Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

comunitatea Yazidi

Genocidul Stat Islamic din Siria și Irak. Peste 3.000 de femei și copii sunt sechestrați de teroriști

in Extern/Stiri online by

ONU estimează că 3.200 de femei și copii Yazidi sunt în continuare captivi în mâinile teroriste ale jihadiștilor. Oficial, până astăzi cel puțin 5.000 de bărbați au fost uciși și mai mult de 7.000 de femei au fost răpite, violate, transformate în sclave și apoi ucise. Genocidul continuă.

Se tem de femei pentru că au convingerea că dacă mor din cauza lor vor ajunge în iad. Femeile care aparțin comunității Yazidi s-au transformat în țintă directă pentru plăcerile bolnave ale jihadiștilor. Dacă bărbații și băieții sunt uciși pe loc sau îndoctrinați și obligați să îngroașe rândurile teroriștilor, femeile și copilele sunt răpite, torturate, violate și menținute în viață o perioadă pentru a servi ca sclave. Sunt apoi ucise cu sânge rece ca pe oricare ”infidel”. Condamnarea la moarte nu ține cont de niciun proces sau fapte. Vinovați se fac toți, indiferent de poziție și vârstă.

Atacul ISIS asupra comunității Yazidi din orașul Sinyar din august 2014, este investigat de ONU. Datele oficiale arată că sute de mii de oameni au fost uciși sau au murit de foame rătăcind pe munți, după ce au fugit din calea terorii. Femeile în schimb au fost capturate. „Multe dintre ele sunt încă captive în Siria, unde sunt supuse unor orori inimaginabile”, afirmă Comisia de anchetă ONU, care consideră că Stat Islamic comite un genocid.

Nu se cunoaște numărul exact al victimelor din Sinyar. Potrivit ONU, peste 3000 de femei sunt și astăzi captive sau au fost ucise de teroriști. Alte câteva mii oameni au fost găsiți morți pe străzi printre ruinele distrugerii, iar alții au fugit din calea terorii. Cel mai grav este faptul că se estimează că peste 1.000 de copii sunt antrenați în școli speciale pentru a deveni teroriști.

Minoritatea Yazidi a suferit de-a lungul timpului mai multe atacuri din punct de vedere religios. Se închină focului și sunt considerați de către islamiști adoratori ai lui Satan.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...