Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

atac terorist Munchen

Europa- Incotro? Video in premiera cu atacul socant de la Munchen!

in Extern by

Câţi oameni mai trebuie să moară în Europa, până liderii se vor trezi şi vor realiza că suntem atacaţi şi ucişi de către cei pe care i-am primit cu inimă deschisă ajutându-i să iasă din mizeria în care trăiesc în ţările lor de origine? Adică noi, ca ultimii fraieri, dăm în ei cu pâine, iar ei dau în noi cu gloanţe, cu topoare, cuţite, camioane, orice poate produce moarte! Păi e corect?

Ar cam fi timpul să îi trimitem pachet la ei acasă să dărâmăm moscheile lor şi să încetăm relaţiile comerciale cu ţările lor, să-i izolăm complet! Adică vii la mine în casă, te primesc omeneşte cu inimă deschisă iar tu imediat treci la treabă şi îmi impui regulile tale, religia ta, prin forţa şi teroare! Păi în numele cărei umanităţi, suntem nevoiţi noi să înghiţim toate atacurile astea? Europa trebuie să redevină de urgenţă a europenilor, iar ăştia trebuie trimişi acasă până la a şaptea generaţie sosită în Europa!

Cum explică doamnă Merkel acum germanilor care şi-au pierdut rudele în timp ce erau la Mall, aceste atacuri? Vrea să ajungă Germania din nou la Kristal Nachts? Căci oamenii, dacă guvernele nu-i apara. Vor fi nevoiţi să ia propriile măsuri de apărare!

ATENTIE! IMAGINI SOCANTE CE SE POT PETRECE ORIUNDE IN URMATOARELE ZILE. ATENTIE MARE! PENTRU A VEDEA IMAGINILE, DA CLIK PE PICTOGRAMA DE MAI JOS. Sursa: INFOCS.RO

https://www.facebook.com/reper24h/videos/541048666078409/

Trei atacuri teroriste desfășurate simultan în Munchen. VIDEO

in Evenimente/Extern/Stiri online by

Trei bărbați înarmați au atacat orașul german Munchen. Focuri de armă s-au auzit în centrul comercial Olympia și în alte două locuri din oraș, iar gara centrală din Munchen a fost evacuată. Surse citate de presa germană susțin că până la 15 persoane au fost ucise în atac. Cancelarul Angela Merkel a convocat o celulă de criză.

Într-un comunicat emis de Poliția din Muchen se arată că în orașul german se află la acestă oră un atac terorist în desfășurare. Trei bărbați înarmați au luat cu asalt centrul comercial Olympia din Munchen, unde au ucis câteva persoane. De asemeni, un video circulă pe internet cu un bărbat care trage cu arma pe stradă după ce strigă ”sunt german”.atac
Poliția a informat că mai multe apeluri la numărul de urgență au semnalat împușcături în alte două zone din oraș, iar martorii au văzut trei persoane înarmate. Deocamdată poliția nu a reținut suspecți și îndeamnă oamenii să evite zonele publice, în momentul de față situația din Munchen fiind ”confuză”, după cum precizează autoritățile. Transportul public a fost închis.

Între timp, Angela Merkel a convocat o celulă de criză, iar în Munchen a fost declarată „situaţie specială”. Până la acestă oră sunt confirmate trei victime mortale și aproximativ 10 răniți.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...