Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

civilizatii antice

O civilizatie antica, distrusa de un cataclism nuclear

in Istorie by

explozie nucleara

Exista multe locuri pe Pamint ce par a fi fost distruse de o explozie nucleara, dar cel mai uimitor dintre toate este Mohenjo Daro – Dealul Mortilor, oras antic ale carui ruine au fost descoperite in al treilea deceniu al secolului trecut. Situat astazi pe teritoriul Pakistanului, Mohenjo Daro face parte dintr-un ansamblu de asezari apartinind asa-numitei civilizatii Harappa, cunoscuta si sub numele de civilizatia Vaii Indus. Unul dintre cei care si-au dedicat viata studierii acestor ruine este englezul David W. Davenport, care dupa 12 ani de cercetari a publicat, in 1979, o carte cu titlul Distrugere Atomica – 2000 i.Hr., volumul fiind construit pe ipoteza ca Mohenjo Daro nu a cazut in ruina cu trecerea timpului, ci sfirsitul sau a fost consecinta unei deflagratii nucleare.

Arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra

Volumul porneste de la descoperirea primelor ruine si arata ca, o data cu scoaterea la lumina a vestigiilor vechii asezari, arheologii s-au pomenit in fata unui crater cu un diametru de aproape 50 de metri, in interiorul caruia totul, inclusiv piatra, este topit sau cristalizat ca si cum ar fi fost pirjolit de o temperatura uriasa. La marginea acestui crater, caramizile sint topite si sudate intre ele pe partea dinspre locul presupusului impact. Cercetatorii exclud din start posibilitatea ca zona sa fi fost pirjolita de eruptia unui vulcan, intrucit nu exista nici unul in apropiere.

Zona devastata se intinde pe o arie avind diametrul de 3 kilometri. La tot pasul se intilnesc pietre negre, bucati diforme dintr-un soi de piatra, care au dat mult de gindit arheologilor, pina cind s-a descoperit ca e vorba de fragmente de vase ceramice, topite unele intr-altele, probabil in urma supunerii la aceeasi uriasa temperatura.

Atunci cind excavatiile au ajuns la nivelul strazilor, arheologii s-au confruntat cu o priveliste macabra: zeci de schelete apartinind unor oameni pe care o moarte naprasnica i-a surprins, probabil, in timp ce incercau sa fuga, dupa teribilul cataclism.

Schelete cu un nivel ridicat de radioactivitate

Descoperirile de la Mohenjo Daro nu sint nicidecum singulare. Aceleasi scene apocaliptice se intilnesc si in orasul vecin, Harappa, unde de asemenea s-au gasit schelete pe strazi. Sapaturile arheologice au permis cercetatorilor sa afirme ca civilizatia Harappa era foarte avansata. Orasele din regiune sint construite dupa un plan riguros, cu strazi drepte ce se intretaie perpendicular. Casele insele sint foarte dotate, avind sofisticate sisteme de canalizare, superioare celor ce pot fi intilnite in prezent in multe orase ale Indiei si Pakistanului. Cine au fost insa intemeietorii acestor orase nu se poate sti, iar in comunitatea stiintifica exista o vie dezbatere privind vechimea civilizatiei Harappa.

Metodele traditionale cu radio-carbon au aratat ca ruinele dateaza cam din anul 2500 i.Hr., dar, luind in calcul efectele unei presupuse explozii nucleare, riscul unei erori este foarte mare. Unii autori avanseaza ideea ca razboiul nuclear care a distrus aceste civilizatii a avut loc acum 8.000-12.000 de ani.

Cazul a fost studiat in secolul trecut de mai multi savanti sovietici care au descoperit ca scheletele au un nivel ridicat de radioactivitate. Intr-una din aceste locatii a fost gasit un schelet cu un grad de radioactivitate de 50 de ori superior celui normal.

O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear

Un strat de cenusa radioactiva a fost descoperit si in apropierea orasului Rajasthan din India, unde, din aceasta cauza, proiectul de construire a unui nou cartier a fost suspendat. De altfel, orasul in sine are o nedorita faima in ceea ce priveste incidenta cazurilor de cancer si de copii ce vin pe lume cu diverse malformatii.

O alta marturie peste timp a unui razboi nuclear din India antica este uriasul crater Lonar, situat la citeva sute de kilometri de Bombay si avind un diametru de 2.154 metri. In intreaga zona nu exista nici un fel de resturi ale vreunui meteorit si, potrivit savantilor, Lonar este singurul crater intr-un strat de bazalt, roca fiind supusa unui soc intens, cu o presiune mai mare de 600.000 de atmosfere, in stare sa modifice insasi structura sa.

Semne ale unui razboi devastator din antichitate pot fi intilnite si in alte colturi ale lumii, printre care enigmaticul desert de sticla libian, situat in apropierea  platoului Saad.

Provenienta cioburilor din desertul de sticla

Descoperit in 1932,  desertul de sticla se intinde pe o arie foarte larga, masurind 130 kilometri in lungime, in timp ce latimea sa ajunge pe alocuri la 53 de kilometri. Numele sau provine de la faptul ca intinderea arida este presarata cu bucati de sticla, de o puritate incredibila, proportia de siliciu fiind de 97 la suta. Unele bucati sint de dimensiuni mari, cintarind pina la 26 de kilograme, dar cele mai multe sint mici, semanind cu niste cioburi, ca si cum o sticla uriasa ar fi fost sfarimata de o forta colosala. In limbaj stiintific, cioburile sint numite tectite, desi acestea sint de regula de culoare neagra, in timp ce sticla libiana este verzuie. Provenienta lor este un subiect de aprinse dezbateri. Unii afirma ca acestea au aparut in urma impactului cu un meteorit, desi nu exista nici urma de crater, iar ceilalti sustin ca tectitele libiene au aparut in urma unei explozii atomice. Aceasta din urma teorie este sustinuta de cele observate in urma testarii primei bombe atomice contemporane in New Mexico, cind nisipul desertului s-a transformat in sticla verde.

Misterul sarcofagului de la Palenque

in Curiozitati by

pakal

Un obiect foarte mult discutat în cercurile de specialitate este piatra de mormânt din Palenque. Aceasta a fost descoperita pe 15 Iulie în anul 1952 de catre archeologul mexican Alberto Ruz Lhuiller, în Templul inscriptiilor din Palenque. Aceasta se afla într-o grota care este sapata in stanca si pare sa fie ca de gheata, dupa cum declara mai târziu archeologul mexican.

Erich von Däniken, intr-una din cartile sale o descrie ca reprezentând un astronaut în interiorul navei sale spatiale, care în acest caz este prezentata în sectiune. Cercetatorul civilizatiei maya, Profesorul german Herbert Wilhelmy da o interpretare proprie semnelor de pe piatra spunand ca este vorba de zeul porumbului Yum Kax. Tot el declara ca Däniken doreste sa manipuleze cititorii interpretând piatra privita pe latime atata timp cat amplasarea ei in camera ingusta impune o interpretare privind-o pe lungime.

Alti cercetatori inclina sa creada ca este vorba despre o reprezentare a unei personalitati pe drumul spre Xibalba, lumea mortilor in simbolistica maya. Unde exact se afla aceasta lume a mortilor nu este insa foarte clar. Prof. Linda Schele si Prof. David Freidel o descriu ca un “Loc al fricii” pentru ca numai un an mai tarziu sa declare ca nu trebuie intotdeauna identificat cu o lume subpamanteana ci poate fi vorba si de una localizata in Calea Lactee

Cercetatorii sunt însa de comun acord ca persoana reprezentata pe piatra este printul maya Pakal. Pe aceasta si pe marginea capacului se afla doua liste cu regii din Palenque cu datele nasterii, mortii si de numire ca si regi.

Un alt lucru interesant: cadavrul din mormânt. Acesta are o înaltime cu mult mai mare decât cea a mayasilor din zilele noastre. Cadavrul a fost identificat, în 1952, ca fiind acela al unei persoane de sex masculin în vârsta de 40 de ani. Aici apar insa neconcordante in datari. Printul Pakal s-a nascut pe data de 22 Martie în anul 603 al erei noastre. La vârsta de 12 ani si 125 de zile este încoronat ca si domn în Palenque, la 23 de ani se casatoreste cu o femeie de vita nobila care moare în vârsta de 46 ani.

Pakal moare la vârsta de 80 de ani si 158 de zile. Acest lucru s-a stablit din inscriptiile de pe mormant si din piramida. Pentru a elimina dubiile ce s-au ivit, cadavrul a mai fost cercetat înca odata în anul 1974 dar asta nu a dus decât la aceea ca datele stablite în 1952 au fost confirmate.

Interesante sunt si trasaturile fetei acestei persoane. Fata si aproape tot corpul au fost acoperite cu placute subtiri de jad. Un artist a reconstruit cu ajutorul placutelor de jad trasaturile persoanei din mormânt si stabilit ca forma nasului este cu totul neobisnuita pentru rasele umane cunoscute pe Pamant.

Acesta porneste de la mijlocul fruntii împartind-o practic în doua. În afara de aceasta dintii scheletului nu erau pliti si nici nu aveau insertii de pirita sau jad, lucru obisnuit la Mayasi. De asemenea nici craniul nu era deformat cum se obisnuia la persoanele nobile. Toate acestea ne duc cu gândul la faptul ca scheletul poate sa apartina altei persoane decât lui Pacal, lucru ce ar explica data mortii. O alta ipoteza este aceea ca persoana din mormânt nu este una maiasa.

Misterul dispariţiei civilizaţiei Indus

in Curiozitati by

Indus

Dispariţia enigmatică a uneia dintre cele mai vechi civilizaţii urbane, care a trăit acum aproape 4000 de ani pe actualul teritoriu al Indiei, Pakistanului, Nepalului şi Bangladeshului, a fost explicată de cercetători.

Civilizaţia Indus sau Harappan a reprezentat una din cele mai mari societăţi ale lumii antice. Contemporană cu Egiptul Antic şi Mesopotamia, populaţia Indusului pare să fi constituit 10% din populaţia lumii. Cu toate acestea, acum 3000 de ani oraşele civilizaţiei Indusului au fost distruse, iar oamenii au dispărut.

Acum aproape un secol, de-a lungul râului Indus (foto) şi al afluenţilor săi, cercetătorii au început să descopere numeroase rămăşiţe ale acestei civilizaţii. Săpăturile au scos la lumină vestigii care arată că acolo au existat oraşe sofisticate, legături pe mare cu Mesopotamia, rute comerciale, tehnologii de construcţie avansate, arte şi meşteşuguri înfloritoare..

La începutul anilor 2000, Liviu Giosan, un geolog de la Institutul Oceanografic Woods Hole din Massachusetts, a reuşit să reconstituie peisajul de câmpie şi râurile de-a lungul cărora această civilizaţie s-a dezvoltat şi să descopere care a fost adevărata soartă a oamenilor. Pentru început, cercetătorii au analizat date colectate prin satelit. În perioada 2003-2008, cercetătorii au colectat mostre de sedimente de pe coasta Mării Arabiei, din văi fertile irigate din Punjab şi din deşertul Thar, cu scopul de a determina originile şi vârsta sedimentelor şi de a elabora o cronologie a modificărilor de peisaj.

Astfel, s-a constat că civilizaţia a luat naştere într-un moment foarte propice, atunci când în Valea Indusului ploile musonice au cunoscut o perioadă de scădere în intensitate. Până atunci, precipitaţiile puternice, urmate de inundaţii devastatoare, făcuseră ca zona să nu poată fi locuită permanent, dar odată ce pericolul inundaţiilor a scăzut, în urmă a rămas un sol foarte fertil. Timp de 2000 de ani, societatea care s-a format pe acest teritoriu s-a bazat pe agricultura creată pe acest sol fertil.

Cu timpul, însă, ploile au devenit din ce în ce mai rare, iar musonii nu au mai apărut ce aceeaşi periodicitate, ducând la degradarea solului şi scăderea recoltelor. Căzând pradă schimbărilor climatice, agricultura nu mai putea fi practicată în aceste zone, motiv pentru care civilizaţia Harappan a început să migreze către est, spre valea fluviului Gange, unde caracteristicile musonilor rămăseseră mai stabile.

Misterul tăblițelor sumeriene

in Curiozitati by

extraterestrii sumerieni

Începând cu jumătatea secolului XIX, au fost găsite mii de tăbliţe de lut pe fostul teritoriu sumerian, în oraşul asirian Ninive, la aproximativ 400 de kilometri de actualul Baghdad, în Irak. Se apreciază că acestea au fost îngropate în jurul anului 2000 î.Ch., dar evenimentele descrise sunt mult mai vechi, cu referiri la Atlantida şi Lemuria sau Mu.

De-a lungul timpului au apărut multe cărţi care au tradus conţinutul lor. Dar, deşi aceste relatări despre Sumer şi istoria îndepărtată de dinainte de mişcările tectonice ale planetei dărâmă versiunea oficială a evenimentelor, aceleaşi lucruri continuă să fie spuse publicului în mod repetat.

Nu este necesară aprofundarea traducerilor pentru a sesiza faptul că Vechiul Testament biblic este o simplă rescriere a istoriei sumeriene. Tăbliţele povestesc că regele Sargon a fost găsit într-un coş care plutea pe râu. Biblia relatează aceeaşi poveste despre Moise. Tăbliţele descriu un loc numit E.DIN („Locul celor Drepţi”). Biblia menţionează Edenul ca grădină a lui Dumnezeu. Geneza este un rezumat al aceleiaşi descrieri din tăbliţele sumeriene, dar mai amănunţit.

Interesant este că mulţi dintre termenii traduşi în versiunea engleză a Vechiului Testament ca Dumnezeu provin din cuvinte care de fapt au sensul de „zei”, la plural, iar sumerienii admiteau că fondatorii civilizaţiei lor erau o rasă de fiinţe care au venit de undeva din spaţiul extraterestru, aducând cu ei o vastă cunoaştere şi o tehnologie avansată.

Sumerienii au numit aceste fiinţe Anunna, numele lor semitic de mai târziu fiind AN.UNNAK.KI („cei care au venit din Cer pe Pământ”) şi DIN.GIR („cei drepţi din rachetele strălucitoare”).
Anunna înseamnă „fiu al lui An” (mai târziu Anu),1 o altă posibilă origine pentru „fii ai lui Dumnezeu”, deoarece reptilienii Anunnaki sau combinat cu nordicii şi cu mai toate popoarele Pământului. Numele pentru Sumer întâlnit în aceste tăbliţe este KI.EN.GIR, tradus prin „Ţinutul Domnului rachetelor strălucitoare” şi „Ţinutul observatorilor”

Misterul pietrelor Carnac

in Curiozitati/Turism by

carnac

Intr-o frumoasa zona din Franta, nu departe de ocean si cu o clima dintre cele mai placute, se gasesc in jur de 3.000 de megaliti, langa un satuc numit Carnac. Vechi de peste 5.000 de ani, inspira si acum mii de turisti sa vina aici si sa se lase uimiti de mostenirea preistorica a uneia dintre cele mai vibrante tari ale Europei.

Cunoscuti de multa vreme, inca de pe vremea romanilor, megalitii de la Carnac au avut parte destul de tarziu de un studiu amanuntit. James Miln este primul care a acordat atentia meritata acestui loc, mirandu-se de faptul ca megalitii au supravietuit, iar puternicul Imperiu Roman, mai nou decat acestia, nu a avut nicio sansa in fata timpului. Miln si-a luat un ajutor, mai tanarul Zacharia Le Rouzic, care a devenit la randul sau fascinat de locurile pe care le-a vazut.

Miln intuise bine ca erau de multa vreme in picioare pe vremea cand romanii au ajuns aici, insa aproximarile au variat foarte mult, ajungand pana in anul 4500 i.e.n. Controversa a ramas, desi tehnologia evoluase mult, asa ca a fost destul de greu sa se afle exact cat de vechi erau aranjamentele de pietre, lipsind substantele organice. Din informatiile adunate, pietrele au fost ridicate undeva prin 3300 inaintea erei noastre, data acceptata de cei mai multi cercetatori.

Nu se stie prea mult despre civilizatia care a trait aici inainte de stabilirea primelor populatii ce pot fi numite europene. Au ramas putine informatii despre cultura si civilizatia lor. Cel mai probabil se ocupau cu vanatoarea si culesul, avand un puternic cult al stramosilor.

Complexul de la Carnac include peste 3000 de monoliti, asezati in doua aliniamente principale, numite Menec si Kermario. Alniamentul Menek include 12 randuri de menhiri (pietre masive solitare asezate in pozitie verticala). Cei mai mari ajung la 4 metri inaltime, avand si o greutate destul de mare, necesitand un efort supraomenesc. Astazi, acest efort este respectat, zona fiind protejata, mai ales ca din 1996 este parte a patrimoniului mondial UNESCO. Vizitele sunt permise tot timpul anului, insa sezonul orincipal este din aprilie si pana in septembrie. Vara insa, de multe ori, turistii nu sunt lasati sa se plimbe in voie prin complexul Carnac, terenul putandu-se degrada rapid. Se poate insa alege un tur insotit de un ghid; acesta dureaza o ora si costa 4 euro de persoana.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...