Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Țara care refuză să ajute familia unei victime pentru repatrierea cadavrului după cutremurul din Italia

in Evenimente/Extern/Stiri online

Ultimul bilanț al victimelor cutremurului din Italia, înregistrat pe 24 august, arată că 278 de persoane au murit și alte 400 au fost rănite. Printre persoanele care și-au pierdut viața se află și Ana Huete, o tânără de 27 de ani din Spania. Statul refuză să ajute familia tinerei în procesul de repatriere, considerând că incidentul petrecut în Italia nu este unul ”excepțional”.

Potrivit cotidianului spaniol ABC, familia Huete a ajuns deja în Italia pentru a face demersurile de repatriere a cadavrului. Deși se confirmă faptul că autoritățile spaniole s-au implicat pentru a facilita birocrația în procesul de repatriere, familia victimei este obligată să achite costurile care se ridică la aproximativ 6000 de euro.ana huete
Pe site-ul oficial al Ministerului de Externe din Spania se precizează faptul că statul poate oferi sprijin financiar pentru repatrierere doar în ”cazuri excepționale”, iar un cutremur nu face parte din această categorie. Potrivit legii AEX 1059/2002, articolul 5, statul poate sprijini familia victimei doar pentru înmormântarea sau incinerarea victimei pe teritoriul țării unde a decedat persoana.

Familia victimei este de-a dreptul indignată și spune că fără îndoială un cutremur care a devastat o regiune întreagă și a făcut sute de victime nu este deloc un caz obișnuit.

”Conștient de cheltuielile prea mari în cazul repatrierii, Ministerul de Externe recomandă spaniolilor care călătoresc în străinătate să plece la drum cu o asigurare de călătorie”, relatează ABC.

România este una dintre țările care asigură repatrierea victimelor în astfel de cazuri. Cutremurul din Italia a ucis 8 români, iar alți 19 sunt dați dispăruți.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web