Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tag archive

Sange

Vecinii au dezvaluit motivul pentru care copilul olimpic din Gorj este agresat zilnic: „Il sterge de sange si il bate iar”

in Stiri online by

Un copil in varsta de 13 ani a fost batut crunt astazi in centrul orasului Targu Jiu de propria mama. Martorii ingrijorati au chemat de urgenta politia.

Politistii din Tg Jiu au fost sesizati de o femeie despre faptul ca o mama (47 de ani) exercita acte de violenta asupra fiului sau, in zona Casei de Pensii din Tg Jiu.

Politistii s-au deplasat la fata locului, au luat primele masuri si au intocmit dosar penal de violenta in familie.

Vecinii doctoritei, medic stomatolog in cadrul Centrul Medical Judetean al MAI, spun ca baiatul de 13 ani este batut pana la sange deseori. Acestia au oferit detalii socante: „Este batut in mod regulat. Noaptea se aud zgomote si copilul fuge pe scari. Ea il cheama sa-l stearga de sange, dupa ce il bate. Ea spune ca il bate ca sa invete mai bine. Copilul este olimpic la scoala”, spun vecinii femeii.

Sursa: Stirilekanald.ro

BAUTURA PENTRU VAMPIRI

in Stiri online by

Trei vampiri merg într-un bar de Halloween. Primul zice: -Un pahar cu sânge… Al doilea: -Sună bine! Și eu tot un pahar cu sânge! Al treilea: -Un pahar cu plasmă… La care barmanul ca să fie sigur că a luat comanda corect: -Două SÂNGE și un SÂNGE-LIGHT?

mama-5705

Ziua vampir și cerșetoare, iar noaptea prostituată. Din rămăşiţele victimelor sale, prepara ”remedii” pentru tuberculoză

in Articole by

La începutul secolului XX, Barcelona nu era tocmai oraşul în care ai fi vrut să locuieşti. Numărul locuitorilor crescuse extrem de mult faţă de perioadele anterioare, iar majoritatea noilor veniţi îşi găseau adăpost în El Chino (astăzi El Raval), cartierul considerat la acea vreme centrul pornografiei din întreaga Europă. Sclavia sexuală, violurile şi dispariţiile erau la ordinea zilei, iar cele mai vulnerabile victime erau copiii.

Nimeni nu şi-ar fi imaginat atunci că există un motiv de-a dreptul macabru pentru care cei mici lipseau fără a mai fi găsiţi vreodată.
În acea perioadă, Enriqueta Martí, o femeie originară dintr-o provincie cunoscută pentru vrăjitorie din Cataluña, îşi făcea apariţia în Barcelona. Noaptea, ea practica prostituţia, iar în timpul zilei cerşea, impunându-le copiilor pe care îi întâlnea pe străzi să facă acelaşi lucru. enriqueta-marti

Cu timpul, Enriqueta a început să atragă copiii în locuinţa proprie pentru a-i ucide şi a le bea sângele. Mai mult decât atât, folosea grăsimea, sângele, părul şi oasele sfărâmate ale victimelor ei pentru a prepara ,,remedii” destinate tratării tuberculozei. Oamenii bogaţi plăteau sume imense de bani gândindu-se că poţiunile pe care el cumpărau îi puteau vindeca de această boală.

Se presupune că Enriqueta a răpit şi a ucis un număr foarte mare de copii, pe parcursul a aproximativ 20 de ani. Într-un final, ea a fost arestată într-un apartament din El Raval. Atât aici, cât şi în celelalte apartamente în care femeia a locuit, criminaliştii au descoperit foarte puţine dovezi ale crimelor comise, motiv pentru care experţii nu se pot pronunţa dacă ea a fost sau nu ucigaşul cu cele mai multe victime din istoria Spaniei.enriqueta-marti-3

Atunci când a fost prinsă, în 1912, femeia a mărturisit că vindea copii, însă nu a dat numele niciunuia dintre clienţii săi. Tot atunci, Enriqueta a spus că a forţat o adolescentă de 17 ani să se prostitueze într-un bordel de pe strada Sabadell şi că ,,a ajutat” numeroase fete să facă avort. Deşi nu a recunoscut niciodată că a omorât pe cineva, ziarele de la acea vreme o acuzau că a răpit şi a ucis aproximativ 40 de copii în cartierul El Raval.

Enriqueta nu a fost judecată niciodată pentru crimele pe care le-a comis. A fost, însă, arestată şi a petrecut aproape 1 an şi 3 luni în închisoare. Poliţiştii nu i-au aflat niciodată secretele, deoarece în după-amiaza zilei de 12 mai 1913 a fost ucisă de colegii ei de celulă. La scurt timp, a fost îngropată în secret, într-o groapă comună din Cementerio del Suroeste.

sursa: descopera.ro

Femeia care își hrănește iubitul vampir cu propriul sânge. VIDEO

in Curiozitati/Extern by

Un cuplu din SUA se încăpățânează să demonstreze că vampirii există, iar Dracula nu este doar o legendă. EL-se crede un vampir care are nevoie de sânge uman pentru a avea energie, EA-o tânără dispusă să se sacrifice din dragoste pentru bărbat și pasiune pentru vampirism. Ambii fac parte dintr-un așa-zis grup oficial al vampirilor.

Blut Kätzchen, 29 de ani din Louisiana, este ”lebăda neagră” a grupului de vampiri, adică cea care permite celorlalți membrii să se alimenteze din sângele ei. Susține că a fost ”hrană” pentru zeci de vampiri, iar acum se dedică în exclusivitate iubitului ei Michael Vachmiel, 44 de ani.michae-si-blut-vampiri-png2

Bărbatul a descoperit că este un vampir la vârsta de 13 ani, în timpul unei partide de amor sălbatic când a gustat din greșeală o picătură de sânge. S-a simțit ciudat de plăcut și de atunci a repetat experiența. ”În acel moment am simțit ca și cum m-am trezit. Este la fel ca atunci când dai cuiva mâncarea favorită, așa și vampirii au o mâncare spirituală favorită (n.r. sânge).”, a eplicat Vachmiel.

Blut Kätzchen descrie procesul ca fiind unul ”curat”. De peste 10 ani își oferă sângele vampirilor și niciodată nu s-a îmbolnăvit. De asemenea, consideră că hrănirea ”creaturilor nopții” o eliberează și o face să se simtă mândră că este capabilă să ofere energie celor din jur.

Obezitatea si alcalinizarea corpului

in Sanatate by

Obezitatea si alcalinizarea corpului

Probabil cea mai cunoscută descoperire a Dr. Young este legată de adevărata cauză a greutăţii excesive, a obezitatii. A observat că grăsimea este de fapt cauzată de acidifiere. Ce înseamnă asta? Organismul produce celule adipoase pentru a transporta acizii de la organele cele mai importante, vitale, pentru ca acesti acizi să nu distruga organele. Grăsimea salvează viaţa Dumneavoastră! Această grăsime este de fapt un răspuns, o reacţie a organismului la excesul de acizi. Soluţia? Una simpla si la indemana tuturor. Alcalinizarea organismului.

Obezitatea constituie o mare problema printre oameni, mai ales printre femei. Din nefericire, majoritatea cauta remediul intr-o capsula minune. NU s-a inventat inca nici un medicament minune care sa ne scape de kilogramele in plus. Toata lumea trebuie sa inteleaga ca slabirea este un proces, este schimbarea modului de viata acid cu unul alcalin, nu se poate slabi pur si simplu inghitind o pastila si continuand sa mananci carne si dulciuri cat cuprinde, si stand in fotoliu la televizor toata ziua. ASA NU SE SLABESTE!

Mereu sunt sunat de diverse persoane care imi cer sa le recomand ceva pentru slabit. Atunci le explic ca slabirea este un proces, este o schimbare radicala a modului de viata, un proces care presupune schimbarea alimentatiei, schimbarea modului de a gandi, si un program zilnic de miscare, exercitii fizice. Majoritatea sunt dezamagiti cand aud ce le spun, ei au crezut ca gata, inghit o pastila si dau jos 20 de kg. Da, pot sa inghita o pastila si sa dea jos 20 de kilograme, dar cu pretul privarii organismului de elementele nutritive importante, si mai ales cu pretul ca peste o luna sau doua vor pune la loc 25 de kilograme. Nu mai vorbesc ca organismul va fi mai acid ca inainte.

Asadar, obezitatea este de fapt supra-acidifierea organismului. Slabirea se va produce automat si natural in momentul in care veti adopta o alimentatie alcalina si veti face miscare, lucrand si pe armonia biostructurala. O dieta alcalina va produce minuni la cei care sufera de obezitate.
Vreti sa slabiti? Mancati alcalin, faceti miscare, si eventual, adjuvant, folositi produse naturiste alcalinizante.

Alimentatia alcalina pentru sanatate perfecta alcalinizare

in Sanatate by

Alimentatia alcalina inseamna a consuma zi de zi alimente alcaline, cu un nivel al PH-ului mai mare de 7. Pentru aceasta insa, trebuie sa stim care alimente sunt acide si care sunt alcaline. Exista numeroase studii si teste care ne spun ce alimente sa consumam si ce alimente sa evitam. Mai jos aveti o lista cu aceste alimente:

ALIMENTE ACIDE:
-carnea de porc, vita, pui, oaie, curcan, crustacee;
-lapte, iaurt, branza, frisca, inghetata, oua;
-fructe: toate cu exceptia celor alcaline;
-bauturile carbogazoase, cafea, ceai (cu exceptia ceaiului din plante medicinale), alcool, indulcitori sintetici, zahar, prajiturile si tot ce contine zahar (zaharul este puternic acid), sucurile asa-zis naturale din magazine;
-otet, uleiul rafinat, orezul alb, painea, biscuitii, alunele, sosurile de soia, maioneza, pastele, mancarea preparata la microunde, mancarea tip fast food, ciocolata, supele instant, margarina de orice fel, untul, fisticul, porumbul (contine multi fungi), cerealele integrale, mamaliga, muraturile (extrem de acide), faina procesata (faina alba, folositi pe cat posibil faina integrala).

ALIMENTE ALCALINE:
-castraveti, salata verde, ceapa, usturoi, conopida, broccoli, spanac, fasole verde, mazare verde, telina, varza, praz, morcovi, dovlecei, napi, ridichi, patrunjel, marar, ardei, rosii, si tot ce este verde (bogat in clorofila);
-lamai, lime, avocado, grapefruit, rubarba, pepene verde, nuca de cocos (atentie, nuca de cocos intreaga, nu macinata), soia, fasolea, hrisca, quinoa, kamut, mei;
-apa pura, apa cu lamaie, ceai de plante medicinale, sucuri proaspete stoarse din legume, lapte de soia sau migdale, supa de legume;
-ulei de masline presat la rece, uleiul de rapita, in general orice ulei care este presat la rece, ulei de catina, ulei de seminte de struguri.

Acum va dati seama ca mancarea traditionala romaneasca si mancarea moderna gen fast food este extrem de acida si nociva pentru organismul nostru. Din aceasta cauza spitalele sunt pline si la farmacii sunt cozi la medicamente. Mai jos aveti niste exemple cu nivelul de PH la diverse bauturi pe care oamenii le consuma frecvent:

-suc de portocale din magazine: PH=3.84;
-Pepsi Cola: PH=2.63;
-Coca Cola: PH=2.61;
-cafea neagra: PH=5.51;
-suc de mere din magazine: PH=3.49;
-bere: PH=4.5;
-Lipton Ice Tea: PH=2.8;
-Red Bull: PH=3.3.

Realizam faptul ca pentru unele persoane poate fi destul de greu sa tina o dieta stricta doar cu alimente alcaline. Daca ne confruntam cu probleme grave de sanatate, atunci este necesar sa facem efortul de a ne alimenta numai cu alimente alcaline, cel putin pana starea de sanatate revine la normal.

Daca starea noastra de sanatate este buna, atunci odata pe saptamana putem manca carne de peste, sau fructe care nu sunt in lista celor alcaline.

Trebuie sa spunem ca rosiile si lamaile, desi au un PH acid, ajunse in organism au un efect puternic alcalinizant, de aceea recomandam cu caldura sa va bucurati cat mai mult de gustul delicios al acestora.

Doctorul Robert Young a dezvoltat o serie de produse alcalinizante, care ne ajuta sa ne recapatam mai repede si sa ne mentinem starea naturala de sanatate a organsimului, respectiv un nivel al PH-ului de 7,365. Detalii gasiti la rubrica Produse alcalinizante.

Nu trebuie sa va speriati cand vedeti listele de mai sus, putem prepara mancare delicioasa din legume. Dimineata putem bea un suc proaspat de legume, la amiaza putem consuma o supa de legume si cateva fructe alcaline, iar dupa-amiaza, seara, putem manca o salata delicioasa.

Pentru cei care nu pot fara paine, recomandat este sa incerce sa reduca treptat consumul, si sa inlocuiasca painea alba cu painea integrala, de preferat facuta acasa, exista in magazine aparate de facut paine, sunt extrem de usor de utilizat si nu sunt scumpe, in acest fel ne asiguram macar ca painea nu contine tot felul de E-uri (amelioratori, stabilizatori, etc) pe care le contine painea din magazine.

Ideea de baza in alimentatia alcalina este sa incercam si sa ne straduim pe cat posibil sa mancam cat mai putine alimente acide. Mereu trebuie sa tindem sa consumam alimente alcaline.

REGLAREA CORDULUI SI A VASELOR

in Biologie/Enciclopedie by

Intrarea în funcţiune a mecanismelor de reglare a cordului şi vaselor este declanşată de modificările de presiune din vasele mari şi cord. Uneori mobilizarea acestor mecanisme este consecinţa unor modificări umorale.

Variaţiile presionale sau de compoziţie chimică a sângelui în sectoarele dotate cu receptori determină tulburarea ritmului descărcărilor de impulsuri aferente spre centrii bulbari urmată de modificarea tonusului acestor centri şi mobilizarea de mecanisme vegetative, endocrine şi umorale care tind să readucă la normal constantele tulburate.

În condiţii fiziologice, din volumul sanguin total 10% se găsesc în cord, 8% se găsesc în circulaţia pulmonară, 12% în artere, 5% în capilare şi app. 65% în sectorul venos (în special în venule şi venele mici).

Mecanismele de reglare acţionează modificând după necesităţi calibrul arteriolelor şi/sau al sectorului venos precum şi repartiţia sângelui între diferite sectoare vasculare menţinând astfel hemodinamica normală în pofida variaţiilor irigaţiei sistemice sau locale.

Arteriolele opun cea mai mare rezistenţă fluxului sanguin (=vasele rezistenţei) iar modificările tonusului lor influenţează debitul sanguin tisular prin modificarea fluxului capilar. Capilarele nu au celule musculare sau fibre nervoase motorii în structura pereţilor, de aceea modificările de calibru sunt în cea mai mare parte pasive fiind determinate de vasodilataţia arteriolelor şi de staza venoasă.

Dar volumul cel mai mare de sânge este cuprins în sectorul venos (=vasele capacităţii), de aceea, menţinerea tonusului acestui sector (în special al venulelor şi venelor mici) dotate cu putere de vasomotricitate deţine cea mai mare importanţă pentru menţinerea hemodinamicii.

Activitatea cordului şi tonusul patului vascular sunt reglate pe cale neurovegetativă şi umorală, sistemul circulator având o bogată inervaţie vegetativă, dar şi de o serie de substanţe de natură hormonală sau umorală prezente în sânge. Modificările adaptative cardiovasculare în diferite condiţii fiziologice se realizează prin mecanisme complexe de reglare intrinseci şi extrinseci.

1.1Mecanismele intrinseci cardiace

Sunt demonstrate de faptul că inima scoasă din organism, deci lipsită de influenţe exterioare, continuă să se contracte şi chiar îşi poate adapta în anumite limite debitul prin modificări adecvate de frecvenţă şi/sau ale volumului sistolic.
Frecvenţa cardiacă (ce poate creşte cu 10-30% faţă de nivelul bazal ) este influenţată prin destinderea pasivă a pereţilor atriuului drept.

Volumul cardiac este influenţat „in vivo” de trei factori:
1.presarcina (sau gradul de întindere a fibrei miocardice înainte de începutul sistolei);
2.contractilitatea miocardului;
3.postsarcina ( sau rezistenţa opusă sângelui de către tonusul vascular).

Adaptarea prin mecanisme intrinseci a fost demonstrată experimental pe un preparat „cord-pulmon” lipsit de inervaţie prin întreruperea circulaţiei cerebrale de către Frank (1895) şi Starling (1910) stabilindu-se „legea inimii” sau legea Frank-Starling.

Atât în condiţii de întoarcere venoasă crescută (presarcina) cât şi în condiţiile creşterii presiunii în aortă (postsarcina) forţa de contracţie a miocardului poate creşte peste valoarea de repaus prin întinderea fibrei musculare, forţa fiind direct proporţională cu gradul de alungire a fibrei (până la o alungire maximală, adică 120% faţă de condiţiile de repaus).

Prin creşterea volumului telediastolic sarcomerele devin uşor alungite crescându-se astfel numărul situsurilor pentru interacţiunea dintre filamentele de actină şi cele de miozină, gradul de întrepătrundere (glisare) crescând realizându-se situarea filamentelor într-o poziţie de interdigitaţie optimă pentru contracţie.

Inima nu aruncă în circulaţie toată cantitatea de sânge din ventriculul stâng unde se acumulează o rezervă de sânge (creşterea volumului telediastolic sau diastolic final) care produce o întindere mai accentuată a fibrelor miocardice astfel încât după 15-30 secunde se va stabili un nou echilibru cu expulzarea întregii cantităţi de sânge din ventricul.

Mecanisme intrinseci vasculare

Autoreglarea intrinsecă locală a vaselor sanguine, în special mici (cu celule de tip monounitar lipsite de inervaţie dar care generează la distensia mecanică potenţiale de acţiune ce difuzează apoi la cele vecine –celulele pacemaker) este rezultatul activităţii miogene proprii.

Automatismul vascular este generat de instabilitatea membranei celulelor pacemaker din tunica medie a metarteriolelor, arteriolelor mici şi sfincterelor precapilare care prezintă descărcări ce determină creşterea tonusului musculaturi netede (vasoconstricţie cu modificarea fluxului sanguin) şi a rezistenţei vasculare rezultând modificarea presiunii sângelui.

Fluxul sanguin tisular este rezultatul echilibrului dintre contracţia fibrelor musculaturii netede parietale şi dilataţia acestor fibre sub influenţa metaboliţilor celulari, a reducerii aportului de O2 , sau a ambilor factori la un loc. Prin mecanismul distensiei se realizează adaptarea conţinătorului (sistemul vascular) la conţinut (volumul sanguin total).

Mecanismele extrinseci de reglare

Reglarea nervoasă – se realizează pe baza unor multiple mecanisme de feed-back care implică:
•receptori;
•căi aferente;
•centri de comandă;
•căi eferente;
•efectori;
-induse într-un sistem centripet (senzitiv ) şi două sisteme centrifuge:
•cardiomoderator şi depresor;
•cardioaccelerator şi presor.

Receptorii sunt prezenţi în întreg sistemul cardiovascular dar au o densitate crescută şi importanţă deosebită în special în anumite zone reflexogene (strategice):
•sinocarotidiană
•cardioaortică
•atrială
•a venelor mari
•având rol de traductori ai :- modificărilor presionale = baroreceptori

-modificările compoziţiei biochimice = chemoreceptori.
-de a genera impulsuri nervoase care se vor transmite pe calea nervilor vagi aferenţi centrilor cardiovasculari care reglează activitatea cardiovasculară.

Baroreceptorii

Baroreceptorii sinocarotidieni

Sunt situaţi deasupra carotidei primitive, pe carotida internă se află o porţiune dilatată sub formă de bulb numit sinus carotidian. Sunt cei mai bine studiaţi deoarece sinusul carotidian poate fi izolat vascular şi perfuzat fără lezarea inervaţiei locale.

Aceste formaţiuni receptoare sunt stimulate prin distensia transversală (dilatare) sau longitudinală (alungite) consecutive variaţiilor presiunii arteriale fiind mai sensibili la presiunea pulsatilă (imprimată de sistolele ventriculare) decât la cea stagnantă. Descărcările de impulsuri din fiecare unitate baroreceptoare încep la o anumită presiune (=prag de 60 mmHg) şi se intensifică progresiv pe măsura creşterii presiunii până la un anumit nivel maxim ce nu depăşeşte 180-200mmHg.

Impulsurile descărcate de baroreceptorii sinocarotidieni se transmit ascendent în nucleul tractului solitar pe fibrele nervului sinusal (nervul Hering ramură a glosofaringianului ce conţine aproximativ 650-700 fibre dintre care 3,5% sunt fibre groase cu diametrul de 3-5 µm şi prag de descărcare între 120- 150 mmHg iar 17,5% sunt fibre subţiri ce deservesc chemoreceptori.

Baroreceptorii aortici

Sunt situaţi la nivelul crosei aortice la emergenţa arterei subclaviculare.

Au un prag de stimulare mai ridicat (110mmHg) ceea ce justifică implicarea lor numai la creşterile presionale.

Impulsurile aferente de la nivelul receptorilor aortici se transmit ascendent prin nervii aortici drept şi stâng (fibre nemielinizate ce conduc cu viteză redusă 1-2m/s) sau ale nervului vag.

Creşterile presiunii arteriale (sau compresia carotidelor deasupra bifurcaţie ) măresc frecvenţa impulsurilor până la un anumit nivel proporţional cu creşterea presiunii, impulsuri care determină atât scăderea debitului cardiac (scade frecvenţa şi contractilitatea cardiacă) cât şi a rezistenţei vasculare (reflex depresor).

Scăderea presiunii arteriale (sau compresia carotidei comune) stimulează baroreceptorii sinocarotidieni şi aortici determinând: tahicardie, vasoconstricţie, creşterea presiunii şi a debitului cardiac (reflex presor). Receptorii sinocarotidieni şi aortici aşezaţi la o zonă de răscruce a circulaţiei, de unde pleacă spre creier cea mai mare cantitate de sânge, reprezintă mecanisme de siguranţă care contrabalansează variaţiile bruşte ale presiunii arteriale sistemice menţinând astfel o irigaţie constantă a creierului ceea ce justifică denumirea de nervi tamponi dată de Wright.

Efectele baroreceptorilor sunt de scurtă durată datorită adaptării rapide (1-2 zile) la nivelul presional, modificare ce face ca aceştia să participe numai la corectarea rapidă a modificărilor presionale.

Baroreceptorii atriali

Sunt situaţi subendocardic, endocardul atrial fiind zona cardiacă cu cea mai bogată inervaţie. Au densitate mare în atriul drept la nivelul orificiului de vărsare ale venei cave decât în atriul stâng (în jurul joncţiunilor venei pulmonare. Sunt de două tipuri:

•tipul A care descarcă în sistolă şi care ar determina reflexul Bainbridge;
•tipul B care descarcă în diastolă (mai puţin sensibili datorită situării lor în paralel cu musculatura atrială) şi care ar determina inhibiţia secretore de AND (prin aceasta ar controla în permanenţă volumul vascular).

Stimularea receptorilor atriului drept prin creşterea întoarcerii venoase determină creşterea frecvenţei cardiace deşi cercetările recente privind efectul tahicardizant (descoperit iniţial de Bainbridge în 1915) au precizat că acesta se datorează 20-27% influenţelor exercitate de către distensia atrială asupra nodulului sinoatrial.

Reflexul Bainbridge are rolul de a preveni acumularea sângelui în vene, atrii şi circulaţia pulmonară. Stimularea receptorilor atriului stâng determină creşteri importante ale frecvenţei cardiace şi o creştere a fluxului sanguin renal (prin inhibitori eliberaţi de ADH) mecanism prin care se micşorează volumul ventricular şi intravascular de răspuns la starea de imponderabilitate (când sângele, în absenţa gravitaţiei se deplasează din membrul inferior spre cap şi torace).

Baroreceptorii ventriculari

Sunt mai puţin numeroşi, evidenţi subendocardic şi subepicardic în ambii ventriculi, producând efecte depresoare în cazul destinderilor mari nefiziologice ale ventricului stâng.

Baroreceptorii pulmonari

Se găsesc în adventicea trunchiului arterei pulmonare şi a ramuri drepte şi stângi ale acesteia. Sunt stimulaţi de distensia vaselor pulmonare şi determină vasodilataţie cu hipotensiune arterială şi bradicardie.

Baroreceptorii mezenterici

Determină efecte depresoare dovedite experimental prin experienţa lui Goltz când stimularea unei anse intestinale determină bradicardie.

Chemoreceptorii

Intervin în special în reglarea şi adaptarea ventilaţiei pulmonare dar ca aceasta să fie eficientă este necesar să fie însoţită de modificări cardiovasculare.

Chemoreceptorii periferici

Sunt celule chemosensibile extrem de vascularizate (2000 ml/min./100g ţesut )prevăzute cu capilare fenestrate cu o bogată inervaţie simpatică.

Chemoreceptorii sinocarotidieni

Sunt situaţi la bifurcaţia carotidei comune în corpusculul sau glomusul carotidian (având diametru de 1-2 mm şi greutate de 2mg). Sunt prezente insule celulare chemoreceptoare (tip I) şi celule de susţinere probabil celule gliale (tip II) înconjurate de capilare sinusoide fenestrate şi fibre nervoase vegetative slab mielinizate.

Chemoreceptorii aortici

Sunt situaţi în apropierea crosei aortice. Stimulul principal al chemoreceptorilor este scăderea Pa O2 cu app. 500 torri (ce corespunde la o scădere a presiuni sângelui de 80mmHg situaţie când diminuează aportul de O2 la nivelul glomusului nivel de câteva ori superior celui la care apar tulburări metabolice tisulare), descărcările crescând progresiv pe măsură ce scade Pa O2 . De asemenea intervin Pa CO2 (20-60 torri).

Stimularea chemoreceptorilor aortici spre deosebire de cei sinocarotidieni nu sunt activaţi de creşterea pH-ului fiind chiar deprimaţi.

Stimularea chemoreceptorilor determină creşterea ventilaţiei şi secundar creşterea frecvenţei cardiace şi a presiunii sanguine. Răspunsul hemodinamic al chemoreceptorilor devine important în stări urgente de hipoxemie severă sau efort fizic mărit.

Chemoreceptorii bulbari

Sunt situaţi pe faţa ventrală în apropierea rădăcinii nervilor cranieni IX, X, XI ocupând o arie de 5-6mm2 şi o porţiune de 200-400µm.

Studii recente evidenţiază de fapt trei zone cu activitate chemoreceptoare:

1.pe faţa ventrală delimitat lateral de piramide şi medial de rădăcinile nervilor VII-X, fiind cea mai bine localizată;

2.caudal de prima delimitare: lateral de piramide şi medial de rădăcina nervului XII;

3.între cele două.
Chemoreceptorii bulbari sunt sensibili la modificările de pH extracelular şi a LCR.

Aferenţele

Specifice:
-Parasimpatice
-Simpatice
-Nespecifice

Aferenţele specifice transmit centrilor cardiovasonotori informaţii asupra variaţiilor parametrilor hemodinamici controlaţi ( presiune sanguină, presiuni parţiale ale gazelor respiratorii, reacţia sângelui, osmolaritate) care se transmit ascendent pe căi vegetative parasimpatice şi simpatice.

Aferenţa parasimpatică transmite informaţia de la nivelul receptorilor cardiopulmonari şi viscerali pe baza căreia se declanşează reflexe
cardioinhibitoare şi depresoare.

Fibrele care transmit aceste in formaţii au pericarionii în ganglioni senzitivi ai vagului (jugular şi plexiform). Prelungirile centrale ale acestor neuroni pseudounipolari fac sinapsă cu neuronii din ariile bulbopontine cardionhibitoare şi vasodilatatoare. Prelungirile periferice coboară prin trunchiul vagului spre inimă şi vase stabilind conexiuni cu baroreceptorii şi chemoreceptorii aortici şi sinocarotidieni.

Aferenţele de la nivelul baro- şi chemoreceptorilor sunt transmise prin nervul sinocarotidian (sau sinusal descris de Hering) ariei cardioinhibitoare şi vasodilatatoare din formaţiunea reticulată bulbopontină iar prelungirile periferice ajung la bifurcaţia carotidei terminându-se la nivelul glomusului carotidian a II-a zonă reflexogenă principală arterială implicată în reglarea activităţii cardiace.

Aferenţa simpatică participă la realizarea reflexelor cardiace cardioacceleratoare şi vasopresoare şi de asemenea la sensibilitatea cardiacă conştientă. Fibrele au originea în neuronii din ganglionii paravertebrali cervicodorsali.
Prelungirile centrale ale acestor neuroni pătrund în măduvă prin rădăcinile dorsale stabilind sinapse cu neuronii cardioacceleratori şi presori bulbopontini. Prelungirile periferice intră în alcătuirea plexurilor simpatice cardiace şi perivasculare.

Centrii cardiovasculari

Centrii bulbopontini reprezintă zona principală unde sunt prelucrate informaţiile corelate cu activitatea reflexă cardiovasculară. În formaţia reticulată din porţiunea inferioară a trunchiului cerebral, mai exact în cele 2/3 superioare ale bulbului (deasupra obexului în regiunea ariei postrema) şi 1/3 inferioară a protuberanţei (deasupra nucleilor vestibulari), din planşeul ventriculului patru, ventral aproape până la piramide, se află o arie largă, difuză, denumită clasic centrul vasomotor. Se descrie şi un centru cardioinhibitor, constituit, în mare parte, de nucleul ambiguu bulbar.

Cercetările cu microelectrozi au stabilit că stimularea zonelor rostrale şi laterale ale acestei arii determină creşterea tonusului vascular (vasoconstricţie), hipertensiune şi tahicardie- reflex presor (fig. 41), în timp ce stimularea unor regiuni mai restrânse în jurul obexului produce vasodilataţie, hipotensiune şi bradicardie – reflex depresor (fig.42), cele două autoritmice fiind în relaţie de inervaţie reciprocă.

„Centrul” cardiovasomotor pare a fi compus din două porţiuni: o zonă excitatoare, cuprinzând porţiunile laterale ale formaţiunii reticulate, a cărei excitare determină stimularea simpaticului, urmată de vasoconstricţie bilaterală şi accelerarea frecvenţei cardiace şi o zonă inhibitoare, medială, care inhibă activitatea simpaticului, producând vasodilataţie şi rărirea frecvenţei cardiace 8rezultat şi al stimulării directe a nucleului dorsal vagal).

Centrul cardiovasomotor este conceput, deci, ca un mecanism de barostat reglabil, prevăzut cu tonus şi automatism propriu, care acţionează ca un tot unitar, determinând modificări coordonate concomitente cardiace şi vasculare, de obicei fiind asociate creşterea frecvenţei cardiace cu vasoconstricţie, sau scăderea frecvenţei cardiace cu vasodilataţie, aceste interrelaţii nefiind însă obligatorii şi invariabile.

Nucleul dorsal al vagului, denumit înainte centrul cardioinhibitor, se află de asemenea în formaţiunea reticulată, lateral centrului cardiovasomotor, fiind centrul care generează descărcările tonice vagale în repaus. Acest centru primeşte aferenţe de la nivelul baro- şi chemoreceptorilor, impulsuri care îi menţin şi modulează activitatea tonică. Denervarea sinoaortică aboleşte aproape tonusul vagal, demonstrând că neuronii din nucleul dorsal (visceromotor) al vagului nu sunt activi decât în prezenţa influenţelor aferenţiale, din acest punct de vedere diferind de „centrul” cardiovasomotor, care posedă o activitate tonică permanentă, intensificată chiar prin deaferentare sinoaortică.

Activitatea reflexă a centrilor pontobulbari (barostatul) este influenţată permanent de aferenţele baro- şi chemoreceptoare de la nivelul zonelor reflexogene specifice, sau din alte teritorii nespecifice (pe calea formaţiunii reticulate), influenţată, întreţinută şi adecvată solicitărilor şi circumstanţelor şi de conţinutul în CO2 , O2 şi H+ al sângelui care acţionează direct asupra centrilor sau indirect prin intermediul chemoreceptorilor.

Activitatea centrilor bulbopontini este corelată şi cu cea a altor centri bulbari, în special cu cea a centrilor respiratori. Respiraţia obişnuită nu influenţează la adult activitatea cardiacă, în schimb, în timpul respiraţiilor profunde frecvenţa cardiacă se accelerează în inspiraţie şi se răreşte în expiraţie (aritmie sinusală, prezentă la copii şi în timpul respiraţiei obişnuite).

Centrii suprapontini

Cercetări experimentale au arătat că stimularea formaţiunii reticulate pontomezencefalice, în regiunea tegmentului mezencefalic şi a substanţei cenuşii periapeductale, produce unele modificări ale activităţii cardiovasculare. În general, se admite că zonele superioare şi laterale ale substanţei reticulate pontomezencefalice produc excitaţia, iar zonele inferomediale inhibiţia centrilor cardiovasculari bulbopontini.

Hipotalamusul deţine roluri esenţiale în integrarea şi coordonarea activităţii cardiovasculare, prin influenţele stimulatoare sau inhibitoare pe care le exercită asupra centrilor bulbopontini. Porţiunea anteromedială a hipotalamusului, ventral de aria preoptică, este regiunea care conţine neuroni depresori parasimpatici (vasodilatatori, termolitici, digestivi), ai căror axoni ajunşi în regiunea pontobulbară, stabilesc conexiuni cu centrul cardiovasomotor.

Porţiunea posterolaterală a hipotalamusului, bogată în catecolamine, cuprinde neuroni simpatici, excitatori, care integrează şi coordonează activitatea sistemului simpatoadrenergic, stimularea acestei zone producând tahicardie, vasoconstricţie, intensificarea metabolismului şi a termogenezei. La nivelul hipotalamusului se realizează integrarea reacţiilor circulatorii în cadrul unor modificări adaptative mai complexe, necesitate de schimbările survenite în mediu şi tot la acest nivel are loc integrarea componentelor vegetative cu cele somatice, hipotalamusul asigurând în acelaşi timp producerea reacţiilor somatovegetative complexe, adecvate diverselor acte comportamentale (alimentare, sexuale, apărare).

Cerebelul, prin stimularea nucleului fastigial, poate determina prin intensificarea activităţii simpatice şi diminuarea celei parasimpatice un reflex presor, care nu mai apare după secţionarea tractului fastigiobulbar sau după distrugerea nucleului reticular paramedian.
Centrii corticali, în special sistemul limbic (via nucleii talamici anteriori), exercită influenţe importante asupra sistemului cardiovascular şi de aceea se afirmă că centrii pontobulbari, hipotalamici şi sistemul limbic constitue releurile modulatoare esenţiale ale reglării funcţionale a cordului şi vaselor.

Experienţa cotidiană confirmă participarea de necontestat a acestor formaţiuni nervoase superioare în reglarea cardiovasculară, stările emoţionale, frica, furia fiind însoţite constant de modificări cardiovasculare.

Aria corticală motoare, girusul sigmoid, lobul temporal anterior, aria orbitală a lobilor frontali, amigdala produc, prin intermediul hipotalamusului, sau direct prin conexiunile cu centrii vasomotori pontobulbari, efecte excitatoare sau inhibitoare, depinzând de porţiunea stimulată şi de intensitatea stimului.

Scoarţa cerebrală realizează integrarea cea mai fină şi mai adecvată a circulaţiei, în cadrul modificărilor adaptative necesitate de variate condiţii fiziologice. Sub influenţa stimulilor psihoemoţionali se produc importante modificări hemodinamice, atât prin implicarea sistemului de fibre simpatice colinergice cu origine corticală, cât şi prin descărcări de catecolamine din medulosuprarenale. De asemenea modificările cardiovasculare ce se produc cu ocazia unor eforturi fizice repetate (atleţi, muncitori) şi care debutează încă înainte de efortul propriu-zis (în drum spre stadion sau fabrică), reprezintă o dovadă a influenţelor corticale asupra circulaţiei, realizate prin intermediul unor reflexe condiţionate cardiovasculare.

Astfel epinefrita eliberată în cursul unor stări emoţionale, eforturi fizice intense, acţionează nu numai asupra efectorilor, crescând forţa de contracţie a miocardului şi tonusului pereţilor arteriolari, dar şi asupra baroreceptorilor din zonele reflexogene, modificând „nivelul variabilei controlate”, adică a presiunii arteriale sistemice.

Eferenţa cardio-vasculară

Eferenţa parasimpatică
Fibrele preganglionare, provenite din diverşi nuclei parasimpatici situaţi în trunchiul cerebral, intră în constituţia unor nervi cranieni şi, după ce fac sinapsă în ganglioni din învecinătatea organelor pe care le inervează, prin fibrele postganglionare reglează activitatea şi irigaţia lor.

Contingentul cel mai important de fibre parasimpatice bulbare provine din nucleul dorsal al vagului, de unde fibrele preganglionare merg prin nervii vagi până în vecinătatea organelor pe care le inervează şi după sinapsă se distribuie vaselor organelor toracice şi din abdomenul superior. Segmentul sacral al parasimpaticului prin ramurile pelvine ale nervilor sacraţi (S2-S4), inervează vasele viscerelor pelvine (colonul sigmoid, şi rectul, vezica urinară, organele genitale), controlând irigaţia lor.

Inervaţia parasimpatică eferentă a cordului provine din ambii vagi, fibrele preganglionare pleacă din nucleul dorsal al vagului, fac sinapsă în ganglioni situaţi în vecinătatea sau chiar în miocardul atrial şi ventricular, iar fibrele postganglionare scurte se distribuie atât sistemului excitoconductor cât şi miocardului atrial şi ventricular.

Prin inhibarea principalelor proprietăţi ale inimii şi în special prin bradicardie –efectul principal al stimulării vagale-, parasimpaticul reprezintă sistemul de protecţie al cordului.

Nervii vagi în condiţii fiziologice exercită o acţiune frenatoare permanentă asupra inimii (tonusul vagal), efect întreţinut reflex prin aferenţele provenite în special de la zonele reflexogene principale (sinocarotidiană şi cardioaortică). De aceea, secţionarea vagilor este urmată la animal de creşterea frecvenţei cardiace, iar la om administrarea de blocanţi muscarinici (atropină) produc creşterea frecvenţei cardiace de la 70 la 150-180/min.

Inervaţia parasimpatică eferentă vasculară are o importanţă funcţională minoră comparativ cu cea simpatică, fibrele parasimpatice fiind absente în anumite sectoare vasculare (capilare).

Cercetări fiziologice şi histochimice au dovedit existenţa unui control vasomotor colinergic la nivelul creierului, inimii, plămânilor, ficatului, musculaturii scheletice şi uterului.

Eferenţa simpatică, constituită din doi neuroni, conduce impulsuri de la aria presoare a centrului cardiovasomotor bulbar la cord şi vasele sanguine.
Neuronii preganglionari sunt situaţi în coarnele intermediolaterale medulare între segmentele T1 şi L2 sau chiar L3.

Neuronii postganglionari se găsesc în ganglioni paravertebrali, în ganglioni separaţi prevertebrali (celiac, mezenteric) sau chiar în vecinătatea vezicii urinare şi a rectului. Fibrele postganglionare simpatice (ramurile comunicante cenuşii), în general mai lungi decât cele parasimpatice , se adună în nervi separaţi (cardiaci, splanhnici) sau reintră ăn rădăcinile ventrale ale nervilor spinali şi se distribuie vaselor sanguine.

Stimularea simpaticului cardiac este urmată de eliberarea de norepinefrină care creşte propietăţile fundamentale ale inimii, cu excepţia excitabilităţii pe care o scade; de asemenea, exercită şi un efect metabolic ergotrop, mobilizând rezervele miocardice de glicogen şi de substanţe fosfatmacroergice.

Cordul posedă predominant receptori adrenergici de tip β, în atrii un amestec de β1 şi de β2 şi în ventriculi numai β1. Atât norepinefrina cât şi epinefrina se leagă de ambele tipuri de receptori adrenergici dar, în timp ce prima are afinitate mai mare pentru α.receptori, cea de a doua se leaga atât de a cât şi de β receptori.

Densitatea receptorilor adrenergici la nivelul diferitelor vase sanguine şi raportul dintre receptorii ? şi β, (activarea receptorilor α este urmata de vasoconstricţie iar cea a receptorilor β de vasodilataţie) explică efectele variate provocate de stimularea nervilor simpatici vasculari.

Receptorii adrenergici sunt distribuiţi inegal în vasele din diverse regiuni, ? receptorii, prezenţi în abundenţă în arteriolele renale, cutanate, splanhnice şi din musculatura scheletică şi în venulele cutanate şi splahnice, sunt rari în arterele coronare şi cerebrale şi în venele muşchilor scheletici.

Arteriolele conţin ? receptori constrictori şi β receptori dilatatori, la nivelul venelor predomină? receptorii, iar β receptorii se găsesc în număr foarte redus sau chiar lipsesc. De aceea, norepinefrina produce constricţia arteriolelor şi venelor, iar epinefrina provoacă arterioloconstricţie, dar are efecte minime asupra venelor.

Stimularea nervilor simpatici care se distribuie vaselor periferice provoacă în general vasoconsticţie, excepţie făcând vasele coronare şi cerebrale (iar vasodilataţie se produce pasiv, prin scăderea tonusului simpatic vasoconstrictor).

Eferenţa peptidergică, mai recent descoperită, este încă insuficient lămurită, unele dintre neuropeptide sunt puternice vasodilatatoare. O atenţie deosebită s-a acordat în special VIP, prezent aproape unicuitar (creier, ganglioni, nervi, organe periferice) şi oxidului nitric ca vasodilatator.

S-a arătat că vasodilataţia locală poate fi determinată şi prin reflexe de axon (Stricker 1876). S-a demonstrat că stimularea unei rădăcini dorsale rahidiene care în mod normal transmite impulsuri senzoriale centripete, este urmată de apariţia unei vasodilataţi în zonele cutanată şi musculară deservite de acea rădăcină.

Fenomenul s-a explicat prin capacitatea nervului de a conduce excitaţia în ambele sensuri, în asemenea condiţii impulsurile luând calea unui filet derivativ care inervează arteriolele din vecinătate.

Reflexul axonic se realizează fără participarea neuronilor medulari, fiind prezent şi după secţionarea rădăcinii posterioare, distal de ganglion. Asemenea reflexe au fost descrise şi pentru alte segmente ale sistemului nervos somatic şi vegetativ şi se pare că intervin în reglarea locală a circulaţiei, în special în condiţiile leziunilor tisulare. Nu este însă precizat rolul lor în hemodinamica generală.

Reglarea umorală a hemodinamicii

Catecolaminele

La om medulosuprarenalele descarcă în circulaţie un amestec de catecolamine în care epinefrina reprezintă aproximativ 80% şi norepinefrina 20%.

Obişnuit concentraţiile normale de catecolamine exercită influenţe minime asupra activităţii cordului şi vaselor dar, când concentraţiile lor sanguine cresc catecolaminele produc importante modificări ale distribuţiei fluxului sanguin.

Norepinefrina activează predominant receptorii ?, care se găsesc mai abundent în arteriolele renale, cutanate, splahnice şi din musculatura scheletică şi în venulele şi venele cutanate şi splahnice, de aceea produce o vasoconsticţie mai intensă în aceste teritorii, precum şi receptorii β1, care mediază efectele sale cardiace şi vasculare similare cu cele ale norepinefrinei, dar mai slabe, concomitent cu dilataţia puternică a vaselor musculaturii scheletice (urmarea activării receptorilor β2).

Dopamina, cea de a treia catecolamină eliberată în circulaţie acţionează asupra unor receptori specifici, dintre care unii (receptorii D1) activează adenilatciclaza şi alţii (receptorii D2), acţionează prin alte mecanisme încă neprecizate, exercitnd efecte stimulante asupra cordului (efect β1 adrenergic), mărind debitul cardiac, mai ales prin creşterea forţei de contracţie miocardică şi mai puţin prin creşterea frecvenţei şi, concomitent, produce vasoconstricţie renală, mezenterică, coronariană şi cerebrală.

Sistemul renină-angiotensină în condiţii fiziologice nu produce efecte circulatorii sistemice prinn acţiune vasoconstrictoare directă, angiotensina acţionează doar intrarenal, contribuind la autoreglarea irigaţiei renale.

Vasopresina (ADH), în doze mari, s-a dovedit un vasoconstrictor foarte puternic, justificând denumirea de vasopresină, dar cantităţile fiziologice existente în condiţii obişnuite în plasmă se consideră că sunt prea mici ca să influenţeze tonusul vascular.

Cercetări mai recente demonstrează însă că şi în doze apropiate de cele fiziologice, ADH poate provoca constricţia unor paturi vasculare (musculatura scheletică, rinichi, coronare) prin acţiune directă, precum şi indirect potenţând acţiunile norepinefrinei.

Hormonii tiroidieni exercită asupra sistemului cardiovascular acţiuni similare cu cele ale catecolaminelor, cu care de altfel au interrelaţii foarte strânse.

Mineralocorticoizii suprarenalieni nu influenţează direct tonusul vascular, în shimb, prin faptul că provoacă acumulare de Na+ şi apă în pereţii vasculari măresc responsivitatea vaselor la stimulii constrictori fiziologici şi la activitatea reflexă simpatică.

Mai recent (Thibault şi colab.,1983) s-a identificat un factor natriuretic atrial (auriculina, atriopeptina) care este sintetizat de miocitele atriale la stimularea prin distensie a atriului drept şi vaselor pulmonare.

Acest factor care se alătură factorului natriuretic hipotalamic, ar fi un polipeptid (cu greutate moleculară de 400 daltoni şi cu 151 de aminoacizi) care exercită efecte depresoare atât prin potenţarea natriurezei cât şi prin acţiune directă, relaxantă asupra musculaturii netede vasculare.

Factori tisulari locali , printre care prostaglandinele, serotonina (5-HT),Histamina, bradikinina, CO2, oxidul nitric, prostacicline, neurotensină intervin în modularea efectelor controlului cardiovascular atât în condiţiii fiziologice cât şi patologice.

SANGELE

in Biologie/Enciclopedie by

Sangele ste un lichid roşu, circulant, care reprezintă o suspensie de elemente figurate in plasma sangvina. Reprezintă 8% din greutatea corpului.

Are rol in:

– asigurarea transportului gazelor in organism si a substanţelor organice sau a produşilor de dezasimilaţie rezultaţi din metabolismul acestuia.

– reglează temperatura corpului menţinând-o constanta prin difuzarea temperaturi ridicate de la nivelul organelor interne spre periferia acestuia.

– protejează organismul de factori patogeni din exterior prin prezenta leucocitelor.

– intervine in procesul de coagulare al sângelui.

– asigura homeostazia organismului(menţinerea constanta a caracteristicilor mediului intern al organismului:densitate, vâscozitatea, presiunea,volumul)

Este constituit din plasma 55-60% si elemente figurate 40-45%.

PLASMA

Este alcatuita din apa – 90% si reziduu uscat – 10%,in cadrul acestuia 9% sunt substante organice(glucide,lipide,proteine,produsi de metabolism ai acestora sau combinati) si 1% substante minerale(cloruri,fosfati,sulfati,bicarbonati).

Dintre substante organice cele mai importante sunt proteinele plasmatice care au rol in:

-schimburile dintre plasma si lichidele interstitiale

-mentinerea echilibrului acido-bazic

-transportor al diferitelor

-aparare infectioasa a organismului

-rezerva de aminoacizi

-coagularea sangelui,formarea elementelor figurate,controlul tensiuni arteriale.

Dintre substantele minerale cele mai importante sunt Na, Cl ,HCO3.

ELEMENTE FIGURATE

1.Eritrocite(hematii,globule rosii)
-celule anucleate, forma de disc biconcav
-5mil/mm3 barbat; 4,5mil/mm3 femeie

Contin o proteina – hemoglobina, care are rol in transportul oxigenul si CO2. Legarea O2 se face datorita celor 4 molecule de fier din cadrul grupări hem a hemoglobinei,dând naştere unei combinaţii labile – oxihemoglobina. CO2 este transportat sub forma de compuşi carbaminici.

Cu agenţi oxidanţi(nitraţi,cloruri,droguri)hemoglobina duce la formarea unor combinaţi stabile – methemoglobina, iar in prezenta CO duce la formarea caboxihemoglobinei ,care va opri transportul de O2 prin formarea acestor combinaţi stabile.

Procesul de formare a hematiilor – eritropoieza – se realizează in măduva roşie din oasele late si este controlata de un hormon produs de rinichi numit ERITROPOIETINA.

Durata de viata a hematiilor este de 120 de zile după care sunt distruse in splina(cimitirul hematiilor), ficat, ganglioni limfatici. Procesul de distrugere a hematiilor poarta numele de HEMOLIZA.

Creşterea stabila a numărului de hematii poarta numele de poliglobulie si se întâlneşte la altitudinile mari datorita faptului ca oxigenul din aer este mult mai rarefiat,iar prin suplinirea conţinutului de hemoglobina la nivel celular aportul necesar de oxigen va fii suficient.

Creşterea temporara a hematiilor are loc in efort fizic,durere si este rezultatul mobilizări sângelui bogat in eritrocite de la nivelul splinei si ficatului.

Scăderea numărului de eritrocite – amenie – are loc când intre procesul de formare si cel de distrugere al hematiilor intervine un dezechilibru,fie prin diminuarea eritropoiezei(carente de fier,proteine,vitamine) sau prin accelerarea hemolizei(infecţii,stari imune)

2. Leucocitele

– celule nucleate,cu rol in procesele imune ale organismului intervenind prin formare de anticorpi,fagocitoza sau pinocitoza.

– 4.000-8.000/mm3

Polinucleate
a.Neutrofile(polimorfonucleate neutrofile PMN)

-produse in maduva osoasa
-au forma variabila emitand pseudopode
-prezinta in citoplasma granulatii mici cu afinitate la coloranti neutri
-traiesc cateva ore
-sunt sensibile la prezenta bacteriilor numarul lor crescand in prezenta lor

b.Acidofilele(eozinofile)

-au in citoplasma granulaţii mari care se colorează cu eozina
-numarul lor creste in boli parazitare si alergice
c.Bazofilele
-contin un numar mic de granulatii mari, care se coloreaza cu coloranti bazici
-contin multe enzime
-numarul lor creste in stadiile tardive ale inflamatiilor

Mononucleate

a.Limfocitele

-se formeaza in ganglioni limfatici,splina,maduva rosie
-traiesc de la cateva ore – ani
-dupa ce vin in contact cu antigene specifice prolifereaza intens si se transforma in celule producatoare de anticorpi
-nr.creste in infectii acute,boli infecţioase după primul stadiu

b.Monocitele

-celule mici ,cu granulaţii foarte fine
-produse in măduva osoasa,ganglioni limfatici,splina
-circula in sânge 14 ore după care migrează in ţesuturi se transforma in macrofage si fagociteaza bacteriile si resturile celulare mari.

1.Trombocitele

-sunt cele mai mici elemente figurate,nu au nucleu
-au granulati mici: 300.000/mm3
-se formeaza in maduva hematogena prin fragmentarea unor celule numite megacariocite
-traiesc o saptamana si apoi sunt distruse in splina
-au capacitatea de a adera la suprafetele rugoase de la nivelul vaselor de sange lezate,participand la coagularea sangelui.

Hemostaza si coagularea sangelui

Se declanşează după lezarea unui vas de sânge si se realizează prin contracţia vasului lezat in paralel cu dilatarea vaselor de sânge învecinate ,realizându-se astfel redirijarea fluxului sanguin spre alte zone. In primul stadiu are loc aglutinarea trombocitelor la nivelul plăgi realizându-se astfel un dop plachetar care realizează hemostaza temporara.

Hemostaza definitiva se realizează prin formarea unui trombus fibrinos,in interiorul si la suprafaţa dopului plachetar.

Etapele de formarea hemostazei definitive:

– prin distrugerea trombocitelor se eliberează factori trombocitari de coagulare
care împreuna cu cei plasmatici de coagulare in prezenta Ca duc la formarea troboplastinei

– in prezenta Ca tromboplastina acţionează asupra protrombinei si determina formarea trombinei active

– trombina activa acţionează fibrinogenului plasmatic(solubil) transformându-l in fibrina (insolubila),care va forma o retea de fibrina la nivelul vasului de sânge lezat oprind astfel curgerea sangelui.

Dupa a avut loc vindecarea peretelui lezat are loc inlaturarea cheagului printr-un proces de fibrinoliza.

Grupele de sange

Se caracterizeaza prin prezenta la nivelul hematiilor a unor antigene (A, B) – aglutinogene si prin prezenta in plasma a unor anticorpi(alfa,beta) – aglutinine.

SISTEMUL CIRCULATOR
INIMA

Este un organ cavitar musculos, tetracameral,situat in cavitatea toracica la nivelul mediastinului(spaţiul situat la nivelul cutiei toracice intre cele 2 cavităţi pleurale unde se găseşte inima,traheea,aorta,esofagul). Are forma conica, cu vârful orientat spre diafragma.

Este alcătuita din 2 atrii si 2 ventricule,separate complet prin septurile interatrial si interventricular. Fiecare atriu comunica cu ventriculul prin orificii atrio-ventriculare care prezintă valve:bicuspide – stângă si tricuspida –dreapta.
Învelişul extern al inimi este pericardul si este alcătuit din 2 foite care prezintă intre ele un lichid pericardic.

Peretele ei este alcătuit din mai multe învelişuri:

– Endocardul,reprezinta invelisul intern protector si este alcatuit din endoteliu situat pe o membrana bazala care se va continua cu un strat subendotelial alcatuit din fibre colagene, elastice, de reticulina si foarte multe terminatiuni nervoase senzitive.

– Miocardul, muschiul inimi,este mai gros la nivelul ventriculelor decat la nivelul atriilor si de 3 ori mai gros la nivelul ventriculului stang decat la nivelul celui drept. La nivelul atriilor fibrele sunt orientate circular si oblicspiralate la nivelul ventriculelor. Miocardul atrial este neted pe fata interna,iar cel ventricular prezinta muschi papilari si trabecule carnoase la nivelul carora se prind valvele atrio-venticulare.

Ţesutul muscular cardiac este alcătuit din celule care se prind intre ele si are aspectul unui sinciţiu(masa citoplasmatica cu mai mulţi nuclei),dar celulele sunt separate intre ele si prezintă ca benzi transversale de legătura situate la capătul celulelor discurile intercalare. Celulele musculare cardiace au un nucleu mic situat central, sarcoplasma abundenta,miofibrile cu o structura striata asemănătoare cu ceea a fibrelor musculare striate,multe mitocondrii si un RE bogat.

In peretele inimi se găseşte un ţesut muscular specializat pentru a descărca continuu impulsuri nervoase care vor determina contracţia inimi. Acest ţesut poarta numele de ţesut excitoconducator nodal(embrionar). Acesta este alcătuit din mai multe componente:

1.nodulul sinoatrial situat in peretele atriului drept lângă locul de vărsare al venei cave

2. nodulul atrioventricular situat in septul interatrial

3. fasciculul His, care porneşte de la nivelul nodulului atrioventricular si se găseşte la nivelul septului intreventicular. Acesta se împarte in 2 fascicule care se ramifica la nivelul celor 2 ventricule alcatuind reteaua Purkinje.

– Epicardul este o membrană conjunctivă subţire care acoperă suprafaţa inimi şi reprezintă foiţa viscerală a pericardului. Între cele 2 foiţe ale pericardului sa găseşte lichidul pericardic cu rol în asigurarea mişcărilor inimi.

Vascularizaţia inimi

Este asigurată de cele 2 artere coronare(dreaptă şi stângă) care se desprind de la originea aortei.
Venele coronare formează un sinus care se deschide direct în atriul drept.

Inervaţia inimi

-fibrele simpatice provin din ganglioni cervicali şi determină creşterea frecvenţei cardiace şi vasodilataţie coronară.

-Fibrele parasimpatice provin din nervul X care va determina scăderea frecvenţei cardiace şi vasoconstricţie coronară.

Proprietăţile miocardului

Ritmicitatea(automatismul) – proprietatea muşchiului de a se contracta succesiv, ca urmare a impulsurilor de la nivelul nodulului sinoatrial. În condiţii normale frecvenţa impulsurilor transmise de nodulul sinoatrial este de 70-80/minut. Dacă are loc lezarea acestuia nodulul atrioventricular va fii centru de comandă şi va descărca 40/min, iar când fasciculul His lucrează frecvenţa este de 20-25/minut.
-Conductibilitatea;
-Excitabilitatea;
-Contractilitatea.

Revoluţia cardiacă

Succesiunea unei contracţii – sistolă şi a unei relaxări cardiace – diastolă alcătuieşte ciclul sau revoluţia cardiacă, care are o durată de 0,8secunde(70/minut).

Sistola atrială – 0,1s determină trecerea sângelui din atrii în ventricule,apoi atriile intră în diastolă atrială(0,7s).

Sistolă ventriculară – 0,3s ,datorită contracţiei ventriculare ar loc creşterea presiuni intraventriculare în comparaţie cu ceea interatrială şi determină astfel închiderea valvelor atrioventriculare. Ventriculele vor fii complet închise, iar când presiunea de la nivelul acestora o va depăşi pe ceea de la nivelul arterelor arte deschiderea valvelor semilunare şi începe evacuarea sângelui, apoi urmează diastola ventriculară(0,5s). La sfârşitul sistolei ventriculare inima intră în diastolă generală – 0,4secunde.

Cantitatea de sânge care va fii expulzată la o sistolă ventriculară este de 70-90ml şi poartă numele de debit sistolic. Debitul cardiac reprezintă cantitatea de sânge expulzată de inimă într-un minut(80mlx70 contracţii).

Miracol al medicinii! Oamenii pot fi reinviati prin inlocuirea sangelui!

in Sanatate by

Medicina face pasi importanti in dezvoltare, asta dupa ce cercetatorii sustin ca oamenii vor putea fi reinviati prin inlocuirea sangelui cu apa salina rece.

“Cand corpul tau are 10 grade Celsius, nu ai activitate cerebrala, puls si sange… toata lumea este de acord ca esti mort. Dar noi te putem invia”, explica Peter Rhee, de la Universitatea din Arizona, in 2014, cand a fost prezentata pentru prima data procedura.

Acesta a demonstrat, impreuna cu Samuel Tisherman, ca este posibil sa pastrezi corpurile intr-o stare de animatie suspendata ore intregi. Procedura a fost testata pana acum doar pe animale si presupune scurgerea sangelui din corp si aducerea lui la o temperatura cu 20 de grade Celsius mai mica decat cea normala.

“Dupa racire, sangele este pompat inca o data in vene, iar corpul este incalzit treptat. Pe masura ce sangele este pompat, corpul isi recapata culoarea obisnuita. La 30 de grade Celsius, inima incepe sa bata”, mai spunea Rhee, conform BBC.

In mod surprinzator, animalele folosite in experimente au aratat foarte putine semne de boala dupa realizarea procedurii. Potrivit lui Tisherman, erau mai degraba putin ametite, dar isi reveneau complet pana a doua zi.

Cercetatorii vor incepe un studiu clinic pe persoanele foarte grav ranite, cum ar fi cele care au fost victimele unor impuscaturi sau ale injunghierii si in cazul carora operatiile ar fi fatale. Astfel, acestea ar fi supuse unei astfel de „suspendari“ pentru cateva ore, pentru a ajuta la prevenirea aparitiei unor leziuni pe creier. Chirurgii vor elimina sangele pacientului, inlocuindu-l cu o solutie pe baza de apa salina racita.

Cred ca porcii si cainii raspund intr-un mod similar oamenilor atunci cand vorbim de sangerare accelerata.

Samuel Tisherman

Medicii au explicat ca, deoarece atat inima pacientului, cat si creierul nu mai functioneaza, sangele nu mai este necesar pentru a mentine celulele in viata, astfel ca solutia este cel mai rapid mod de a raci corpul pacientului. Dupa operatie, sangele pacientului ar fi, la fel ca in cazul animalelor, readus in corp si, pe masura ce organismul este incalzit, inima va incepe sa bata din nou.

In momentul in care a fost realizat experimentul, animalele se aflau sub anestezie, in schimb oamenii nu, ceea ce ar putea schimba felul in care corpul lor va reactiona. Profesorul Tisherman a mai spus ca, in ciuda acestor provocari, „cred ca porcii si cainii raspund intr-un mod similar oamenilor atunci cand vorbim de sangerare accelerata“. Se pare ca animalele nu au avut niciun fel de trauma cerebrala, dar riscurile sunt mai mari in legatura cu oamenii.

In cazul in care studiile vor merge conform planului, medicii ar dori sa extinda studiul si catre alte tipuri de traume. Pentru studiul initial, au fost alese victime prin impuscare, fiindca este mai usor pentru medici sa localizeze sursa de pierdere a sangelui. Acestia spera ca, in cele din urma, vor putea trata hemoragiile interne. Pana insa sa vedem aceasta cercetare aplicata in lumea reala, mai avem de asteptat.

Sursa: playtech.ro

Go to Top

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web

loading...