Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

Instigare

Nimeni nu se mai aștepta ca Trump să șocheze, dar a făcut-o din nou. Instigare la crimă. Trump trimis la psihiatru

in Evenimente/Extern/Politic/Stiri online by

Ultimul discurs susținut de candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a șocat din nou după ce politicianul le-a ”spus pe toate” și nimeni nu s-ar mai fi așteptat să vină cu ceva nou. Cu toate acestea, Trump lovește din nou și face aluzii la asasinarea rivalei sale Hillary Clinton.

Declarația șocantă s-a făcut public în timpul discursului republicanului din Wilmington, North Carolina. „Dacă ajunge să își aleagă judecătorii, nu o să mai puteți face nimic. Deși cei care beneficiază de al doilea amendament al constituției poate că pot face ceva în privința asta, nu știu”, a spus Trump, făcând referire la dreptul președintelui SUA de a numi judecătorii Curții Supreme, drept care în opinia lui Trump va fi folosit de Clinton pentru a-și numi proprii oameni în poziții-cheie.

Al doilea amendament al constituției americane oferă dreptul cetățenilor de port-armă, un drept pe care Donald Trump îl consideră foarte important.

Reacția contracandidatei Hillary Clinton a venit imediat. „Ce spune Donald Trump este periculos. O persoană care vrea să devină președintele Statelor Unite nu ar trebui să incite în niciun fel la violență.”, a declarat Clinton.

Pe de altă parte, Donald Trump a mai lansat afirmația că rivala sa ar fi fondatorul grupării teroriste Stat Islamic, prin faptul că politica de război agreată de Clinton în Orientul Mijlociu a condus la înființarea ISIS.

Potrivit, democratei Karen Bass, membră Camerei Reprezentanților, Donald Trump este bolnav, acesta prezintă toate simptomele unei tulburări narcisiste a personalității, ceea ce îl transformă pe republican în inapt de a guverna o țară. În acest sens a fost lansată o petiție online prin care se cere o examinare psihiatrică a lui Trump. Până acum aproape 30.000 de semnături au fost strânse.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...