Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

salariu

Legea salarizării intră în linie dreaptă! Cine sunt bugetarii care vor primi măriri de 200%

in Stiri online by

Senatorii vor dezbate şi vor vota, luni, proiectul de lege care măreşte veniturile din sectorul bugetar. Tot săptămâna viitoare, salarizarea ar trebui să ajungă şi pe masa deputaţilor, care au ultimul cuvânt în acest caz.

Odată ce va trece de plenul Senatului, iar deputaţii din comisiile de specialitate îşi vor da avizele necesare pe acest proiect de lege, ar trebui să intre şi la votul final, în plenul Camerei Deputaţilor, care este forul decizional în acest caz şi, cel mai probail, peste două săptămâni se va întâmpla şi acest lucru.

Social democraţii şi-au făcut planul astfel încât legea salarizării unitare să fie adoptată în actuala sesiune parlamentară, pentru a putea intra în vigoare începând cu 1 iulie a acestui an, transmite Realitatea TV.

Inclusiv o respingere a preşedintelui Klaus Iohannis a fost luată în calcul de liderii PSD, ministrul muncii susţinând că dacă preşedintele Klaus Iohannis o va retrimite în Parlament, atunci procedura va fi urgentată.

Cât despre categoriile celor mai fericiţi bugetari datorită proiectului de lege privind salarizarea unitară, există câteva categorii care au reuşit să obţină mai mulţi bani de la ministrul muncii şi aici vorbim, în primul rând, despre aleşii locali: primarii şi viceprimarii de reşedinţe de judeţ au reuşit să obţină o majorare în plus de la ministrul muncii, mai exact urmează să câştige în jur de 13.000 de lei, la fel de mult ca un preşedinte de consiliu judeţean. Primarul capitalei va avea, însă, ceva mai mult, aproximativ 14.000 de lei.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat ca unii angajați de la stat vor avea salariul mărit cu 200%.

Șefa Muncii a anunțat că militarii vor primi remunerații chiar mai mari de 200%, ei având, în prezent, un salariu minim de 754 de lei.

Salariul minim pentru angajații MApN va crește cu peste 200% până în anul 2021.Cel mai mare salariu din Armată este cel al șefului SMG, care are acum 5.353 de lei. Cel mai mare salariu din Ministerul de Interne este acum de peste 8.000 de lei, întrucât „ei au avut sindicate”, a afirmat Olguța Vasilescu, în luna martie, conform bugetul.ro.

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a precizat și el că noua Lege a salarizării prevede creșteri salariale cuprinse între 1 și 200%, impactul bugetar ca urmare a aplicării actului normativ urmând să fie de 32 miliarde de lei.

Sursa: www.realitatea.net

Indemnizaţia pentru creşterea copilului creşte de la 1 februarie 2017

in Stiri online by

La naşterea unui copil, părinţii pot solicita concediul pentru creşterea copilului şi, astfel, pot beneficia de indemnizaţia lunară aferentă. Limita minimă a acestei indemnizaţii urmează să se modifice odată cu creşterea salariului minim, programată pentru 1 februarie, potrivit stiripesurse.ro.

Valoarea minimă a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului este de 85% din media veniturilor nete realizate în 12 luni, consecutive sau nu, lucrate în decursul ultimilor doi ani de dinaintea naşterii copilului. Această indemnizaţie are o limită minimă ce reprezintă 85% din salariul minim brut pe ţară.

Guvernul a aprobat miercuri o hotărâre prin care salariul minim pe economie ar urma sa crească, de la 1 februarie, la 1.450 de lei, ceea ce se va traduce automat şi printr-o majorare a limitei minime a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului. Astfel, începând din februarie, nicio indemnizaţie de creştere a copilului nu va putea fi mai mică de 1.232,5 lei (85% din 1450 de lei), adică cu 170 de lei mai mult decât valoarea actuală.

 Până acum, indemnizaţia minimă era de 1.062,5 lei (85% din 1250 de lei, cât este în acest moment salariul minim pe economie).

Vă reamintim că solicitantul concediului pentru creşterea copilului şi implicit al indemnizaţiei poate fi oricare dintre părinţi, condiţia fiind ca acesta să fi avut venituri impozabile timp de minimum 12 luni în ultimii doi ani anteriori naşterii copilului. Începând cu jumătatea anului trecut, durata concediului pentru creşterea copilului este unică, şi anume de doi ani, anterior fiind folosit un sistem bazat pe opţiunea părinţilor de a alege o durată a concediului de unul sau doi ani.

Cea mai bănoasă meserie din România. Industria în care venitul mediu depăşeşte 5.600 lei

in Stiri online by

Salariul mediu brut pe economie a crescut cu 3% in noiembrie 2016 fata de luna anterioara, la 3.005 lei, iar salariul mediu net a ajuns la 2.172 lei, in urcare tot cu 3%, reiese din datele publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).

„In luna noiembrie 2016, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.005 lei, cu 3% mai mare decat in luna octombrie 2016. Castigul salarial mediu nominal net a fost de 2.172 lei, in crestere fata de luna precedenta cu 64 lei (+3%)”, se mentioneaza in comunicat.
Potrivit INS, valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei, inclusiv activitati de servicii informatice (5.675 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (1.291 lei).
In noiembrie 2016, salariile au crescut fata de octombrie in majoritatea activitatilor din sectorul economic, datorita acordarii de prime ocazionale (inclusiv prime anuale, al 13-lea salariu), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri, dar si realizarilor de productii ori incasarilor mai mari (functie de contracte/proiecte). De asemenea, cresterile castigului salarial mediu net au fost cauzate de disponibilizarile de personal cu castiguri salariale mici din unele activitati economice, mentioneaza INS.
Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, cu 18,6%.
„Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea in luna octombrie de prime ocazionale (inclusiv anuale), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri. De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte/proiecte), precum si de angajarile de personal cu castiguri salariale mici din unele activitati economice”, se mai arata in comunicat.
Cele mai ample scaderi de salarii, de 3,7%, s-au inregistrat in fabricarea bauturilor, in timp ce in activitati de productie cinematografica, video si de programe de televiziune (inclusiv inregistrari audio si activitati de editare muzicala, activitati de difuzare si transmitere de programe), telecomunicatii, fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice reducerile au fost intre 1,5% si 3%.
„In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta, astfel: invatamant (+1,9%), administratie publica (+1,4%), sanatate si asistenta sociala (+0,1%)”, potrivit sursei citate.
Totodata, potrivit INS, comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net pe economie a crescut cu 13,2%.

Dragnea vrea să-i MICŞOREZE salariul lui Iohannis: „21.500 de lei mi se pare exagerat. Vreau să revenim la 6.800 lei”

in Politic by

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat marţi că el, în calitate de preşedinte al Camerei, precum şi şeful statului, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi premierul Sorin Grindeanu au salarii de 21.500 lei, el arătând că doreşte ca acestea să revină la 6.800 lei.

„Sunt patru oameni în statul român acum care au acelaşi salariu – preşedintele României, preşedintele Senatului, al Camerei – adică eu – şi primul-ministru – 215 milioane de lei. Mie mi se pare exagerat, în condiţiile în care discutam de salariul minim de 1450 de lei. Şi eu vreau ca această ordonanţă să pice şi să revenim la ceea ce era înainte, adică în loc de 159 de milioane să fie 68 de milioane. Mi se pare suficient şi putem discuta de salarii mari doar dacă se leagă salariile demnitarilor ca multiplu faţă de salariul mediu pe economie. De ce? Creşte România, cresc şi salariiile astea, pentru că noi vorbim de demnitarii care ar putea pune umărul ca România să se dezvolte, să crească”, a spus Dragnea, citat de Mediafax.

Declaraţiile sale au venit în contextul în care OUG Oprea prin care s-au majorat salariile demnitarilor este pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor din luna ianuarie.

În ceea ce priveşte ordonanţa privind salariile demnitarilor. Noi vorbim de o serie de demnitari din România care prin această ordonanţă au salarii foarte mari. Eu am spus că nu sunt de acord cu această ordonanţă. Am spus de la început, de când a fost trimisă în Parlament, că aş putea fi de acord cu ea doar dacă într-un termen rezonabil – vorbeam deja în 2015 – se va veni cu legea salarizării, vom adopta legea salarizării şi toţi românii vor avea salarii mai mari şi va fi totuşi un raport rezonabil între cele mai mari salarii şi cele mai mici salarii din România”, a adăugat Dragnea.

Sursa: romaniatv.net

Bugetarii nu vor primi tichete de masă sau vouchere de vacanţă până în luna martie

in Stiri online by

Bugetarii nu vor primi în perioada ianuarie – februarie tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanță și anumite indemnizații speciale, potrivit OUG 99/2016, ale cărei prevederi au intrat în vigoare prin publicarea în Monitorul Oficial, la finalul lunii decembrie.

Angajații instituțiilor de stat nu beneficiază nici în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017 de anumite indemnizații și suplimente la salariu, potrivit  OUG 99.

În ordonanță se arată că, nici în această perioadă, nu se acordă personalului din cadrul instituțiilor și autorităților publice (centrale și locale) premii, tichete de masă, tichete cadou ori vouchere de vacanță. Practic, este o continuare a situației din anii precedenți, întrucât nici anul trecut și nici în 2015, bugetarii nu au beneficiat de acestea, explică avocatnet.ro.

Totuși, persoanele care lucrează în instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii pot primi tichete de masă, potrivit OUG nr. 99/2016. De asemenea, se pot acorda premii pentru sportivii şi colectivele tehnice care au obţinut performanţe deosebite la acţiunile sportive internaţionale, precum și pentru elevii, studenții, cercetătorii și profesorii care au obținut distincții la olimpiadele și concursurile internaționale.

Sursa: libertatea.ro

În perioda sărbătorilor poţi câştiga până la 4.500 lei pe lună. Angajările temporare explodează de Crăciun şi de Paşti

in Stiri online by

Perioadele de sarbatori aduc o crestere semnificativa a numarului de posturi disponibile pe termen determinat pentru lucratori, acestia reprezentând 80% din totalul celor care beneficiaza de contracte de munca temporara la nivelul intregii piete de profil, arata o analiza realizata Smartree.

Potrivit companiei de externalizare a proceselor de HR, sarbatorile de Craciun, Paste si luna martie determina o crestere a numarului de contracte de munca temporara pe segmentul angajatilor blue collars (muncitori necalificati si calificati in diferite domenii), acestia fiind solicitati mai ales in orasele mari precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara sau Brasov.
Personalul necalificat ocupa 80% din totalul contractelor de munca temporara, restul fiind atribuite specialistilor. Daca in categoria white collars (specialisti, n.red.) cererea este constanta, pentru blue collars se remarca fluctuatii in perioadele de Sarbatori, contractele fiind incheiate pe intervale de la una la sase luni”, a declarat Raluca Penes, HR Coordinator Smartree.
Potrivit acesteia, domeniile in care se cauta cei mai multi muncitori nespecializati sunt logistica, agricultura si productia.
Salariul pentru lucratori calificati poate ajunge si la 4.500 lei net
In ceea ce priveste salarizarea pentru angajatii din segmentul blue collars, pe contracte de munca temporara, reprezentatii Smartree remarca faptul ca, pentru cei necalificati, remuneararea porneste, in medie, de la 1.200 lei si ajunge de cele mai multe ori la cca. 1.800 lei, suma fiind completata de bonuri de masa.
Pe de alta parte, conform grilelor existente in cadrul companiilor, salarizarea muncitorilor calificati poate ajunge si la 4.500 lei/luna. Cu toate acestea, salariile de baza reprezinta in continuare principala provocare a companiilor de recrutare, intrucât sumele oferite se apropie de venitul minim garantat, iar candidatii prefera mai degraba ajutorul de la stat.
In plus, acestia se tem de lispa unui venit constant pe o perioada mai lunga de timp. Alte motive care ingreuneaza procesul de recrutare vizeaza lipsa personalului calificat, mai ales in industrie, dar si existenta unor zone depopulate de forta de munca.
Totusi, principalul avantaj al joburilor temporare este posibilitatea celor care nu sunt complet in câmpul muncii – elevi, studenti – de a obtine un venit suplimentar. De altfel, acest tip de contracte ii avantajeza si pe somerii care cauta o solutie de tranzitie”, a mentionat Raluca Penes.
Smartree a fost infiintata in anul 2000 si ofera servicii de salarizare, administrare de personal, analiza si raportare pentru management, recrutare, munca temporara si consultanta in domeniu.

Doctorita de 80 de ani, „vedeta” la Serviciul de Ambulanta. Medicul nu a putut sa stea departe de garzile de la Salvare si a ales sa munceasca GRATIS

in Stiri online by

„Vedeta” de la Serviciul de Ambulanţă este însă o doctoriţă de 80 de ani, care practic nu a fost nici o zi pensionară. Acum trei ani, când legea nu a mai permis cumularea pensiei care trecea de un anumit cuantum cu salariul, nu a suportat să stea departe de gărzile de la Salvare şi a ales să muncească gratis.

Face parte din prima generaţie de medici de urgenţă din lume şi are o experienţă de peste 50 de ani pe ambulanţă.

Colegii o descriu atât de frumos și se declară onorați să o cunoască. Aceasta dă dovadă de devotament și dăruire, și își pune toată viața în grija fiecărui pacient:

„Imaginaţi-vă o doamnă înaltă, care merge foarte iute şi care e atât de orgolioasă încât atunci când a avut o problemă la genunchi şi a trebuit să meargă cu bastonul, în loc să urce pe scara din faţă, mergea prin spate să nu o vadă lumea”, povesteşte directorul medical SABIF, medicul Cristian Grasu.

Sursa: vreisastii.eu

Facultate pentru bani, nu din pasiune. Recomandările specialiștilor pentru viitorii studenți

in Evenimente/Stiri online by

Facultatea și pasiunea pentru un anumit domeniu nu prea mai fac pereche bună. Dacă până nu demult, tinerii alegeau studii superioare compatibile cu pasiunea, astăzi tinerii sunt îndrumați către specializări care să le asigure un loc de muncă rapid și mai ales un salariu consistent.

Tinerilor absolvenți, care după bacalaureat decid să rămână să studieze în facultățile din România, experții în Resurse Umane le recomandă să se îndrepte către Inginerie, IT sau limbi străine exotice. Specialiștii în aceste domenii sunt la mare căutare, iar studiul ajută elevul să se angajeze chiar din băncile facultății, în timp ce salariile pot ajunge și până la 6000 de lei ca entry-level.

Industria IT plătește cel mai bine. Un începător poate încasa un minimum de 2000 de lei lunar, în timp ce un specialist ajunge și la un salariu de aproximativ 3.500 de euro lunar. De asemeni, un vorbitor de limbi străine exotice este plătit în medie cu 1000 de euro pe lună, plus bonusuri de productivitate și calitate, acolo unde firma aplică acest gen de sistem.

Anunțul făcut în urmă cu câteva minute! Premierul Cioloș renunță la salariu.

in Politic by

Dacian Cioloș a anunțat astăzi pe pagina sa de socializare că renunță la venitul său de la guvern.  Premierul Cioloș renunță la salariu  pentru Cumințenia Pământului.

Premiul Dacian Cioloș a anunțat pe Facebook faptul că își donează salariul de pe luna aprilie pentru achiziționarea statuii lui Brâncuși.

„A început campania pentru Cuminţenia Pământului a lui Brâncuşi. În ce mă priveşte, am decis să donez salariul din luna aprilie pentru acest proiect. Vă îndemn şi pe voi, pe fiecare, să faceţi după cum vă îndeamnă conştiinţa şi după posibilităţile pe care le aveţi. Eu unul am decis să fac acest lucru pentru că Brâncuşi este şi al meu!,” a scris permierul în postarea sa de pe rețeaua de socializare. Citeste mai mult pe VoceaTransilvaniei.ro

TERMENI FOLOSIŢI ÎN ŢARA NOASTRĂ ŞI ÎN ALTE ŢĂRI PENTRU VENITUL OBŢINUT DIN MUNCĂ

in Economie by

Venitul obţinut de persoanele care prestează o activitate de producţie sau servicii poartă diferite denumiri, unele legate de scopul prestării, altele de domeniul în care se face prestarea, iar altele, de împrejurări istorice.

adeverinta-venit

În România, există următoarele denumiri: salariu, retribuţie, remuneraţie, leafă, simbrie, soldă, onorariu. Cea mai larg folosită este denumirea de salariu. Această denumire a fost precizată printr-o Hotărâre a Guvernului ca denumire oficială, care o înlocuieşte pe cea de retribuţie, folosită oficial înainte de Revoluţia din decembrie 1989.

Cuvântul salariu este de origine latină. Salarium este suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium în virtutea acestei dependenţe. Un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic.

Salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Este adesea considerat ca totalitatea veniturilor obţinute din muncă. Se extinde astfel conceptul, într-un mod mai puţin justificat, la veniturile din muncă ale micilor producători, ale liber profesioniştilor, etc., fără ca acestea să reprezinte de fapt salarii.

Adevarul despre salariu minim pe economie

in Curiozitati by

Adevarul despre salariu minim pe economie in fiecare an pe luna, preturile sunt calculate pe baza salariului minim .

Cele mai ieftine televizoare cu tub crt , cele mai ieftine calculatoare, cel mai ieftin internet, cartele telefon si dvd playere care se gaseau in magine in acei ani .

1996 100.000 lei — economie eu 100.000 lei un calculator 100 de salarii minime – un tv color sh 20 salarii minime
1997 250.000 lei — economie eu 100.000 lei un calculator 40 de salarii – un tv color sh 7 salarii minime
1998 350.000 lei — economie eu 100.000 lei un calculator 30 de salarii – un tv color sh 5 salarii minime
1999 450.000 lei — eu castigam 1,25 milioane lei un calculator 25 de salarii – un tv color sh 4 salarii
2000 1.000.000 lei — eu castigam 2,5 milioane lei un calculator 15 de salarii – un tv color sh 2 salarii cartela tel 75 % din salariu minim
2001 1.400.000 lei — eu castigam 4,66 milioane lei un calculator 5 salarii – un tv color sh 2 salarii cartela tel 45 % din salariu minim
2002 1.750.000 lei — eu castigam 3,33 milioane lei un calculator 5 salarii – un tv color sh 1 salarii cartela tel 35 % din sal. internet 80 % sal. , un dvd player 4 salarii
2003 2.500.000 lei — eu castigam 4,25 milioane lei un calculator 3 salarii – un tv color sh 1 salarii cartela tel 35 % din sal. internet 80 % sal. , un dvd player 3 salarii
2004 2.800.000 lei — eu castigam 5,83 milioane lei un calculator 3 salarii – un tv color sh 0,7 salarii cartela tel 25 % din sal. internet 80 % sal. , un dvd player 2 salarii
2005 3.100.000 lei — eu castigam 8,33 milioane lei un calculator 3 salarii – un tv color sh 0,5 salarii cartela tel 15 % din sal. internet 80 % sal. , un dvd player 1 salarii
2006 3,3 milioane lei – eu castigam 8,75 milioane lei un calculator 2 salarii – un tv color sh 0,5 salarii cartela tel 15 % din sal. internet 25 % sal. , un dvd player 1 salarii
2007 3,9 milioane lei – eu castigam 14,16 milioane lei un calculator sh 1 salarii – un tv color sh 0,4 salarii cartela tel 10 % din sal. internet 20 % sal. , un dvd player 50 % sal
2008 5,4 milioane lei – eu castigam 13,92 milioane lei un calculator sh 0,7 salariu – un tv color nou 0,7 salarii cartela tel 5 % din sal. internet 5 % sal. , un dvd player 20 % sal.
2009 6 milioane lei – eu castigam 11,66 milioane lei un calculator sh 0,5 salariu – un tv color nou 0,6 salarii cartela tel 4 % din sal. internet 5 % sal. , un dvd player 15 % sal.
2010 6,6 milioane lei – eu castigam 8,92 milioane lei un calculator sh 0,3 salariu – un tv color nou 0,5 salarii cartela tel 4 % din sal. internet 5 % sal. , un dvd player 15 % sal.
2011 7 milioane lei – eu castig 7,12 milioane lei un calculator sh 0,2 salariu , nou 2 sal .- un tv color nou 0,4 salarii / cartela tel 3 % din sal. / internet 4 % sal. ,/ un dvd player 15 % sal.

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...