urmează:

Pentru marcaj:

Sarcini pentru atacant:

  • din mers, circulaţie în zona de atac pe toată jumătatea terenului;
  • acelaşi lucru din alergare, cu creşterea treptată a vitezei de deplasare;
  • demarcaj cu circulaţie individuală în atac;
  • demarcaj cu circulaţie pe tot terenul.

Sarcini pentru apărător:

  • marcaj cu plasament între adversar şi coş, pe linia imaginară care uneşte adversarul şi coşul;
  • aceeaşi acţiune, numai că plasamentul se va face în funcţie de depărtarea adversarului faţă de coş (marcaj mai aproape sau mai îndepărtat);
  • marcaj cu circulaţie individuală în apărare, evitarea ciocnirilor prin „alunecări”;
  • marcaj activ pe suprafeţe din ce în ce mai mari de teren: 8 m de coş; 1 / 2 m de teren;
  • marcaj activ pe toată suprafaţa terenului.

Pentru demarcaj:

Sarcini pentru apărător:

  • marcaj semi-activ;

Sarcini pentru atacant:

  • alergare cu desprinderi de lângă adversar prin surprinderea atacantului;
  • alergare cu schimbare de direcţie la plecare şi pe parcursul deplasării în teren;
  • alergare cu plecări false şi schimbări de direcţie;
  • alergare cu sprinturi şi variaţii de ritm;
  • alergare cu surprinderea apărătorului pe picior greşit (provocare de greşeli în marcaj şi valorificarea lor).

Exerciţii comune pentru perfecţionarea marcajului şi demarcajului:

  • pe grupe de câte 3 elevi: un elev cu minge, neutru şi un atacant cu apărătorul direct. Elevul cu minge se deplasează în teren cu dribling sau, după ce pasează mingea din alergare, ocupă diferite poziţii în zona de atac. Ori de câte ori atacantul se demarcă, el va primi mingea de la pasator. Apărătorul execută marcaj doar la atacantul direct care poate acţiona decisiv finalizând printr-o aruncare la coş;
  • acelaşi exerciţiu, dar în joc sunt trei atacanţi (dintre care unul este pasator fix) şi doi apărători.

Etapa condiţiilor de joc

  • joc 2 contra 2 şi 3 contra 3 la un panou;
  • joc 5 contra 5 la un panou;
  • joc bilateral 5 contra 5 cu temă şi apoi situaţie.

Intercepţia

Intercepţia – acţiunea tactică individuală realizată de către apărător, atunci când mingea este pasată între doi atacanţi

Realizarea intercepţiei este favorizată de:

  • distanţa mare dintre pasator şi primitor;
  • poziţia ocupată în teren de atacant;
  • apărările activ agresive;
  • poziţia fundamentală şi plasamentul apărătorului.

Capacul

Capacul – ultima acţiune prin care un apărător încearcă să împiedice, în mod regulamentar, aruncarea la coş a atacantului cu minge. Acesta are ca scop oprirea mingii aruncate la coş sau devierea acesteia.

Urmărirea mingii în apărare

Reprezintă acţiunea tactică individuală prin care apărătorul urmăreşte să intre în posesia mingii, în urma unei aruncări nereuşite executată de un atacant.

Apărătorul realizează închiderea culoarului de urmărire prin realizarea blocajului defensiv, adică piruetă şi ducerea coatelor în plan lateral. Se execută săritură şi prindere sau pasarea mingii din volé unui coechipier.

Indicaţii metodice

  • acţiunile individuale de urmărire şi recuperare sunt legate de triunghiul de săritură, constituind elementele componente ale acesteia;
  • jucătorul trebuie să posede detentă şi rezistenţă, în regim de sărituri, să stăpânească prinderea, protecţia mingii în priză înaltă, pasele şi aruncările din volé, pirueta şi blocajul defensiv.

Metodica învăţării şi consolidării urmăririi şi recuperării mingii în atac şi apărare

  • mijloace specifice: sărituri de pe loc cu desprindere de pe două picioare, elan de 2 – 3 paşi sărituri cu desprindere de pe un picior, sărituri cu prinderea mingii cu o mână sau două mâini şi aducerea ei la piept în protecţie, piruetă, blocaj defensiv, pasă din volé, voleibalări;
  • etapa condiţiilor izolate de joc:
  • exerciţii pentru dezvoltarea forţei în picioare: pentru detentă şi pentru dezvoltarea rezistenţei în regim de sărituri;
  • voleibolări la panou;
  • simularea blocajului defensiv şi săritură la panou (recuperare defensivă);
  • schimbare de direcţie, elan, 1 – 2 paşi şi săritură la panou (recuperare ofensivă), aruncare la coş din săritură şi urmărirea aruncării la coş de către executant încercând să recupereze mingea din săritură, diferite unghiuri şi distanţe (fig. 3.5). După recuperare jucătorul se va deplasa în dribling la urma celuilalt şir;

Fig. 3.5 Fig. 3.6

  • formaţie de două şiruri în care primul de la un şir execută finalizare iar de la celălalt şir urmărire şi recuperarea mingii urmată de pasă la şirul care finalizează. După execuţii fiecare jucător se deplasează la urma celuilalt şir (Fig. 3.6);
  • aruncarea la coş din săritură, urmărirea şi recuperarea mingii de către executant care finalizează de sub coş (şirul va fi aşezat în diferite unghiuri şi distanţe faţă de coş);
  • formaţie organizată pe trei şiruri: şirul 1 finalizează, după care se deplasează la urma şirului 2, şirurile 2 şi 3 urmăresc şi recuperează mingea pe care o pasează următorului de la şirul 1, după care schimbă şirurile, 2 trecând în 3 şi 3 în 1 (Fig. 3.7);

Fig. 3.7 Fig. 3.8

  • etapa condiţiilor apropiate de joc:
  • formaţie organizată cu două şiruri care participă la finalizare (1 şi 2) şi două cupluri de recuperatori (atacant – apărător) care luptă pentru recuperarea mingii aruncate la coş de 1. După ce mingea este recuperată – indiferent de care dintre jucătorii celor două cupluri – va fi pasată şirului 1, iar jucătorii care participă la finalizare vor schimba şirurile după execuţie (fig. 3.8);
  • 5 cupluri stabile de atacanţi şi apărători îşi dispută recuperarea mingii la panou aruncată de profesorul – antrenor. În situaţia în care apărătorii recuperează mingea, acumulează un punct iar mingea va fi returnată profesorului – antrenor. Dacă atacanţii recuperează vor continua jocul finalizând. Dacă înscriu coşul primesc 1 punct şi mingea revine profesorului – antrenor. După un număr de repetări rolurile vor fi schimbate, atacanţii devenind apărători şi invers (Fig. 3.9).

Fig. 3.9

  • etapa condiţiilor de joc:
  • Joc 2 contra 2 şi 3 contra 3 la un panou;
  • Joc 5 contra 5 pe jumătate de teren;
  • Joc bilateral cu temă.

3.10.Tactica colectiva elementara în atac

3.10.1.Sistematizarea tacticii elementare în atac (combinaţii de 2 şi 3 jucători)

Dă şi du-te

Este cea mai simplă combinaţie între doi jucători în atac, în care un jucător pasează mingea unui coechipier, pătrunde, primeşte mingea şi finalizează.

Utilizare tactică:

  • împotriva oricărui sistem de apărare, dar în special împotriva apărării om la om.

Indicaţii metodice:

  • combinaţia este prezentă încă din primele complexe tehnico-tactice;
  • în învăţare se urmăreşte:
  • anticiparea acţiunii de către cel care face angajarea;
  • dublarea acţiunii finale;
  • recuperarea.

Metodica învăţării şi consolidării combinaţiei „dă şi du-te”

  • dă şi du-te (pasează şi pătrunde);
  • încrucişare simplă;
  • încrucişare dublă;
  • blocajul urmat de ieşirea din blocaj;
  • atacul în superioritate numerică.

Fig. 3.10 – Execuţia combinaţiei „dă şi du-te” fără adversar şi fără finalizare pe 1 / 2 teren (a) şi pe tot terenul (b).

Fig. 3.11 – Combinaţia tactică „dă şi du-te” cu acţiune finală, desfăşurată pe jumătate de teren (a, b).

Fig. 3.12 – Combinaţia „dă şi du-te” cu acţiune finală, desfăşurată în cadrul unui exerciţiu pe tot terenul.

  • dă şi du-te cu adversar, în următoarea succesiune:
  • apărător la jucătorul care finalizează;
  • apărător la jucătorul care pasează şi dublează aruncarea la coş;
  • apărători la ambii atacanţi;
  • joc 2 : 2, 3 : 3, 4 : 4 pe jumătate de teren;
  • joc 5 : 5 cu temă: coşul înscris ca urmare a executării combinaţiei dă şi du-te valorează 4 puncte.

Încrucişarea

Încrucişarea – combinaţia tactică elementară prin care un atacant se demarcă, interpunând în drumul apărătorului propriu un coechipier cu apărătorul său.

Se poate efectua între:

  • jucători fără minge
  • jucători cu minge.

Din punct de vedere al execuţiei

  • simplă (în doi jucători)
  • dublă (în 3 jucători).

Utilizare tactică:

  • împotriva apărării om la om.

Indicaţii metodice:

  • necesită o coordonare a acţiunii celor doi atacanţi;
  • să se execute „şters” pe lângă atacantul cu care încrucişează;
  • se aplică mai frecvent de jucătorul centru sau pivot;
  • succesiunea metodică este următoarea:
  • între doi jucători fără minge;
  • idem cu minge;
  • la jucător fix:
  • pe centru;
  • lateral.

Metodica învăţării şi consolidării încrucişărilor

Încrucişare simplă:

  • fără minge, execuţia încrucişării;
  • fără apărător – pasă, schimbare de direcţie – încrucişare simplă, dribling → aruncare la coş (procedeu la alegere) (Fig. 3.13);
  • încrucişare simplă între: fundaşi – extremă, fundaşi – pivot, pivot – extremă etc., aruncare la coş;
  • încrucişare simplă cu apărător: pasiv, semiactiv, activ.

Fig.3.13 – Încrucişare simplă. Fig.3.14 – Încrucişare dublă.

Încrucişare dublă:

  • fără minge, circulaţie de jucători cu execuţia încrucişării duble;
  • fără apărător, cu minge – pasă, încrucişare dublă cu trecere prin stânga (dreapta) centrului, primirea mingii – aruncare la coş (procedeu la alegere) (Fig. 3.14);
  • încrucişare dublă: fundaşi – fundaşi – pivot, fundaşi – extremă – pivot, cu aruncare la coş;
  • încrucişare dublă cu apărători: pasivi, semiactivi, activi;
  • joc 3 : 3, 4 : 4, 5 : 5 cu temă → coş valabil doar ca urmare a execuţiei încrucişărilor simplă şi dublă.

Blocajul şi ieşirea din blocaj

Blocajul – o combinaţie tactică prin care un atacant ocupă static o poziţie pe teren şi se interpune ca obstacol pe viitorul culoar de deplasare al jucătorului pentru a-i uşura demarcajul.

Blocajul poate fi:

  • interior – efectuat între apărător şi mediana terenului;
  • exterior – efectuat între apărător şi linia laterală a terenului;
  • posterior – executat între apărător şi linia de fund a terenului.

Se poate executa la

  • jucători cu minge;
  • jucători fără minge.

Ieşirea din blocaj – este o continuare a blocajului în situaţia când apărătorul a efectuat schimbarea de adversar.

Indicaţii metodice:

  • se învaţă la început blocajul fără minge şi apoi cu minge;
  • blocajul se învaţă împreună cu ieşirea din blocaj;
  • ieşirea din blocaj se va efectua printr-o pivotare defensivă (întoarcere cu faţa spre minge, pe piciorul dinspre coş), astfel încât apărătorul să rămână pe planul al doilea.

Metodica învăţării şi consolidării blocajului şi ieşirii din blocaj

  • Exerciţii fără minge:
  • elevii răspândiţi pe tot terenul execută blocaj la un apărător imaginar;
  • pe perechi, faţă în faţă: blocaj – ieşire la blocaj;
  • Exerciţii cu minge:
  • pasă – plecare pe partea opusă – blocaj – ieşire din blocaj;
  • dribling – pasă – blocaj – ieşire din blocaj – aruncare la coş.

1 1. Apărările cu caracter pasiv se desfăşoară pe o suprafaţă limitată în apropierea coşului, iniţiativa aparţine atacanţilor;

2. Apărările cu caracter activ prezintă iniţiativa din partea apărătorilor.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Sport

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web