Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

Musulmani

Lovitură pentru musulmani! Țara care vrea să interzică Coranul și covorașul de rugăciune

in Extern

Autorităţile din China şi-ar fi intensificat campania împotriva musulmanilor din provincia Xinjiang. Conform surselor locale, oficialii chinezi ar fi forţat familiile de musulmani să îşi predea obiectele religioase, precum Coranul sau covoraşul de rugăciune. Dacă sunt descoperite aceste elemente asupra lor, vor fi aspru pedepsiţi. relatează Daily Mail Purtătorul de cuvânt al etnicilor uiguri, Dilxat Raxit,…

Citeste mai mult

Ministru norvegian, instructii foarte DURE pentru musulmani: „Aici mâncăm carne de porc, bem alcool și ne arătăm fața”

in Extern

Ministrul norvegian pentru migrație și integrare este supus unui val puternic de critică după ce oferit instrucții foarte dure musulmanilor care au migrat în Norvegia despre stilul de viață de acolo. „Cred că cei care vin în Norvegia trebuie să se adapteze la stilul de viață din societatea noastră. Aici mâncăm carne de porc, bem…

Citeste mai mult

Țara unde vor fi aplicate cele mai dure măsuri împotriva islamului: ”Nu vom mai finanța lumea și oamenii pe care nu îi vrem aici”

in Evenimente/Extern/Politic/Stiri online

Dacă în urma valului de atentate teroriste din Europa, liderii UE au elaborat o strategie antiterorism și fiecare stat în parte a aplicat măsuri care să nu treacă limitele rasismului, Olanda anunță un plan radical de eliminare a procesului de islamizare. Sub denumirea ”Olanda este din nou a noastră”, liderul partidului de extremă dreaptă PVV,…

Citeste mai mult

Angela Merkel critică dur Europa

in Evenimente/Extern/Politic/Stiri online

Cancelarul Angela Merkel a declarat în cadrul unei emisiuni tv a postului național german ARD, că va lupta pentru a găsi o soluție comună cu liderii statelor membre UE în ceea ce privește situația refugiaților. ”Ceea ce nu se poate este ca unii sa spună, la modul general: ”nu vrem musulmani în țara noastră”, a…

Citeste mai mult

Tara din estul Europei care spune NU vehement venirii musulmanilor. „Opiniile noastre difera de cele ale Germaniei”

in Extern

Reactiile impotriva cotelor obligatorii de migranti se intensifica dupa ultimele atentate. Premierul ceh, Bohuslav Sobotka, s-a pronuntat marti impotriva constituirii unei comunitati musulmane puternice in tara sa, pledand pentru suveranitatea fiecarei tari din Uniunea Europeana (UE) in ceea ce priveste decizia referitoare la numarul de migranti primiti, relateaza AFP. ”Noi nu avem aici nici o…

Citeste mai mult

Chelneriță pălmuită pentru că a servea alcool în luna ramadanului: Dacă aș fi Dumnezeu te-aș spânzura

in Evenimente/Extern/Stiri online

O chelneriță de origine musulmană, angajată a unui bar din Nisa, Franța, a fost pălmuită de doi musulmani pe motiv că femeia servea alcool în luna ramadanului. „Eram singură în bar când au intrat cei doi. Au arătat cu degetul spre sticlele de alcool care se aflau în spatele barului și unul dintre ei mi-a…

Citeste mai mult

Mesajul VIRAL care a strânit revoltă în Europa! De ce nu ies MUSULMANII în stradă pentru a CONDAMNA atacurile

in Extern

Dramaturgul belgian de origine marocană Ismaël Saidi, cunoscut pentru piesa „Djihad„, a publicat miercuri pe Facebookun text în care oferă mai multe răspunsuri la întrebarea ”De ce musulmanii nu ies în stradă în număr mare pentru a condamna?”. Postarea, publicată la doar o zi după atentatele sângeroase de la Bruxelles, a fost distribuită de mii…

Citeste mai mult

Mesajul unei nemtoaice de 16 ani: „Unde sunt barbatii nemti sa ne apere?”

in Extern

Pe internet circula de cateva zile un videoclip de 20 de minute in care o tanara nemtoaica de 16 ani, Bibi Wilhailm, povesteste despre frica pe care ea si alti prieteni de-ai sai o simt fata de refugiatii care au venit in Germania. Fata spune ca Angela Merkel distruge Germania iar seara, dupa ora 18.00,…

Citeste mai mult

Manifestație Creștină atacată de musulmani în Anglia! Dă SHARE daca iti PASA!

in Extern/Video

„Anglia va fi preluată de noi! Nu mai este o țară creștină!” le-au strigat creștinilor care manifestau în orașul Luton, Anglia, o mulțime de musulmani scandalizați de faptul că englezii „au îndrăznit” să se plimbe cu crucea prin oraș. Mai mult decât atât, britanicii au fost înjurați ca la ușa cortului și au fost îmbrânciți.…

Citeste mai mult

A sarit sa-si apere colega de clasa, agresata de un sirian. Ce a urmat este extrem de grav

in Extern

Controversa aprinsa in Suedia. Presa si oficialii, acuzati ca au musamalizat cazul unui elev injunghiat de colegul sau sirian Controversa aprinsa in Suedia, legata de prezenta imigrantilor in tara. Presa si autoritatile au fost acuzate ca au incercat sa musamalizeze cazul unui elev de 15 ani, care a fost injunghiat mortal de un coleg de…

Citeste mai mult

Un primar A GASIT SOLUTIA pentru a-i îndepărta pe imigranții musulmani de localitatea sa

in Articole

Soluția elegantă găsita de un primar, pentru a-i ține pe imigranții musulmani departe de localitatea sa. Părinții musulmani au cerut eliminarea de carne de porc în toate cantinele școlare dintr-o suburbie din Montreal. Primarul din suburbia Montreal de Dorval, a refuzat, iar notarul orașului a trimis o notă către toți părinții pentru a explica de…

Citeste mai mult

Japonezii nu vor picior de musulman la ei in tara

in Articole

Japonezii interzic prin lege importul Coranului în limba arabă Probabil că legiuitorii japonezi moştenesc ceva din codurile mai vechi, de pe vremea când Japonia era un tărâm închis pentru orice străin, lucru pe care noi l-am uitat cu desăvârşire, nu numai în materie de legi. Mare păcat, puteam trăi şi noi fără grijă de viitorul…

Citeste mai mult

INVATATURA ISLAMICA DESPRE JIHAD SAU DESPRE LUPTA PENTRU CAUZA LUI ALLAH

in Curiozitati

Violenta in Coran Prof. Dr. Samuele Bacchiocchi INVATATURA ISLAMICA DESPRE JIHAD SAU DESPRE LUPTA PENTRU CAUZA LUI ALLAH Unii invatati considera inutila incercarea de a defini invataturile Coranului si ale lui Mohamed ( Hadith ), cu privire la folosirea razboiului pentru inaintarea cauzei lui Allah. Iata motivul oferit de catre invatati musulmani ca Fareed Zakaria…

Citeste mai mult

Declaratia care a starnit controverse in Europa! Cancelarul Germaniei face noi afirmaţii care dau curaj imigranţilor musulmani să vină în valuri

in Extern

Cancelarul Germaniei face noi afirmaţii care dau curaj imigranţilor musulmani să vină în valuri şi mai mari pe teritoriul european. La salonul auto din oraşul german Frankfurt, cancelarul Angela Merkel a făcut o solicitare cel puţin bizară în opinia unora care spun ei, dau aripi imigranţilor musulmani şi curaj să îşi dorească să vină şi mai mulţi în…

Citeste mai mult

Traian Basescu: „Noi nu am reușit să integrăm romii. Cum o să-i intregrăm pe musulmani. Cu ungurii ne mai certăm, dar ăștia își pun și bombe”

in Politic

Traian Băsescu a vorbit în emisiunea Special B1 moderată de Sabin Orcan despre problemele pe care le vor întâmpina europenii în procesul de integrare a imigranților. ”Sunt agresivi, dar nici românii nu sunt mai blânzi când sunt în haită. În Ungaria ați văzut că s-au bătut români cu români. Va fi un decalaj cultural. Își vor cere…

Citeste mai mult

Previziunile se adeveresc. 4000 de jihadiști au pătruns in Europa odată cu refugiații

in Extern

Patru mii de jihadişti din Statul Islamic au ajuns în Europa după ce s-au strecurat printre refugiaţi şi sunt gata să acţioneze oricând, avertizează presa engleză, citată de postul B1 TV. De altfel, fluxul de imigranţi către Vest a fost reluat după ce Budapesta a decis să permită refugiaţilor să urce la bordul trenurilor către…

Citeste mai mult

Putin despre refugiati: „Imigrantii musulmani sa traiasca ca in Estul Ortodox! Daca nu sa plece la ei acasa…”

in Extern

Prezentăm mai jos poziţiile lui Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, faţă de ofensiva musulmană. Am putea face o paralela cu situatia din tara noastra… Acum câţiva ani regele Arabiei l-a vizitat pe Putin la Moscova. Inainte de a pleca i-a spus lui Putin că ar vrea să cumpere o mare parcelă şi să ridice, numai…

Citeste mai mult

IMIGRANTII MUSULMANI au inecat 12 crestini pentru ca nu se rugau la ALLAH

in Evenimente

Imediat după ce creștinii au fost omorâți cu sânge rece, bărcile de salvare italiene le-au venit în ajutor refugiaților. Află ce a urmat Un incident deosebit de șocant s-a întâmplat în Marea Mediterană într-o barcă pneumatică ce transporta 100 de refugiaținigerieni, cea mai mare parte dintre aceștia fiind de religie islamică. Când barca a început…

Citeste mai mult

Musulmanii invadeaza Europa dupa un plan bine stabilit! Sunt SOLDATI nu REFUGIATI!

in Extern

Dintr-o dată, ca din senin, sute de mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu iau cu asalt Europa, scrie Ionuț Țene pe napocanews.ro. ”Se trece prin graniţele maritime ale Greciei, prin graniţa Macedoniei şi prin gardul lui V. Orban, la frontiera cu Serbia, ca prin brânză. Nimeni şi nimic nu poate opri…

Citeste mai mult

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Politica de confidentialitate

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate