Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

ritual satanic

Angelina Jolie mărturisește că a participat la un ritual satanic Iluminati. VIDEO- actrița înregistrată cu camera ascunsă

in Evenimente/Extern/Stiri online by

Brad Pitt și Angelina Jolie au fost cândva consideraţi ca unul dintre cele mai stabile și mai fericite cupluri de la Hollywood, iar ambii soţi s-au străduit din răsputeri să păstreze imaginea că sunt filantropi, sofisticaţi şi iubitori de copii. Însă, de circa 2 săptămâni, lumea a aflat şocată că cei doi vor divorţa şi au început astfel a se demoniza în mod reciproc.

Publicul a fost uimit de afirmațiile făcute împotriva lui Brad Pitt, care a fost acuzat că ar fi consumat în mod exagerat alcool, s-ar fi drogat şi ar fi fost violent în familie. Acuzaţii grave, dar totuşi nimic neobişnuit în societatea de astăzi, unde alcoolul, drogurile şi violenţa fac, din păcate, din ce în ce mai mult “legea”. Însă, Angelina Jolie nu este şi ea o sfântă. Înainte de depunerea actelor de divorţ, un filmuleţ s-a scurs pe YouTube, în care o arată pe Angelina Jolie la vârsta de 23 de ani spunând că a participat la un ritual satanic Illuminati, pentru a deveni membru al acestei organizaţii malefice.

Angelina Jolie mărturiseşte acest lucru, fără a şti că ea este filmată. “Aş fi filmat ritualul, pentru a încuraja şi alte celebrităţi (…) Dar mulţi oameni înţeleg greşit ritualul, comparându-l cu o tortură se*uală. Şi ei cred că e ceva superficial. Iar eu trebuie să le explic oamenilor că trebuie să fii legat, pentru a nu te mişca… Altfel, te vei împotrivi”.

Angelina Jolie descrie ritualul celebrităţilor pentru a fi primiţi în Illuminati şi susţine că nu e acelaşi lucru cu tortura se*uală. În timpul ritualului Illuminati, o persoană este legată, sodomizată şi torturată de alţi membri, aşa cum puteţi vedea din fotografia groaznică de mai jos. Uneori, durerea este atât de intensă, încât mulţi participanţi renunţă. De fapt, totul se transformă într-un veritabil ritual satanic.

“Vei fi capabil să te vindeci, după ce eşti chinuit. Acest ritual vinde dintr-un loc extrem de real, iadul”. Aici, actriţa explică faptul că obiectele satanice folosite în ceremonie nu sunt unele superficiale, ci sunt spirite întunecate reale, care creează o legătură dintre om şi satana.

Mulţi membri primesc tatuaje în timpul ritualului, pentru ca şi mai mult sânge să fie sacrificat satanei: “Ca şi tatuajele pe care le-am primit după ritual. Era o perioadă în care îmi plăcea – “Ooo… am tatuaje (…) Totul provine dintr-un loc real.”jolie

Unele dintre ritualuri sunt filmate şi oferite membrilor cu rang înalt ale Illuminati pentru a fi urmărite. Angelina le arată prietenilor ei una din aceste înregistrări și discută între despre ritual: despre mameloane, despre ceară de lumânare etc.

Mulţi o să creadă că Angelina Jolie vorbeşte despre un simplu ritual se*ual (un fel de desfrâu), ce nu are legătură cu Illuminati. Dar, totuşi, actriţa spune, uitându-se pe înregistrarea video împreună cu prietenii ei: “Şarpele meu (…) am încercat să-l ucid”. Un şarpe într-o simplă orgie se*uală, fără legătură cu ocultismul!? “No way”! Şarpele este un străvechi simbol ocult; sacrificiile de animale nu sunt rare în aceste ritualuri satanice. Iar Illuminati mai este cunoscut ca şi “Frăţia şarpelui”.

sursa: lovendal.ro

Angela Merkel și François Hollande invitați de onoare la o ceremonie- ritual satanic: ”Așa arată religia oficială a elitelor europene”. VIDEO

in Evenimente/Extern/Stiri online by

Inaugurarea celui mai lung tunel feroviar din lume a fost prilej de sărbătoare pentru liderii europeni, invitați de onoarea la ceremonia de inaugurare, un eveniment etichetat ca fiind ”un ritual satanic”.

Cancelarul german Angela Merkel, președintele francez François Hollande, premierul italian Matteo Renzi, premierul din Liechtenstein Adrian Hasler și cancelarul austriac Christian Kern au savurat un eveniment inedit organizat de curând în Elveția cu ocazia punerii în funcțiune a celui mai lung tunel feroviar din lume, 57 km sub Alpii Elvețieni. Cum proiectul a fost unul grandios la care s-a muncit 17 ani și s-a investit 11 milioane de euro, și ceremonia de inaugurare a fost pe măsură, chiar extravagantă.Merkel-hollande-renzi

Un spectacol pus în scenă de actori sumar îmbrăcați, zombi, oameni costumați în orătănii cu coarne, protagonistul fiind diavolul întruchipat de un bărbat-țap care și-a dezvăluit oarecum identitatea prin urletele oripilante. Toate momentele artistice stranii s-au desfășurat în fața unui gigant ecran unde stătea de veghe imaginea altui bărbat-demon, în fața căruia atârnau trei gândaci imenși.ceremonie tunel feroviar.png3

”Așa arată expresia artistică a noului păgânism, religia oficială a elitelor europene. La asta au asistat Merkel și Hollande la inaugurarea tunelului feroviar St-Gotthard. Dionysos și Pan se răzbună pe Hristos, demonii telurici invadează lumea (care nu mai e creația lui Dumnezeu, ci tărâmul stihiilor, cărora oamenii li se împotrivesc nu fără a li se abandona).”, scrie pe o rețea de socializare, Adrian Papahagi, filolog și eseist român.ceremonie tunel feroviar.png2

Dincolo de bizar, unii specialiști în organizarea de evenimente sunt de părere că cel responsabil de ceremonie a dorit să transforme evenimentul, care a costat câteva milioane de euro, într-un ritual artistic memorabil, fără a face trimitere la păgânism.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...