Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

Biserica

IZVORUL TĂMĂDUIRII.Tradiții și obiceiuri

in Articole/Religie/Spiritualitate/Stiri online by

În ziua de vineri din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc Izvorul Tămăduirii, praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creștin.
Această mare sărbătoare creștină are o istorie de peste 1.500 de ani și își are originea în vremea împăratului bizantin Leon cel Mare.
Legenda spune că pe când Leon nu era încă încoronat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului și a întâlnit un bătrân orb. Cei doi, afundați în discuțiile lor teologice despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrânul a cerut apă de băut, Leon a căutat în apropiere un izvor și negăsind, s-a întristat foarte tare.
Atunci s-a auzit un glas de sus care i-a spus:”Nu este nevoie să te ostenești Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adânc în pădurea acesta! Și luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului și apoi udă cu ea ochii cei nevăzători și se va cunoaște de îndată cine sunt Eu”.

Tânărul ascultă glasul ceresc , face întocmai și descoperă într-o poiană un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla fața cu această apă, iar orbul va începe să vadă.
Leon, copleșit de minunea căreia i-a fost martor, a căzut în genunchi și a spus:”Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fântâna dătătoare de sănătate”.
Prima grijă a lui Leon când a ajuns împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lângă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.
Legenda spune că puțin mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apă din acest izvor. Drept mulțumire a construit o biserică și mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.
În amintirea izvorului miraculos de la Constantinopol, izvor ce dăinuiește și azi și mai săvârșește încă minuni, Vinerea Izvorului Tămăduirii a devenit o sărbătoare a Maicii Domnului.
Tradiții și obiceiuri
Este o tradiție ca în această zi la biserici să se oficieze slujba de sfințire a apei sau Agheasma Mică, care este băută dimineață, pentru întărire sufletească și trupească.
În unele zone ale țării se marge la mormintele celor dragi, acestea se îngrijesc și se dă de pomană pentru sufletele celor plecați.
În unele zone preoții botează casele credincioșilor cu apă sfințită.
Gospodinele respectă această zi și nu spală, nu calcă rufe și nu croiesc un lucru de îmbrăcăminte, pentru că acesta nu o să fie terminat niciodată.
Gospodarii aruncă cu apă sfințită peste vite pentru ca acestea să fie sănătoase și stropesc grădinile și livezile cu apă sfințită pentru a le proteja de grindină.

Poveste reală care te va pune pe gânduri! Să nu bârfești niciodată un preot!

in Religie by

In Pireu, cu destui ani in urma, un preot a fost caterisit si pentru ca avea o dubla pregatire, lucrând dupa aceea ca profesor.

Desigur a cerut transferul, si a plecat in alta parte. De sarbatori venea in Pireu ca sa-i vada pe ai sai si pe prieteni. O doamna l-a recunoscut si i-a zis alteia:

-Il cunosti? A fost preot ”Si l-au tuns”, l-au caterisit. Cealalta cand a auzit, fiind si slaba de minte, cand fostul preot a trecut pe langa ea, ”i-a pus coarne” si s-a strambat in spatele lui. N-a trecut un an, si femeia a murit si au inmormantat-o in Cimitirul Invierii. S-au incheiat trei ani (n.n. acesta era termenul legal acceptat pentru deshumare), dupa care au deshumat-o, si au gasit-o putrezita, in afara de maini care erau intregi, de parca atunci ar fi fost puse in mormant si negre ca si cum ar fi fost vopsite, cu unghii mari cumplite la vedere. Au chemat pe preotul cimitirului care i-a facut slujba si i-a citit rugaciunile de iertare de trei ori, dar nu s-a intamplat nimic! Atunci l-au instiintat pe mitropolitul Hrisostom, care a venit imediat, si-a pus epitrahilul si omoforul si a citit rugaciunea arhiereasca de iertare, dar tot nu s-a intamplat nimic. Printre rudele si cunoscutii care se sflau la deshumare era si doamna aceea care-i aratase moartei pe preotul caterisit. Era vecina ei si ruda mai indepartata. Aceasta se gandea:

-Ceva pacate trebuie sa fi facut mainile, daca acestea n-au putrezit.

Si si-a adus aminte de acea intamplare, a priceput care este cauza si a povestit mitropolitului. Acesta a dispus sa-l gaseasca imediat pe acel preot caterisit. Pentru ca aceasta se intampla in perioada vacantei scolare, l-au gasit in Pireu. In dupa-amiaza acelei zile, el a mers cu mitropolitul la cimitir. Intre timp separasera oasele moartei, iar mainile le pusesera intr-un colt. Mitropolitul l-a pus in tema pe fostul preot si i-a zis:

-Vino sa vezi, fiule, harul preotiei nu te-a parasit, ci a ramas lipit de tine. Iart-o, spune ”Dumnezeu s-o ierte”, atinge-ti mainile de mainile ei si minunea se va intampla. Cand preotul a rostit acele cuvinte si i-a atins mainile, ele s-au facut tarana.

Sursa: ”Explicarea Dumnezeiestii Liturghii” – Pr. Stefanos Anagnostopoulos

Sorin Chirvasă, preotul care s-a răzvrătit împotriva sistemului a câştigat procesul intentat Protopopiatului Bârlad

in Stiri online by

Sorin Chirvasă, preotul din Bârlad caterisit după ce a demascat abuzurile şi corupţia din Episcopia Huşilor, afirmând că pentru a avea linişte în parohie trebuie să ofere episcopului 20.000 de euro, a câştigat în justiţie războiul cu mai marii Bisericii.

Preotul care s-a răzvrătit împotriva sistemului a câştigat procesul intentat Protopopiatului Bârlad, prin care solicita să îi fie restituite drepturile salariale pe ultimii doi ani, sume despre care Episcopia Huşilor susţinea că ar fi fost datorii ale fostului preotului Sorin Chirvase şi nici decum drepturi.

Tribunalul Vaslui a obligat Protopopiatul Bârlad să îi achite fostului preot paroh al Bisericii ”Sfântul Spiridon” din Bârlad toate salariile restante din ultimii ani. ”Obligă pârâtul Protopopiatul Bârlad, la plata sumei de 18039 lei net, cu titlul de salarii neachitate în perioada septembrie 2012 – mai 2015, suma de 4650 lei net, cu titlu de compensare în bani a concediului de odihnă neefectuat şi suma de 1516 lei net cu titlu de indemnizaţie de concediu de incapacitate temporară de muncă (concediu medical n.r.)”, se arată în hotărârea pronunţată de instanţa din Vaslui.

În plus Protopopiatul a fost obligat să achite cheltuielile de judecată, inclusiv cele ale preotului Chirvasă. Protopopiatul Bârlad a contestat hotărârea Tribunalului Vaslui, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Iaşi. Cum însă, decizia judecătorilor vasluieni este executorie, fostul preot Sorin Chirvasă s-a adresat instenţei din Bârlad în vedere recuperării sumelor de bani.

Astfel, Judecătoria Bârlad i-a admis cererea şi a dispus executarea silită a Protopopiatului Bârlad. Spovedania preotului Fostul preot Sorin Chirvasă a rupt tăcerea în faţa enoriaşilor, după ce reprezentanţii Episcopiei Huşilor au dispus mutarea acestuia într-un sat izolat de la capătul judeţului, în comuna Voineşti. Mâhnit şi împovărat de birurile impuse de superiori, la ultima slujbă oficiată la Biserica Sfântul Spiridon din Bârlad, preotul Chirvasă făcut dezvăluiri în faţa enoriaşilor, vorbind despre lucrurile din culise:

“Aşa cum a spus Mântuitorul, adevărul te va elibera şi eu vreau să vă spun adevărul. Am fost mutat la parohia din Călimăneşti pentru că am datorii de 240 de milioane de lei (n.r. – lei vechi). Aceste datorii provin de la  cărţile religioase care ne sunt băgate pe gât să le vindem, de la calendarele nevândute, de la Sfintele Vase şi Evanghelia care ne-au fost date de Episcopie, peste cele pe care le aveam deja, şi ni s-au cerut 150 de milioane de lei pe ele. Eu nu am spus că nu-mi plătesc datoriile, dar să fiu aşteptat să le plătesc, că parohia mea este săracă şi nu pot obliga pe nimeni să cumpere ce mi se dă şi să cer bani acolo unde nu-s. Vreau să vă spun de unde provine datoria mea. Fiecare parohie trebuie să plătească 1.000 de calendare, cu 15 lei calendarul. Vă daţi seama că sunt 150 de milioane până pe 10 ianuarie. Anul trecut abia am vândut 600. Nu mai spun de lumânări”.

Potrivit părintelului Chirvasă, orice parohie poate fi păstrată cu şpaga potrivită. În aceeaşi spovedanie făcută enoriaşilor, preotul a dezvăluit preţul pe care ar fi trebuit să-l plătească pentru ca tatăl său, preot ca şi el, să fie lăsat să slujească în continuare:

“Ştiţi situaţia tatălui meu, Ioan Chirvasă, care a fost preot în această biserică. Am fost scos din biserica parohială ridicată de el, stau cu chirie. Am pus capul în pământ. Tatăl meu a fost scos la pensie şi i-a spus plângând protopopului Lăiu (n.r. – Vasile Lăiu, protopop de Bârlad) că trebuia să fie lăsat măcar jumătate de an, ca să termine biserica de reconstruit, să sfinţească şi să plece liniştit la pensie. Vă spun ceva ce n-am spus la nimeni – părintele protopop i-a spus: . N-a avut acei bani şi a fost trimis urgent la pensie. S-a îmbolnăvit de inimă, mama a ajuns la Psihiatrie, eu m-am îmbolnăvit de diabet, fac insulină”.

Preotul răzvrătit, dat afară din Biserică Reprezentanţii Episcopiei Huşilor au negat atunci toate acuzaţiile preotului, susţinând că sunt ”nişte lucruri mincinoase şi calomnioase nu pot fi comentate”. În plus, reprezentanţii Episcopiei, l-au acuzat pe preot de neascultare. Alungarea preotului Chirvasă de la Biserica Sfântul Spiridona a stârnit revoltă printre enoriaşi. Credincioşii au organizat acţiuni de protest, au înaintat memorii către Episcopia Huşilor, Mitropolia Moldovei, însă fără succes.

În mai 2015, aflând că episcopul Huşilor va fi prezent la Bârlad, mai mulţi enoriaşi l-au aşteptat pentru a-i solicita direct să le fie readus preotul înapoi. Episcopul Corneliu s-a ales cu huiduieli după ce i-a ignorat pe enoriaşi, trecând pe lângă ei fără să le primească memoriul şi fără a le asculta păsurile. Pentru ”neascultate”, în mai 2015, preotului Chirvasă i s-a desfăcut contractul de muncă de Protopopiatul Bârlad, ulterior fiind caterisit de Consistoriul Eparhial Huşi.

Sursa: adevarul.ro

Părintele Proclu Nicău: „Omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta!”

in Spiritualitate by

-Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul in­vidios?

-De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune. Dar cel mai mult contează să ne păzim şi să nu osândim. De ce tot zic eu să nu osândim? Pentru că o să obser­vaţi şi frăţiile voastre că patima osânditului o au înde­osebi oamenii cei invidioşi…

-Dar ne putem apropia de cei invidioşi? Putem să-i îndreptăm?

-Putem să ne apropiem de ei, dar cu grijă, căci toţi acei care au invidie în suflete sunt oameni foarte periculoşi. Să ţineţi minte de la mine: omului invidios să nu-i spui niciodată bucuria ta! Spune-i doar scârba ta, numai supărarea pe care o ai. Că, dacă îi spui scârba ta, el se va linişti.

-Aşa îi liniştim, văzându-ne întristaţi?

-Aşa, aşa… Adică să nu ne bazăm pe aceia, să le spunem doar necazurile noastre… Exact. Ţine minte aşa: să nu te jeluieşti niciodată la omul invidios, căci cu nimic nu te va ajuta. Pentru că omul invidios nu te poate ajuta, căci în el sălăşluieşte un duh necurat, nu Duhul lui Dumnezeu. Cine are Duhul lui Dumnezeu, are dragoste, are milă, iartă, e iubitor si milos. Omul invidios nu are nimic din toate astea.

Fabian Anton, „Convorbiri cu părintele Proclu Nicău – pustnicul din Munţii Neamţului”

Sursa: ganduridinierusalim.com

VIDEO: „Am învățat să muncim mult și pe degeaba, să trăim din salarii mici și să plătim impozite mari, să votam toți șarlatanii și să mergem înainte ca boul la jug… fără să comentăm”

in Spiritualitate by

„Avem o singură greșeală, că suntem răbdători, că suntem ortodocși și că ne temem de Dumnezeu, că suntem îmbrăcați în „bună-cuviinţă” că avem maniere şi bunul simţ, că am învățat să dăm „Bună ziua!”, că am învățat să muncim mult și pe degeaba, că am învățat să trăim din salarii mici și să plătim impozite mari, și am învățat să votam toți șarlatanii, și am învățat să mergem înainte ca boul la jug… fără să comentăm. Ăsta e defectul nostru!

Să deschidem bine ochii la tot ce semnăm, pentru că așa se semnează documentele de pieire a unui neam. Tacit și pe dedesubt cu hurta! Să fim atenți, pentru că ne distrugem nația. Într-o zi n-o să mai avem oxigen, într-o zi n-o să mai avem păduri, într-o zi n-o să mai avem apă, într-o zi n-o să mai avem ce mânca, într-o zi n-o să mai avem voie să vorbim, într-o zi n-o să mai avem voie să existăm, într-o zi n-o să mai avem voie să fim români. Noi avem nevoie de o viață normală, de o familie normală, de mama copiilor noștri.
Eu sunt primul adept care aș dori să văd cum arată primul bărbat gravid! Ca să putem să-nființăm și noi familia din doi bărbați. Să-i vedem cum se înmulțesc și atunci ne dăm seama cine e sănătos cu capul! Dumnezeu, care a făcut creația, sau nebunul, care dă acestă lege? Doar în felul acesta avem logică și desecăm. Foarte bine că ai apucături scelerate și mentale, du-te și ți le fă în ascuns! Bagă-te în beci și fă ce-ți place, e treaba dumitale, e liberul arbitru, dar nu suntem obligați noi, „cei mulți”, să suportăm mojicia, paranoia și schizofrenia câtorva, care vin cu idei să schimbe mersul și cursul acestui veac!
Neputinciosul Irod umblă și astăzi pe pământ, nu știm dacă sub formă de ministru, președinte, parlamentar sau deputat… părinte, burlac sau însurat, dar este cert că în orice moment caută să lovească în Biserica lui Dumnezeu și în învățătura celor 7 Taine, în învățătura de Dogmă Creștină. Caută să lovească sufletul nostru și să-l murdarescă. Și, în cel mai rău caz, astăzi Irod nu mai ucide, ci caută să destabilizeze. Ce-a mai aprigă metodă pe care a pus-o în mișcare, ocultă, necreștină și ateistă, de dezbinare a creștinismului, nu-i faptul că au tăiat banii de la biserică, sau că nu o să mai construiască biserici, bisericile sunt făcute oricum din banii poporului, nu din banii parlamentarilor. Stați liniștiți!
Alta e problema, au trecut la altă etapă, pe care am auzit-o din gura unora… la anumite emisiuni. „O să vedeți voi de acum încolo ce o să facă mass-media cu biserica!” Nu o să facă nimic! Mass-media poate informa sau dezinforma, iar biserica este stâlpul și temelia adevărului. Noi credem în Dogma Ortodoxă, în Învățătura Creștină și în Cuvintele lui Dumnezeu! Noi nu suntem legați idolatru, nici de preot, nici de episcop, nici de peretele bisericii… eu sunt legat de Învațătura care mă obligă ca – prin acestea – să ajung la Hristos! Dacă un preot e strâmb, nu mă duc la el, și dacă e drept îl caut că vreau eu, și dacă nu-mi place într-o zi, plec de la el. Dar asta nu înseamnă că mi-am schimbat religia, ci îmi schimb doar locația.
Lumea s-a agitat… să căutam acea bunăvoinţă, și când vedem acea horhotă și primim lovituri de bocanc în piept, să nu încercăm să ricoșăm și să încercăm să stăm atenți să nu pierdem din poziție (drepți)”.

Autor: Părintele Calistrat Chifan

Cum aniversezi nunta de argint

in Diverse by

Aţi trecut de mult de nunta de hârtie, de bumbac sau de lemn. Acum staţi pe tren solid şi vaăaniversaţi nunta de argint. Mulţi o celebrează cu fast, dar află ce anume este cu adevărat important să faci la această aniversare.

Într-o lume în care divorţurile şi despărţirile sunt atât de frecvente nunta de argint este o sărbătoare a reuşitei. Chiar dacă nu aveţi o căsnicie ruptă din filme, totuşi, aţi reuşit să treceţi prin multe împreună. Aţi rezistat şi la bine, şi la rău. Aţi împlinit, până la urmă, menirea căsătoriei, aceea de a va sprijini unul pe celălalt.

EXPRIMĂ BUCURIA EVENIMENTULUI

Rudele şi prietenii au ce învăţa de la o pereche ajunsă la vârsta nunţii de argint. În plus, orice ritual de sărbătorire are un aspect pozitiv, benefic, de recunoaştere a meritelor, de stabilire a unei tradiţii, de premiere, de exemplificare. În mod normal, o astfel de petrecere recompensează cuplul, îl întăreşte, îl face să conştientizeze mai bine realizările sale, îl poleieşte cu o aură de vechime şi de tradiţie. Există şi o parte de stres, oboseală, cheltuieli, calcule şi obligaţii implicate. Însă soţii pot minimiza aceste neajunsuri, sărbătorind într-un mod înţelept. Numărul de invitaţi, mărimea petrecerii, ritualul ales ţin, în primul rând, de cei doi parteneri. Ei îşi pot exprima bucuria şi pot marca evenimentul cu un mic cerc de apropiaţi, într-un mod simplu, însă fericit. Nu neapărat fastul petrecerii sau costul ei îi cresc eficienţa.

DACĂ VREI SĂ SĂRBĂTORIŢI LA BISERICĂ…

Dacă vrei să sărbătoreşti şi printr-o slujbă bisericească, ţine cont că trebuie să vorbeşti, din timp, la biserica aleasă cu preotul paroh pentru a te programa. Nu va fi un al doilea ritual al nunţii, ci o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu, pentru anii care au trecut alături de omul iubit. Poate fi făcută, la cerere şi dacă exista posibilitatea, chiar acasă la “miri”. Ar fi bine să fie prezenţi şi naşii de la cununie, dacă mai trăiesc sau o altă familie care să ţină lumânările. Acestea nu trebuie să fie “de cununie”, ci sunt suficiente două lumânări de mărime potrivită, din ceara curată. Nu mai este nevoie nici de rochia de mireasă. Te poţi îmbrăca aşa cum doreşti pentru această sărbătoare.

ÎMPĂRTĂŞIŢI DIN EXPERIENŢA VOASTRĂ

Dacă celebraţi nunta de argint, ar fi frumos şi să spuneţi povestea voastră oaspeţilor. Unii sunt mai tineri şi le-ar fi de folos să audă din experienţa voastră, despre cum aţi reuşit să fiţi alături 25 de ani, despre bucuriile şi greutăţile pe care le-aţi trăit împreună. Ar avea de învăţat de la cupluri care au reuşit să rămână împreună, în ciuda problemelor care au apărut de-a lungul timpului. Ar fi frumos şi să vă exprimaţi recunoştiinţa unul faţă de celălalt şi să vă faceţi declaraţii de dragoste. Nu trebuie să fie ceva lung sau elaborat, ci doar să fie ceva ce vine din inimă. Chiar dacă nu e obligatoriu să vă faceţi cadouri, se obişnuieşte să se facă daruri semnificative de argint cu această ocazie. El îţi poate oferi un set de bijuterii, iar tu – butoni sau un ceas din acest metal. De asemenea, puteţi să vă faceţi verighete din acest metal, pe care să le purtaţi împreună cu cele de la căsătorie.

OCAZIE DE REINVENTARE A RELAŢIEI

“Dacă în cuplu exista o problemă, nunta de argint poate fi o ocazie de reinventare a relaţiei. Soţii pot medita la dificultăţile existente şi pot găsi noi abordări şi noi soluţii. Această aniversare nu este un simbol al vechimii sau al conservatorismului, ci o sărbătoare a 25 de ani de flexibilitate, reinventare, regândire. Practic, atestă că partenerii au 25 de ani de când au reuşit să găsească întotdeauna un răspuns la provocările căsniciei. Remedierea începuturilor, ce i-a atras unul la altul, poate fi şi o bună ocazie pentru a pune bazele unui nou început”. (Dr. Tedy Creştin)

INVITATIE LA DANS

in Stiri online by

Într-o biserică, un bețivan stând într un colț al bisericii, observă în depărtare o siluetă într-o rochie lungă. Se apropie încet și întreabă în șoaptă: Madame, dansați? – Nu! veni răspunsul categoric. La care bețivul: – Și de ce nu??? – Din 4 motive: 1.Suntem într-o biserică. 2.Nu știu să dansez pe Sfânta Evanghelie. 3.Madame e maică-ta! 4.Eu sunt popa!

mama-5785

Se lasa sec pentru Postul Nasterii Domnului. Cum se posteste, cand e dezlegare la peste si cand e post aspru

in Spiritualitate by

Luni, 14 noiembrie, se lasa sec pentru Postul Craciunului sau Postul Nasterii Domnului. Din randuielile bisericesti aflam ca se lasa sec in seara zilei de 14 noiembrie, insa, daca aceasta data cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai inainte. Acest post se incheie pe 24 decembrie. Postul Craciunului ne aminteste de postul patriarhilor si dreptilor din Vechiul Testament si de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Dupa cum acestia au postit in vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine sa intampinam si noi nasterea lui Hristos.

Hotararea ca toti credinciosii sa posteasca timp de 40 de zile s-a luat la Sinodul local din Constantinopol, tinut in anul 1166, in timpul patriarhului Luca Chrysoverghi. Amintim ca inainte de acest sinod, crestinii posteau diferit: unii numai sapte zile, iar altii sase saptamani.

Dezlegari in Postul Craciunului

In Postul Craciunului avem dezlegare la peste sambata si duminica. Dar trebuie mentionat ca prima saptamana a acestui post, pana in 21 noiembrie, la sarbatoarea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului, precum si ultima saptamana, in perioada 20-24 decembrie, sunt perioade cu postire mai aspra, zilele de sambata si duminica a acestor saptamani a Postului nu au dezlegare la peste, ci doar la untdelemn si vin.

In tipicul Sfantului Sava se mentioneaza ca in zilele de luni, miercuri si vineri, trebuie sa postim fara untdelemn si vin. In cazul in care, in aceste zile vom face pomenirea unui sfant cu o cinstire mai larga, se face dezlegare pentru dragostea sfantului. De exemplu in zilele de 16 noiembrie (Sfantul Apostol si Evanghelist Matei), 23 noiembrie (Cuv. Antonie de la Iezerul-Valcea), 30 noiembrie (Sfantul Apostol Andrei), 4 decembrie (Sfanta Varvara), 5 decembrie (Sfantul Sava), 6 decembrie (Sfantul Nicolae), 9 decembrie (Zamislirea Sfintei Fecioare Maria), 17 decembrie (Sfantul Proroc Daniel) si 20 decembrie (Sfantul Ignatie Teoforul). Daca aceste zile vor cadea marti sau joi, mancam peste, iar daca va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn si vin, iar peste mancam doar daca se intampla sa fie hramul bisericii.

Post aspru in Ajun

Ziua de 24 decembrie poarta denumirea de Ajunul Craciunului. E o zi de post mai aspru fata de celelalte zile. Exista obiceiul sa nu se manance pana la ora 3-4 p.m. Aceasta practica aminteste de postul tinut in vechime de catehumenii care in seara acelei zile primeau botezul si impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

De luat aminte

De multe ori mi-a fost dat sa aud ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Insa, nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa-L intampine pe Hristos, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet, scrie site-ul crestinortodox.ro.

CULMEA NESIMŢIRII! Biserica Ortodoxă Română ameninţă că va lua bani de la credincioşi dacă Guvernul îi cere impozit

in Spiritualitate by

Biserica Ortodoxă Română a anunțat printr-un comunicat că este de acord să înceapă discuții pe tema impozitării veniturilor, doar dacă îi sunt retrocedate proprietățile confiscate de către statul român, arată BOR într-un comunicat publicat pe site-ul Agenției de știri Basilica.

 Cu alte cuvinte, dacă Guvernul României îndrăznește să aplice taxe pe activitățile religioase, Biserica va cere să i se restituie toate proprietățile confiscate de comuniști. În comunicat nu se menționează câte sute de mii de hectare de proprietăți au fost retrocedate până acum și căt mai este de retrocedat.

„Biserica este deschisă pentru o discuţie pe tema impozitării veniturilor ei dacă această discuţie este abordată împreună cu chestiunea retrocedării sau a compensării tuturor proprietăţilor bisericeşti confiscate de Statul român, astfel încât Biserica să poată dispune de resursele necesare pentru întreţinere şi pentru susţinerea operei ei social-filantropice”, se arată în comunicat.

Biserica atrage atenția asupra faptului că doar o mică parte din proprietăți i-a fost retrocedată.

„În urmă cu câteva zile, Patriarhia Română a explicat într-un comunicat de presă că veniturile realizate de unităţile bisericeşti sunt folosite pentru cheltuieli cu salariile, utilităţile, întreţinerea unui important patrimoniu de locaşuri de cult şi alte clădiri bisericeşti, pentru susţinerea unei semnificative opere social-filantropice şi educaţional-culturale în societatea românească şi în comunităţile de români din străinătate”, se mai arată în document.

BOR mai susține că este bine organizată, are capacitatea de a-și administra eficient proprietățile, fapt ce ar trebui apreciat și promovat, nu invidiat și denigrat.

”Cele aproximativ 800 de instituţii şi programe socio-medicale şi educaţionale (cabinete medicale, cabinete de consultanţă, cămine şi centre pentru bătrâni, copii şi alte persoane defavorizate, grădiniţe etc.), pentru susţinerea cărora anul trecut (2014) eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit peste 87.000.000 lei, sunt susţinute în imensa lor majoritate tocmai din veniturile obţinute corect şi transparent de eparhiile Bisericii Ortodoxe Române”, se mai precizează în comunicatul BOR.

Totodată, se reamintește că statutul fiscal al Cultelor din România este similar celui din majoritatea statelor Uniunii Europene, acestea fiind susținute pentru contribuția lor la viața societății.

Săptămâna trecută, Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a declarat că la finele anului ar putea fi purtată o discuție legată de impozitarea anumitor venituri ale cultelor.

Sursa: stireazilei.com

Românilor le este JENĂ să-şi manifeste RESPECTUL faţă de Armată. „De ce românul are mai multă încredere în Biserică decât în Armată?”

in Stiri online by

De Ziua Armatei Române, celebrată la 25 octombrie, codul impus de rigoarea militară este spart de un cunoscut publicist, care provine din rândurile instituţiei care se află în topul încrederii populaţiei.

Mihnea Rudoiu, autorul care a absolvit şcoli militare la Constanţa şi la Bucureşti, apoi şi-a desăvârşit studiile la Ştiinţe Politice, împărtăşeşte cu cititorii săi gândurile, temerile şi întrebările care îl încearcă, dincolo de festivismul unei zile în care se dă onorul, cântă fanfara şi se bate pas de defilare. La 25 octombrie 1944, Armata României a încheiat cu succes campania de eliberare a teritoriului naţional, la care au participat peste 520.000 de militari, dintre care 58.330 au fost ucişi, răniţi sau declaraţi dispăruţi. Unităţile româneşti au continuat să ducă acţiuni militare pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind la victoria obţinută la 9 mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Iată ce scrie Mihnea Rudoiu de Ziua Armatei Române: „Pe 25 octombrie 1996, fiind anul I la Academia Tehnică Militară, am depus jurământul militar. Nu îmi mai amintesc formula exactă, dar juram credinţă “patriei mele, România”, “să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii” şi mai juram să respect “legile ţării şi regulamentele militare”. Şi parcă, la final, nu mai sunt chiar sigur, Îl invocam pe eternul bunul Dumnezeu, rugându-l “aşa să-mi ajute”. O întrebare care m-a tot bântuit de atunci a fost asta: cât de mulţi luau în serios jurământul? Câţi credeau în acel jurământ? Câţi dintre cei care l-au făcut, când armata era obligatorie, îl mai iau în serios? Şi, mergând mai departe, ce înseamnă dragostea de ţară? Ce semnificaţie mai are ea astăzi? Nu doar pentru un militar, ci pentru orice cetăţean al acestei ţări… Dacă unul a jurat că o va apăra cu preţul vieţii, celălalt, care nu a jurat, înseamnă că nu o va face? Dar cel care a jurat şi acum a plecat din armată, o va mai face? “A noastră glie de balegă ‘ngrăşată”, cum se exprima Antoniu al lui Shakespeare, mai merită sacrificiul suprem al cetăţenilor ei? Nu am aflat un răspuns limpede până în ziua de azi.

În fiecare an, pe 25 Octombrie şi 1 Decembrie, Armatei îi sunt dedicate texte înălţătoare. Un fel de “Best of Romanian Army”: cele mai cunoscute hituri istorice. Se pomeneşte semnificaţia zilei, se aminteşte de reformatorul Cuza, se pomeneşte despre relaţia regilor cu Armata, se cinstesc eroii neamului care “nu au precupeţit nici o picătură de sânge pentru a apăra glia strămoşească”, se face o haltă comemorativă la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz şi în alte destinaţii cu rezonanţă, se porneşte apoi către modernizarea armatei în epoca postdecembristă, se subliniază încă o dată că “ţara noastră” este membră cu drepturi depline a NATO şi se încheie laudativ cu misiunile internaţionale în care “băieţii noştri” îşi fac datoria cu “profesionalism şi curaj”. An de an, aceleaşi texte ce amintesc de “lumina Maicii Domnului” din ziua Paştelui şi de “magia sărbătorilor de iarnă” din pragul Crăciunului. Şi sunt convins că, dacă ai avea acces la înregistrările din anii trecuţi, ai descoperi că multe texte sunt identice.

La festivităţi, “încărcătura emoţională” de care toţi, până la unul, mărturisesc cu voce tremurândă că sunt pătrunşi mă pune, de fiecare dată când particip la asemenea manifestări, serios pe gânduri. Mai ales când disting în declaraţiile oficiale aceleaşi expresii lemnoase repetându-se invariabil. Şi sunt convins că, dacă ai întreba pe oricare din cei prezenţi dacă îi mână plictiseala şi nerăbdarea, s-ar încrunta şi te-ar face albie de porci. Căci patriotismul, în asemenea clipe de reculegere, atinge cote alarmante. Se depun coroane de flori. Trebuie să se depună. E firesc. Dar câţi sunt acolo, în acele momente, cu adevărat? Şi, lăsând frumoasele texte deoparte, cât de mult respectă românul militarul român? Sau, la fel de important, cât de mult militarul român se respectă pe el însuşi şi instituţia în care lucrează? De ce are încredere românul obişnuit mai mult în militari decât în profesori?

De ce acelaşi român are mai multă încredere în Biserică decât în Armată? Pe ce anume îşi bazează preferinţa românul pentru una sau alta din instituţii? Din ce se hrăneşte această încredere? La ce se gândeşte cetăţeanul român când preferă un militar unui doctor? Concret. E fiindcă acesta, prin acţiunile sale, se străduie să fie la înălţimea alurii clasice cu care conducătorul providenţial era înzestrat în legendele istorice ale lui Dumitru Almaş sau în producţiile lui Sergiu Nicolaescu? Fiindcă participă la inundaţii şi deszăpeziri? Sau fiindcă “Armata e cu noi”? Ce argumente determină românul să investească în capitalul de imagine al Armatei?

Am văzut nenumărate filmuleţe în care militarii americani erau aplaudaţi de concetăţenii lor la simpla apariţie într-un aeroport, într-o şcoală, într-un mall sau chiar pe stadionul unde se desfăşura un meci de fotbal. Lumea se ridica în picioare şi îi aplauda. Era un gest spontan, necontrafăcut. Nu am văzut aproape nicăieri întors un asemenea gest militarilor români. (Nu pun la socoteală momentele oficiale când fanfara îşi face ieşirea, după ce Regimentul de Gardă prezintă onorul, şi cei prezenţi încep să aplaude.)

Să fie ceva în neregulă cu populaţia României sau cu militarii ei? Sau şi cu unii şi cu alţii? Le este jenă civililor să îşi manifeste respectul (certificat, de altfel, în sondaje) pentru cei care au jurat să îi apere “cu preţul vieţii”? Sau nimeni nu ia în serios că, la nevoie, Armata va face tot ce îi va sta în putinţă pentru binele patriei? Desigur, unii ale căror chipuri imită mutrele generice de homo sapiens din revistele de antropologie, ar răstălmăci aceste cuvinte spunând că pretind ceva apropiat de veneraţie şi ar întreba zeflemitor: “Dar ce-ai vrea, să fac o plecăciune când văd un caporal pe stradă?” La urma urmei, militarul îşi face doar datoria, la fel cum corporatistul X, în Pipera, şi-o face pe-a sa. De ce să aplaud un soldat pentru asta?

Şi, astfel, mă întorc iar la americani (căci, se pare, ei dau tonul în toate): de ce americanul obişnuit manifestă un asemenea respect pentru militarul american? Căci şi militarul american îşi face doar datoria, la fel cum şi-o îndeplineşte pe-a sa brokerul de pe Wall Street, inginerul din Silicon Valley şi muncitorul de la uzinele din Detroit. Sunt curios cum ar întâmpina tinerii dintr-un mall un român îmbrăcat în haine de militar. Şi-ar da coate nedumeriţi?

Personal, nu am văzut niciodată un militar român – îmbrăcat corespunzător – într-un mall. Niciodată. Şi, luând aminte la videoclipurile cu militari americani postate pe youtube, mi se pare chiar ciudat. La fel, nu am zărit un singur militar român cu prietena, braţ la braţ, plimbându-se prin parcurile din Bucureşti. De ce? Care este motivul? Avem voie să adresăm cu glas tare aceste întrebări şi, dacă da, putem răspunde la ele fără pseudosentimentalisme şi teamă?

Aveam 14 ani când am intrat ca elev la Liceul Militar de Marină, am absolvit apoi Academia Tehnică Militară şi, începând din 2001, sunt ofiţer. De atunci, am schimbat o garnizoană cu alta şi am cunoscut oameni de toate felurile. Am întâlnit “civili” ale căror opinii despre militari nu băteau deloc cu sondajele (aici, însă, trebuie luat în calcul şi ghinionul meu înnăscut de a intra în contact fix cu acele categorii nereprezentative pentru populaţie ce pun la îndoială opinii adânc înrădăcinate în mentalul colectiv românesc).

Iar în unităţile prin care m-am perindat am întâlnit indivizi ce m-au făcut să mă întreb dacă ăştia erau “contorizaţi” când românul îşi exprima simpatia pentru Armată. Între timp, părerile mele despre militarul român, idealiste în primă fază, s-au temperat. Dar, cum am spus, unele întrebări ce m-au măcinat de-a lungul timpului tot nu au primit răspuns. Încă nu îmi pot da seama, alt exemplu, ce crede, în mod sincer, un corporatist despre un ofiţer. Ori un taximetrist, un patron de magazin, un agent de bursă sau, de ce nu, un make-up artist. Ce părere mai are în ziua de azi tânărul de la sat despre cei care îmbracă uniforma militară?

În rândurile intelectualităţii, cum este percepută elita armatei? Nota bene: dacă răspunsurile la aceste întrebări ar însemna (iar) o înşiruire de fraze ce nimic nu au a spune interesant, atunci, decât să perpetuăm existenţa acelui spaţiu de manifestare deloc riguros în care se fac auzite aceleaşi opinii sterile ce nu consolidează deloc terenul spre o veritabilă Armată a Mileniului al Treilea, mai bine tăcem. Pe de altă parte, dacă vrem să nu folosim standarde duble şi să privim situaţia relativ nepărtinitor, ar trebui să fim de acord că, într-o societate în care diplomele de facultate se obţin pe bandă rulantă (la fel ca doctoratele), într-o societate în care etapele devenirii profesionale se sar cu o uşurinţă de nedescris, iar şarlatania este un brand naţional, la fel ca magiunul de Topoloveni, într-o societate în care cinstea, munca şi modestia sunt subiect permanent de băşcălie (deşi tot românul le invocă şi se plânge de lipsa lor), într-o societate în care ambiţia se confundă cu tupeul, iar respectul ia forma linguşelii şi a servilismului, într-o societate în care verticalitatea e înlocuită cu obedienţa şi lipsa de scrupule se substituie moralităţii, e greu ca tocmai Armata să fi scăpat acestor influenţe.

Militarul român e reflexia “cazonă” a societăţii româneşti contemporane.

Şi, tocmai de aceea, vreau să subliniez că am cunoscut şi cunosc militari ale căror doctorate sunt impecabile, ofiţeri ale căror lucrări nu sunt compilaţii (scrise de alţii) pe care ei şi-au pus doar numele, vreau să se afle că există militari care îşi ştiu meseria la fel de bine cum un chirurg stăpâneşte arta de a executa o operaţie pe cord deschis, militari care şi-au închinat viaţa întreagă unei cariere exemplare, militari care fac tot ce le stă în putinţă pentru ca Armata să fie o prezenţă incontestabilă în viaţa publică românească, militari care suferă când

Armata e ridiculizată şi care au ales să fie militari nu pentru că aici găsesc un loc călduţ de unde, de bine, de rău, ies cu o pensie bunicică, ci pentru că asta au dorit să devină, cunosc militari care sunt mândri că sunt militari şi care sunt afectaţi când sunt confundaţi cu cei care fac de ruşine această meserie, la fel cum mulţi români se simt mânjiţi de cei care murdăresc numele de român.

Citeste mai mult pe adevarul.ro

După ce i-a batjocorit pe preoți și pe creștini, Delia s-a dus să-l nășească pe Cotabiță într-o biserică ortodoxă. Delia nu a fost la prima abatere considerată batjocură la adresa ortodoxiei

in ShowBiz by

La începutul lunii august, cântăreața Delia scria un articol vitriolic la adresa părinților care au „îndrăznit” să-i critice prestația și mesajul pe care îl trimite ultima sa melodie, „1,2,3,4”. Fosta componentă a trupei N&D a fost acuzată că are o influență negativă asupra copiilor, atât prin mesajul promiscuu al piesei, cât și prin limbajul folosit de „artistă”.

Delia a replicat atunci, într-un articol violent, în care se disculpa de orice răspundere pe care ar avea-o piesa asupra minorilor, ea aruncând totul în seama părinților. Mai mult, Delia a ironizat moralitatea părinților îngrijorați pentru ceea ce ar putea vedea/asculta la televizor/radio, aruncând în derizoriu expresii folosite cu predilecție de creștini. Cântăreața și-a bătut joc de părinții vizați de diatriba respectiv, imaginând un dialog între un credincios care cere iertare, în batjocură, unui preot.

„Iertată-mi fie cuvântarea, blagosloveste-mă pe mine cea păcătoasă în straiele mele cele de latex! Iartă-mi pulpele deocheate în care zvâcnește sangile fierbintit d-atâta cumințenie. Sunt convinsă că în sfințenia și preacuviosenia domniilor voastre mă veți trece în sfântul maslu, la fiecare rugăciune”, a scris Delia în articolul cu pricina.

N-au trecut nici trei luni de la acele evenimente, că Delia s-a încolonat cuminte pentru a-i fi nașă de cununie lui Gabriel Cotabiță la nunta acestuia. Pentru a-și îndeplini, formal, rolul, Delia și soțul său s-au prezentat în fața preotului care a oficiat slujba cununiei pentru Cotabiță și mireasa sa. Adică în fața unei persoane „preacuvioase”, așa cum este apelat un slujitor al altarului în mod obișnuit.
Nu știm ce le-a predicat respectivul preot celor doi miri și nașilor lor, dar nu ar fi stricat să vorbească puțin despre fățărnicie și ipocrizie.
Delia nu a fost la prima abatere considerată batjocură la adresa ortodoxiei: în trecut, la concerte ea a îmbrăcat schima mare, veșminte rezervate monahilor. Este puțin probabil ca Delia să nu fi știut despre ce vorbește sau ce semnificație are schima mare, având în vedere că tatăl său este monah de ani de zile.
Delia nu este singurul personaj din lumea artistică care are un astfel de comportament: Mihai Bendeac, un personaj care insultă Biserica de ani de zile, a nășit-o chiar pe Delia tot într-un lăcaș de cult.
Conform învățăturii ortodoxe, nașii „trebuie să aibă o viață morală exemplară”, iar aceștia trebuie să fie „un exemplu de urmat pentru fini”.

„Copilul care vrea să se elibereze de povara păcatelor părinţilor trebuie să-şi ierte părinţii şi să se roage pentru iertarea lor”. Păcatele părinţilor se transmit copiilor

in Spiritualitate by

Ce părere aveţi despre ceea ce se spune despre păcatele părinţilor care se transmit copiilor?

Dacă spune Sfânta Scriptură, e adevărat. Şi noi vedem asta acum cu copiii care au fost în stradă sau care sunt în orfelinate. Cei cu care lucrez eu vin din stradă şi au păcatele părinţilor pe care le-au „moştenit”, le-au învăţat şi le-au perfecţionat. Ce putem face? Cum se rupe acest mecanism care pare un blestem? Prin binecuvântare. Cum se opreşte păcatul? Prin iertare. Copilul care vrea să se elibereze de povara păcatelor părinţilor trebuie să-şi ierte părinţii şi să se roage pentru iertarea lor. În primul rând un părinte care a făcut păcate, a făcut păcat faţă de mine. Eu trebuie să spun: „Tata a tăcut păcate faţă de mine, dar eu, Doamne, vreau de la Tine puterea să-l iert. Te rog iartă-l!”.

Tata o bătea pe mama, acesta este un păcat, m-a rănit pe mine, mi-a fost frică, mi-a rănit copilăria, mi-a rănit viaţa. Tata a băut, a tăcut păcat pentru mine, l-am urât, l-am judecat, m-a complexat, râdeau copiii de mine în sat, am suferit. „Doamne, iartă-l pe el” şi împacă-te cu tatăl tău în tine, urând păcatul din el şi iertând suferinţa pe care ţi-a pricinuit-o. Un copil e rupt lăuntric atunci când îşi urăşte părinţii. Părinţii sunt prezenţi în noi, în trupul nostru, în celula noastră, (cu ADN-ul, cum spune ştiinţa), în felul nostru de a vedea viaţa şi oamenii.

Păcatul omului îşi pune pecetea pe trup, pe relaţii, pe toată viaţa lui. Ei, părinţii sunt în noi mai mult decât ne dăm noi seama. E nevoie să ne eliberăm de robia moştenirii păcătoase. Şi ne putem elibera numai prin iertare. Nu există altă cale de vindecare decât iertarea. Să nu ne amăgim că am iertat, pentru că am uitat. Până nu-mi voi vindeca celula de păcatul meu, care e ura împotriva celui care mi-a făcut rău, cu puterea iubirii şi iertării lui Hristos Dumnezeu. Mulţi oameni scapă de boli grave împăcându-se cu părinţii, iertând.

Cunosc un tânăr care avea un tată alcoolic şi nu putea să se împace cu el. Într-o noapte, de înviere, era pregătit pentru împărtăşanie şi tatăl său se îmbătase în seara aceea, vorbise urât despre Biserică şi despre înviere şi despre el că se face popă şi că e prost, că nu există Dumnezeu. Şi atunci el l-a zgâlţâit, l-a cam împins, aproape că l-a lovit. Şi a venit disperat la mine şi a zis: „Ce să fac? Nu mă mai pot împărtăşi!”. Şi am zis: „Copile, cum să nu poţi să te împărtăşeşti? Păi, ce zice Mântuitorul? Du-te şi te împacă cu cel care are ceva împotriva ta şi vino la altar. Du-te şi cere iertare tatălui tău”. „Imposibil! În primul rând că el m-a supărat Pe mine”. „Tu fă porunca! Du-te şi te împacă cu el, du-te şi cere-i iertare că l-ai zgâlţâit. Puteai să rabzi. Şi după aceea te duci şi te spovedeşti repede la părintele”.

Asta era în Sâmbăta Mare la ora Şase. S-a dus acasă şi la ora opt a venit la mine transfigurat. A zis “Doamnă – eram încă în învăţământ – vă mulţumesc, mi-am găsit tata. Când i-am zis „tată, iartă-mă” m-a luat în braţe, a început să Plângă”. A descoperit că-şi iubeşte tatăl şi că tatăl îl iubea; dar pentru că tatăl ştia că fiul îl dispreţuieşte pentru toată mizeria lui, devenea şi mai rău şi mai abuziv, simţea nevoia să-l lovească. Fiul nu putea să-l iubească pentru că îl confunda cu răutatea pe care o vedea, nu putea să vadă dincolo. Dar a făcut porunca Mântuitorului cu ce-a avut, cu voinţa, formal, n-a simţit nevoia să-i ceară iertare. A crezut însă în nebunia cuvântului lui Dumnezeu. Aceasta este credinţa noastră. Şi Dumnezeu a tăcut o minune. Şi face mereu, trebuie doar să vrem.

Sursa: ganduridinierusalim.com

Ce a luat părintele Necula în timpul conferinţei la Biserica Icoanei. ” A furat zâmbete, chicote și adevărate hohote de râs. A furat două ore din viața celor prezenți…dar Doamne câte ne-a oferit”.

in Spiritualitate by

Persoana care a reușit să asiste la o predică a părintelui Necula a rămas surprinsa de ce s-a întâmplat în Biserica Icoanei.

Iată și relatarea acesteia:

S-a întâmplat la Biserica Icoanei, acolo unde Părintele Prof. Constantin Necula a fost invitat să ţină o conferința. În biserica. Dar pentru ca biserica era deja plina cu 15 min înainte de ora programata a evenimentului (19.00), lumea tot venea si se umplea si curtea, s-a decis ca părintele să (ne) vorbească din curte, poziționându-se într-un foișor.

Nu am crezut vreodată că un ”popă” poate face asemenea lucru. Aveam respect față de cei care au într-adevăr această vocație, dar ce a fost azi e de nedescris. Am văzut un popă cum fură…ci mai mult, nu s-a mulțumit să fure de la un singur om, ci de la sute de oameni în același timp.

Se făcea că într-o curte din centrul Bucureștiului, un popă a reușit să fure timp de două ore în continuu…a furat atenția, a furat inimile și a furat sufletele a sute (fără exagerări) de tineri. A furat zâmbete, chicote și adevărate hohote de râs. A furat două ore din viața celor prezenți…dar Doamne câte ne-a oferit.

Iată reactia unui participant la încă o intalnire de neuitat cu părintele Necula. Părintele ne-a vorbit despre viata în Hristos, nevoia de Hristos, timp de aproape o oră, apoi a urmat seria de raspunsuri la întrebari.

Iar de la 21.00 la 22.00 părintele a dat autografe, a avut cate o vorba pentru fiecare, a glumit si fost serios atunci cand trebuia sa se comporte astfel pentru a se face mai bine înteles, întru Hristos, cu unul sau altul”

Sursa: infoalert.ro

Botnița scorpiei- umilirea și torturarea femeilor de către Biserică

in Articole by

Botnița scorpiei (Scold´s Bridle) a fost unul dintre cele mai odioase instrumente de tortură din câte au existat, folosit de reprezentanții Bisericii în special pentru umilirea și torturarea femeilor. A fost inventat în Europa, dar ajunge până în America ca ”podoabă” mortală pe capul sclavilor.

Nu se cunosc date exacte despre inventatorul acestei metode de tortură, însă primii care au folosit botnița scorpiei au fost mai marii Bisericii de la jumătatea secolului al XIX-lea. Primele victime au fost femeile acuzate de vrăjitorie, judecate de Biserică și ulterior condamnate să poarte pe cap până la moarte o cușcă metalică, fixă, prin care doar se putea respira.

De cele mai multe ori botnița era făcută după modelul unor animale cu coarne, sporind astfel umilința celui care o purta, în timp ce hrana și vorbitul erau practic imposibile, masca având de asemenea, și o piesă metalică cu zimți care era fixată în gură. Orice încercare de evadare, de a scoate un simplu cuvânt ar fi despicat limba nefericitului.The Scold's Bridle2

Femeile cu botniță erau așezate în centrul orașului. Dacă nu mureau de sete sau foame, erau ucise de oamenii care aruncau cu pietre și le loveau cu biciul. Nimic nu era de ajuns, nicio umilință, nicio piatră, până ce femeia nu cădea la pământ fără suflare. The Scold's Bridle3

Botnița scorpiei a fost folosită în special în Scoția, Marea Britanie și Germania, dar a ajuns și în America de Nord. Aici sclavii erau cei condamnați să poarte masca morții. Intenția stăpânilor nu era de a-i ucide, ba dimpotrivă, doreau să stopeze valul mare de sinucideri din rândul sclavilor de culoare, care chinuiți și fără speranțe de libertate se dădeau bătuți în fața vieții.

În Europa, botnița scorpiei a început să fie din ce în ce mai populară. A devenit un ”verdict sigur” pentru orice infractor, indiferent dacă era vorba de vrăjitorie, furt, crimă sau nelegiuirea Bisericii, așa cum a fost cazul membrilor sectei Quaker.

Quakerii sau „tremurătorii”, așa cum au fost numiți din cauza faptului că se manifestau în fața lui Dumnezeu prin tremuratul corpului și simulând o posedare divină, erau considerați o sectă cu un Dumnezeu nerecunoscut de Biserică. Astfel, s-a decis exterminarea lor cu botnița scorpiei, cei mai mulți condamnați fiind femei.botnita scorpiei

”Botnița scorpiei” (The Scold’s Bridle) a dat numele unei cărți scrise de britanica Minette Walters în anul 1994. O carte cu multă violență, scene de crimă și care are în prim plan povestea Mathildei, o copilă agresată și obligată de părinți să poarte botniță pentru a nu mai plânge. The Scold's Bridle

Dezvăluiri din culise. Traian Băsescu, atac dur la adresa Bisericii Ortodoxe: ”Punem și noi de un hotel la Istanbul”

in Evenimente/Stiri online by

Fostul președinte Traian Băsescu lansează un atac neașteptat la adresa Bisericii Ortodoxe și îi critică pe aceștia pentru modul în care au pus problema în cazul negocierilor cu Turcia pentru mega-moscheea de la București.

Băsescu a explicat că în mandatul său, în discuțiile cu Erdogan i-a cerut acestuia, în contrapondere la moschee, un teren pentru construcția unei biserici românești la Istanbul. Biserica Ortodoxă s-a mulțumit însă doar ”să punem de un hotel” și de un loc de pelerinaj.

”Numai cu Erdogan aveam discuția asta despre moschee, Gül n-a ridicat problema asta niciodată, ci problema cimi­tirului. Dar în discuțiile cu Erdogan, tot timpul subiectul moscheii revenea și tot timpul răspunsul era “Da, dați-ne teren în Istanbul”. Mai ales că știu că o dată îi argumentam “Păi, ai fost primarul Istanbulului, trebuie să știi unde este un teren pe care să se poată construi o biserică ortodoxă”. Recunosc, recunosc că-mi dădeam seama că nu-i convenea, dar trebuia să fie făcută contraponderea”, a dezvăluit Traian Băsescu, informează Romania Liberă.

Fostul președinte susține că Biserica s-a mulțumit cu un loc de pelerinaj și un hotel, iar negocierile defavorabile au fost conduse de fostul premier Victor Ponta.
Aici nu discutăm despre capelă, discutăm despre simbolistica fundamentală a celor două culte. Gândiți-vă cât de important ar fi pentru România să aibă o biserică ortodoxă sub patronajul Bisericii Ortodoxe Române în Istanbulul în care Brâncoveanu a fost tras între două cămile pentru că nu s-a lepădat de credința lui. Sau să ai o biserică ortodoxă românească nu foarte departe de Sfânta Sofia sau Biserica Albastră. E o anu­me simbolistică, deci aici nu discutăm de capacități de cazare, facem și noi de un hotel, un loc de pelerinaj, nu, discutăm de simbolistică la nivel de state.

Probabil (lui Victor Ponta n.r.) i-a scăpat acest aspect. I-au scăpat simbolistica și profunzimea analizei. Trebuie să fiu foarte deschis: nu mi-a plăcut nici poziția Bisericii Ortodoxe, care a spus “ei, să ne dea un loc de pelerinaj, punem și noi de un hotel la Istanbul”. Aici discutăm de o simbolistică extrem de importantă, a mai precizat Traian Băsescu.

sursa: stiripesurse.ro

Călin Popescu Tăriceanu trimis în judecată de DNA. Victor Ponta ia în râs acuzațiile

in Evenimente/Politic/Stiri online by

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Între timp, Victor Ponta ia în râs acuzațiile pe care le are la DNA.

C.P.Tăriceanu este acuzat că a făcut declarații mincinoase în dosarul retrocedărilor ilegale terenurilor de la Băneasa către Paul Philippe Al României. Procurorii DNA susțin că președintele Senatului, audiat ca martor, „a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătura cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta îngreunarea tragerii la răspundere penală a mai multor inculpați din dosar”.

În același dosar sunt inculpați 22 de oameni de afaceri, printre care Dan Andronic, Remus Truică și Prințul Paul. În timp ce C.P.Tăriceanu a declarat printr-un comunicat de presă că a aflat din mediul online de trimiterea sa în judecată și spune că nu vrea să facă declarații pe marginea subiectului, fostul premier Victor Ponta tratează situația ceva mai ”special”. „Nici domnul Tăriceanu, nici eu nu am furat casă cu acte false dovedit printr-o decizie definitivă şi irevocabilă. Nu e normal să vină să ne dea nouă lecţii domnul Iohannis? Doi nebuni şi demenţi au depus plângere la DNA pentru că am dat pământ pentru moschee. Am sprijinit Biserica Ortodoxă, pe cea catolică. S-a refăcut sinagoga de la Bucureşti. Am oferit respect pentru toate bisericile cât am fost premier. Tâmpiţii ăia nu au de unde să ştie. Să depună plângere şi împotriva lui Carol I care a aprobat prima moschee în România.”, a declarat Ponta la RTV.

Fostul premier și-a permis chiar să glumească pe marginea acuzațiilor care i se aduc zilnic. ”Firme şi persoane din afara ţării finanţează aceste site-uri.(n.r. zvonuri din presă) În fiecare zi de 10 ori aud că l-am omorât pe Kennedy, că am provocat atentatul de la World Trade Center.”

5 biserici cum n-ai mai vazut!

in Spiritualitate by

Indeobste, biserica este lacasul (la ortodocsi, construit dupa un anumit tipic) in care credinciosii se roaga, se reculeg, se spovedesc, se simt mai aproape de Dumnezeu. Din cand in cand insa, biserica sparge canoanele si poate fi cu adevarat ciudata, o dovada a dorintei oamenilor de a atrage atentia Divinitatii nu numai prin piosenie, ci mai degraba prin extravagante.

BISERICA OASELOR DIN SLEDEC. O biserica romano-catolica, fara nimic spectaculos pe-afara, se ridica in cartierul Sledec, al oraselului Kutna Hora din apropiere de Praga. Destul de mica, biserica este inconjurata de un cimitir, iar preotul care se ocupa de el a plecat intr-un pelerinaj in Tara Sfanta. Intors de acolo, a imprastiat pamant sfant peste tot in cimitir, ridicandu-i astfel valoarea…spirituala. Din ce in ce mai multi oameni, din locuri tot mai indepartate, isi doeau sa fie inhumati aici. Asa ca, la un moment dat, locul a devenit neincapator si s-a construit biserica, cu un osuar in pivnita. Pe la 1870, Frantisek Rint, tamplar, este insarcinat sa rearanjeze oasele pentru ca nu mai aveau loc in osuar. Tamplarul n-a stat mult pe ganduri si a rezolvat problema spatiului: din cranii, femururi si oase ale bazinului a facut adevarate opere de arta: candelabre si crucifixe, steme si sfesnice. Totul e din oase de om. Intre 40.000 si 70.000 de oameni.

CAPELA SFANTULUI MIHAIL DIN LE PUY-EN-VELAY. Pe drumul spre Santiago de Compostela, pelerinii trec printr-un mic oras francez, Le Puy-en-Velay, care atrage de departe atentia. In mijlocul orasului, pe o stanca inalta de 85 m, sta, ca un sfant stalpnic, o capela mititica. Inchinata, la 942, sfantului arhanghel Mihail, capela a fost construita pentru a celebra intoarcerea dintr-un pelerinaj inchinat sfantului Iacov, fiul lui Zevedeu, a episcopului din Le Puy. Suprafata pe care se intinde constructia este de 34m*13 m si nu mai exista nici macar un milimetru de teren plan de jur imprejurul ei, ci doar hau. Si cele 268 de trepte pe care pelerinii trebuie sa le urce pana acolo. Decorate cu fresce minunate, pictate in secolele X-XI, bisericuta are si un muzeu in care odihnesc stravechi obiecte de cult.

CAPELA SFINTEI CRUCI DIN SEDONA. Peisajul si-asa “extraterestru” al Arizonei este imbogatit cu o constructie speciala. O biserica romano-catolica partial sapata in piatra, in forma de cruce. Spectaculoasa din afara, biserica a fost conceputa de Marguerite Brunswing Staude, sculptorita. Ideea i-a venit dupa ce a vazut, in 1932, proaspat inauguratul Empire State Building. Initial, biserica ar fi trebuit construita in Ungaria, dar a inceput al Doilea Razboi Mondial si proiectul a cazut. La inceputul anilor ’50 insa, dioceza din Phoenix (Arizona) a acceptat si a pus in practica proiectul.

BISERICA SFANTULUI GHEORGHE DIN LALIBELA. Un orasel egiptean si-a luat numele dupa un rege traitor la anul 1000. Razboaiele si invadatorii l-au determinat pe Lalibela sa ordone saparea in stanca a 11 biserici, pentru a beneficia de mai mult ajutor prin rugaciunile preotilor crestini. Biserica Sfantului Gheorghe este una dintre acestea, sapata dintr-un singur bloc e granit, in jos. Practic, de la nivelul pamantului se vede doar o cruce imensa. Lalibela nu s-a gandit numai la rugaciuni, ci si la faptul ca supusii nu ar fi ajuns prea lesne la locurile sfinte, asa ca le-a construit practic un Nou Ierusalim.

MANASTIREA DIN ZELVE. Cappadocia este un spectacol in sine. Stancile vulcanice (acum milioane de ani, pe-aici fumegau “paduri” pe vulcani) s-au transformat si modelat in cele mai caudate feluri. Unele atat de practice, icat acum mai bine de un mileniu oamenii preferau pesterile din stanci caselor construite de mana lor. In regiunea Zelve, a existat, se pare, un adevarat oras, cu dormitoare, bucatarii si biserici, toate amenajate direct in stanca. In primele secole ale crestinismului, aici se ascundeau credinciosii din calea paganilor, dar si a iconoclastilor. Astazi, locul este muzeu si este impresionant sa vezi desene si icoane datand de mai bine de un mileniu.

Câine salvat în ultima clipă. Se aciuase pe lângă o biserică. ATENȚIE! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL

in Evenimente/Extern/Stiri online by

Un câine, rasa boxer, a fost salvat în ultima clipă de către membrii asociației Angels Among. Câinele, în stadiu avansat de malnutriție, a fost găsit lângă o biserică din Georgia și potrivit medicilor veterinari, animalul cântărea puțin peste 10 kilograme, adică mai puțin de un sfert din normalul greutății pe care ar fi trebuit să o aibă la vârsta de doi ani.

Veterinarii au considerat cazul ca fiind unul șocant și au apreciat dorința de viață a animalului, care cel mai probabil, după ce a fost alungat de către stăpân, acesta s-a aciuat lângă gardul unei biserici, fără a sfâșia oamenii pe stradă sau alte animale. Câinele a fost numit Ulise după legendarul războinic, iar acum face parte dintr-un program de adopție.

Organizația Angels Among (Printre Îngeri) se dedică salvării și adopției animalelor de tot tipul. Cei mai mulți dintre ei sunt găsiți pe stradă, abandonați și răniți din cauza relelor tratamente la care sunt supuși de către stăpâni. Pentru tratamentele animalelor organizația se folosește exclusiv de donațiile oamenilor cu dragoste de animale.

Biserica ia măsuri împotriva furturilor. Slujbe cu camere video

in Evenimente/Stiri online by

Reprezentanții Protoieriei Tărgu-Cărbuneşti au anunțat că anul acesta toate lăcașurile de cult din Gorj vor fi dotate cu alarme și sisteme video de supraveghere, măsura luată pentru a evita furturile din biserici. Cheltuielile pentru dotarea celor 180 de biserici din județul Gorj vor fi suportate de enoriași.
”Am fost vizitaţi de o firmă de consultanţă pentru risc şi urmează al doilea pas, implementarea cu camere video şi sisteme de alarmă, cu tot ceea ce trebuie să aibă o instituţie. Primul pas a fost făcut. Fondurile vor fi suportate de la bieţii enoriaşi. Vor avea camere toate unităţile, toate parohiile din Gorj”, a declarat protopopul Iulian Mărgineanu, potrivit Mediafax.

Reprezentanții bisericii spun că vor apela și la consilierii locali și la primari, dat fiind faptul că în fiecare lăcaș se dorește instalarea a trei camere video, iar costurile acestora sunt destul de elevate.

Decizia vine în urma numărului mare de furturi din biserici. Un ultim caz a fost înregistrat luna trecută, când doi tineri au sustras din biserica comunei Leleşti o cununie din aluminiu pentru mire, două cutii cu cărbune, tămâie parfumată, o linguriţă folosită pentru împărtăşanie şi o cutie de argint cu moaşte. Hoții au fost prinși și sunt judecați pentru furt calificat. Preoții se tem că obiectele valoroase și nepăzite din bisericii sunt ispită pentru răufăcători.

Motivul pentru care nu este ingaduit femeilor sa intre in Biserica in pantaloni

in Articole/Religie by

În principiu, femeia ispitește și fără să vrea, prin hainele sale, prin corpul său, prin frumusețea fizică ce o posedă, de aceea nu este îngăduit femeilor să intre în Biserică în pantaloni, cu haine strâmte pe corp, cu capul descoperit, cu farduri, machiaj, vopsele, bijuterii sau parfumuri.

Femeie-in-pantaloni-pe-strada

Pentru că la Biserică ne ducem să ne rugăm curat, să ne plângem păcatele, să fim cu gândul la Dumnezeu, nu la cele pământești, lumești. Ori, femeia intrând astfel în Biserică, este imposibil să nu atragă atenția asupra ei, să nu ispitească, tulburând astfel liniștea și gândul celorlalți, mintea nemaifiind nicidecum la rugăciune relateaza ganduridinierusalim.com

Biblia, la Deutronom 22,5 spune clar: „Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească, şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti; căci oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu.” Iar CANONUL 13 Gangra (OSÂNDA FEMEILOR CARE ÎMBRACĂ VEȘMINTE BĂRBĂTEȘTI) spune: „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea, și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema.”

Și pe deasupra, să vezi o femeie îmbrăcată în pantaloni, este un lucru chiar urât, care o face să-și piardă din feminitate. Modelul suprem pentru femeie trebuie să fie Maica Domnului – vrednică de urmat în vestimentație și în virtuți.  Și o altă interdicţie este expusă în CANONUL 17 Gangra (FEMEILE SĂ NU-ȘI TUNDĂ PĂRUL): „Dacă vreuna dintre femei, pentru asceză părută, și-ar tunde părul ce i l-a dat Dumnezeu spre aducerea-aminte de supunere, să fie anatema ca una ce strică porunca supunerii.”Baticul sau eșarfa, au rolul de a acoperi părul, ele nu se pun pe post de bentiță sau de fantezie.

De aceea sminteala este un păcat așa de mare. Iar tu femeie care te îmbraci ispititor, știi tu oare câte cugete ai tulburat, câți te doresc în inima lor? Când se duce omul acasă, îți păstrează amintirea ta în inimă, și deși are soție și trăiește cu ea, e tot cu gândul la tine. Iată un păcat la care te-ai făcut părtașă, dar la care nu te-ai gândit că l-ai fi făcut vreodată. Pentru că uneori gândul poate fi la fel de vătămător precum fapta însăși,după cum ne spune și Mântuitorul: „Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Mat. V, 27-28).

Într-o carte scria: „Dacă știi că ai ochii frumoși, pleacă-i !” Deci dacă numai o privire ne poate ispiti, cu cât mai mult celelalte?… De cele mai multe ori, păcatul intră în om prin pofta ochilor, care mai apoi ajunge să stăpânească inima, mintea, voința iar dacă nu se înfrânează, se poate ajunge chiar la înfăptuire. Ochii văd, inima cere … așadar, ai grijă la gândurile tale, căci vor deveni cuvinte și ai grijă la cuvintele tale, căci devin acţiuni. Mai ușor e să previi, decât să combați.

Și încă un lucru la care trebuie să avem grijă: mulți poate că sunt feciorelnici cu trupul, dar mintea le umblă prin toate murdăriile și plăcerile păcătoase. La acest lucru ne face atenți Sf. Vasile cel Mare când spune: „Femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt.” Așadar, fecioria dacă este îmbrăcată cu mândrie, cu silă, tăvălită prin toate necurățiile, nu se mai numește feciorie … (Elena J.)

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...