Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tehnica jocului de baschet

in Sport

shutterstock-baschet

Tehnica jocului de baschet reprezintă ansamblul de deprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, care se referă la manevrarea mingii şi la deplasările jucătorilor în vederea înscrierii de puncte, conform regulamentului de joc.

După Colibaba-Evuleţ, D. şi Bota, I. (1998) „tehnica este un sistem de mişcări integrate sau o înlănţuire de mişcări parţiale (acte, gesturi, priceperi, deprinderi) specializate şi automatizate, cu ajutorul cărora rezolvăm scopul şi sarcinile de atac şi apărare ale jocului.

2.2.componente

Tehnica jocului este formată din elemente şi procedee tehnice.

Elementul tehnic se referă la mecanismul de bază al mişcărilor prin care se acţionează manevrarea mingii, şi are un caracter general. Exemplu: aruncarea la coş.

Procedeul tehnic reprezintă concretizarea şi adaptarea la diferite situaţii specifice jocului, a elementelor de bază ale tehnicii jocului. Ele au caracter concret de execuţie, poate fi realizat cu sau fără minge şi este simplu sau complex. Exemple: – aruncarea cu două mâini de la piept;

– aruncarea cu două mâini de deasupra capului;

– aruncare cu o mână din faţă.

Stilul apare în faza superioară a perfecţionării tehnicii jocului. Presupune menţinerea structurii şi a formei corecte a mişcării, la care se adaugă în execuţia procedeului şi nota personală a fiecărui sportiv.

Mecanismul de bază al procedeului tehnic „reprezintă succesiunea logică de acte motrice, obiectiv necesare, în vederea efectuării eficiente a acestuia” (Dragnea A.). Acesta trebuie înţeles ca un sistem de factori spaţiali, temporali, dinamici şi energetici. Ca exemplu din jocul de baschet: aruncarea la coş din săritură precedată de prinderea mingii din deplasare şi oprire într-un timp. Deosebim la acest procedeu că: bătaia, săritura, aruncarea propriu-zisă şi aterizarea, reprezintă mecanismul de bază al acestei aruncări.

Procedeul tehnic este prezentat sistematic de Dragnea A. (2002) astfel:

2.3.traseul metodic al învăţării şi consolidării tehnicii în jocul de baschet

2.3.1.Pregătirea teoretică

  • Prezentarea modelului optimal de execuţie
  • Caracteristici de execuţie
  • Utilizarea tactică
  • Greşeli frecvente
  • Demonstrare reală şi regizată a tehnicii de execuţie.

2.3.2.Pregătirea tactică

  • Exerciţii pregătitoare
  • Exerciţii specifice.
  1. Exerciţii analitice executate în condiţii optime obişnuite şi variate
    1. formarea mecanismului de bază a deprinderii motrice şi reprezentarea corectă a mişcării;
    2. stereotipul dinamic;
    3. instalarea şi stabilirea deprinderii motrice.

În această etapă se vor executa: exerciţii fără minge, cu minge, de pe loc şi deplasare uşoară, de la distanţe mici şi unghiuri favorabile.

  1. Învăţarea procedeelor tehnice în cadrul unor structuri complexe de exerciţii: → secvenţe de joc.
  2. Învăţarea procedeelor tehnice în acţiuni apropiate de joc – etapa complexelor de acţiuni tactice.
  3. Predarea tehnicii în condiţiile efortului specific, alternează efortul maximal cu cel submaximal.

2.4.Conţinut

În atac

În apărare

  • poziţie fundamentală (medie şi înaltă)
  • poziţie fundamentală (joasă)
  • alergare înainte
  • alerg cu spatele şi laterală
  • schimbare de direcţie
  • schimbare de direcţie
  • ţinere, prindere, pasă
  • pas adăugat înainte şi înapoi
  • driblingul
  • pirueta
  • aruncarea la coş
  • lucru de braţe şi jocul de picioare
  • pivotul
  • săritura (urmărire la panou)
  • oprirea
  • fentă
  • săritura (la recuperare)

2.5.Sistematizarea elementelor şi procedeelor tehnice

Tehnica în jocul de baschet se împarte în:

  1. Elemente şi procedee tehnice fără minge (mişcarea în teren)
  2. Elemente şi procedee tehnice cu minge

A. Jocul fără minge

 

1. Poziţia fundamentală:

2. Deplasările:

3. Opririle:

4. Schimbările de direcţie

5. Săriturile

6. Pirueta

7. Lucrul de braţe şi jocul de picioare

B. Jocul cu minge

 

1. Ţinerea mingii:

2. Prinderea şi protecţia mingii

3. Pasarea mingii

  • cu o mână
  • cu două mâini

4. Opririle

5. Pivotarea

6. Aruncarea la coş

  • după poziţia jucătorului:
  • d
    • cu o mână de la umăr;
    • cu o mână de sus;
    • cu două mâini de la piept, de deasupra capului;
    • semicârlig;

    e pe loc

    • d
      • cu o mână de sus din dribling, alergare;
      • cu o mână din semicârlig;
      • cu o mână sau două mâini de jos, oferită.

      in deplasare

    • cu desprindere de pe loc;
    • deplasare şi oprire: într-un timp sau doi timpi;
    • prinderea mingii din dribling sau pasă.

     

    • din săritură
    • din voleibalare
      • d

      • din apropierea coşului – 2 m;
      • de la semidistanţă 2 – 5 m;
      • distanţă peste 6 m de coş.
      • upă distanţă
    • d

    • cu două mâini, cu o mână;
    • cu panoul, fără panou – directe;
    • procedee de bază, fundamentale şi speciale.
    • upă execuţie

    7. Driblingul

    • înalt – pe loc
    • mediu – din mers
    • jos – din alergare
    • ofensiv
    • defensiv
    • depăşire
    • aşteptare

     

    d.p.d.v. tactic

     

    8

     

    • simple
    • duble
    • multiple

     

    • de demaraj
    • de privire
    • de pasă
    • de aruncare

    . Fentele

    2.5.1.Jocul fără minge

    Poziţia fundamentală

    Specifică majorităţii jocurilor sportive, poziţia fundamentală a jucătorului de baschet favorizează toate celelalte execuţii tehnico-tactice, determinate de fazele de atac şi apărare, reprezentând şi poziţia iniţială a majorităţii procedeelor tehnice.

    Prezentarea modelului:

    Picioarele, cu genunchii flexaţi şi orientaţi puţin spre interior, sunt depărtate în lateral, aproximativ la proiecţia lăţimii umerilor, greutatea corpului egal repartizată pe întreaga suprafaţă a tălpilor, aşezate paralele pe sol. Pentru îmbunătăţirea echilibrului un picior este dus puţin mai în faţă, trunchiul arcuit uşor aplecat spre înainte, braţele depărtate, pregătite pentru a acţiona. Palmele sunt orientate faţă-n faţă, degetele depărtate formând o cupă în care va intra mingea. Capul şi bărbia se menţin în sus, privirea să cuprindă o zonă cât mai mare din teren.

    Caracteristici de execuţie:

    Gleznele şi genunchii sunt flexaţi sub un unghi care să determine un plan, format de umeri, genunchi şi vârfurile picioarelor.

    Proiecţia centrului de greutate va cădea în interiorul bazei de susţinere.

    Greşeli frecvente:

    • depărtarea exagerată a picioarelor sau apropierea lor, modifică nefavorabil baza de susţinere a corpului;
    • articulaţiile gleznelor şi ale genunchilor prea puţin flexate determină o poziţie cu centrul de greutate prea ridicat sau o aplecare exagerată a trunchiului;
    • greutatea corpului inegal repartizată pe ambele picioare;
    • crisparea musculaturii antagonice determină o atitudine rigidă şi mai puţin mobilă.

    Utilizare tactică

    Poziţia fundamentală poate fi înaltă, medie, joasă, se utilizează în funcţie de caracteristicile de execuţie ale procedeului tehnic (în atac), sau de natura marcajului (în apărare).

    Indicaţii metodice

    Se afectează un număr mic de repetări în cadrul metodicii de învăţare izolată, consolidarea realizându-se odată cu celelalte execuţii tehnice, unde apare ca poziţie de bază (în special la marcaj – pentru apărare, la pivotare, oprire, tripla ameninţare” – pentru atac.

    Metodica învăţării poziţiei fundamentale:

    • de pe loc se execută poziţia fundamentală, printr-un balans pe verticală, se trece pe rând în poziţie fundamentală înaltă, medie, joasă;
    • din mers la semnal, se execută uşoară săritură cu aterizare în poziţia fundamentală;
    • din poziţie fundamentală sărituri cu schimbarea alternativă a piciorului din faţă;
    • idem cu atingerea genunchilor şi gleznelor partenerului („leapşa”);
    • din alergare, la semnal, aterizare în poziţie fundamentală;
    • jucătorii aşezaţi pe două şiruri: aleargă, execută două sărituri la panou şi aterizează în poziţie fundamentală.

    Deplasările

    Majoritatea acţiunilor jucătorilor cu minge şi fără minge se efectuează din deplasare. În jocul de baschet sunt folosite următoarele procedee de deplasare:

    • alergare normală: este alergarea obişnuită, asemănătoare celei din atletism, folosită pentru deplasarea jucătorilor în teren sau ca alergare de viteză pentru contraatac, sau în urmărirea jucătorilor care contraatacă.

    alergarea specifică înainte.

    Prin această alergare este menţinută permanent poziţia fundamentală a jucătorilor în timpul deplasării.

    Prezentarea modelului: alergarea înainte se efectuează prin păşiri succesive, cu genunchii uşor flexaţi. Contactul cu solul se ia pe toată suprafaţa tălpilor, sau prin rulajul acestora (călcâi – talpă – vârf). Trunchiul este puţin aplecat spre înainte, braţele pendulează la pornire, pe parcursul alergării fiind pregătite pentru a prinde mingea.

    Caracteristici de execuţie:

    • contactul cu solul se efectuează pe toată talpa, sau prin rularea acesteia cu vârfurile orientate uşor spre interior.

    Greşeli frecvente:

    • tendinţa de a sări prin ridicarea tălpilor de pe sol;
    • se aleargă pe vârfuri, micşorându-se astfel stabilitatea.

    Utilizarea tactică:

    • se foloseşte în tot timpul jocului, în circulaţie individuală, în atac, cu precădere în demaraj.

    alergarea înapoi (spatele).

    Prezentarea modelului: jucătorul se deplasează spre înapoi, având picioarele uşor depărtate. Contactul cu solul se realizează prin rulare vârf – talpă – călcâi iar deplasarea picioarelor prin alunecare. Trunchiul este uşor aplecat spre înainte, braţele rămân lângă corp, puţin depărtate şi flexate din articulaţia coatelor.

    Greşeli frecvente:

    • se aleargă cu trunchiul lăsat pe spate, fapt care provoacă dezechilibru;
    • se sare în timpul alergării.

    Utilizare tactică:

    • în retragerea din zona de atac în zona de apărare şi în general în acţiunile de apărare (flotare, aglomerare);
    • în urmărirea unui adversar care se îndreaptă spre coş şi se află la o distanţă mai mare de acesta.

    Pasul adăugat înainte sau înapoi

    Este un procedeu specific apărării care face parte din bagajul tehnic cunoscut sub denumirea de „jocul de picioare al apărătorului” reprezentând un mijloc de realizare a acţiunii tactice individuale „Marcajul”. Pasul adăugat se execută în direcţiile: înainte, înapoi, oblic înainte şi oblic înapoi.

    Prezentarea modelului: din poziţia fundamentală de apărare jucătorul, în contact cu solul pe toată talpa, începe mişcarea prin deplasarea spre înainte a piciorului din faţă. Piciorul dinapoi este tras cu repeziciune spre cel din faţă, fără a fi ridicat de pe sol. Braţul ridicat determină o poziţie puţin oblică a trunchiului şi labei piciorului din spate, celălalt braţ balansează în plan lateral. Pentru deplasarea înapoi, mecanismul este asemănător – piciorul dinapoi este cel care începe deplasarea.

    Greşeli frecvente:

    • deplasarea se face prin săritură;
    • se fac păşiri prea lungi;
    • se încrucişează picioarele;
    • nu se menţine o poziţie joasă, cu centrul de greutate coborât.

    Utilizare tactică:

    • în acţiunile de apărare pentru apropierea sau depărtarea de adversar;
    • la retragerea pentru apărarea coşului;
    • la scoaterea mingii de la adversar;
    • în plasamentul pentru menţinerea unei distanţe convenabile faţă de adversarul direct.

    Pasul adăugat lateral şi alergarea laterală

    Reprezintă cel mai important mijloc tehnic „al jocului de picioare al apărătorului”.

    Prezentarea modelului:

    Din poziţia fundamentală joasă, deplasarea începe prin ducerea spre lateral a piciorului de pe direcţia deplasării, talpa fiind menţinută cât mai aproape de sol. Celălalt picior se apropie de primul. Corpul orientat lateral faţă de direcţia de deplasare, iar braţele flexate din articulaţia coatelor se duc lateral sau unul oblic în jos şi celălalt oblic în sus.

    Greşeli frecvente:

    • încrucişarea picioarelor şi trecerea greutăţii corpului pe un singur picior de sprijin;
    • ridicarea centrului de greutate a corpului determină dezechilibrări;
    • se execută sărituri în timpul deplasării;
    • se ridică picioarele de pe sol nerealizându-se alunecarea acestora.

    Utilizare tactică:

    • în acţiunile de marcaj.

    Caracteristici de execuţie (pentru pasul adăugat înainte, înapoi şi lateral):

    • contactul cu solul se realizează pe toata talpa;
    • în timpul deplasării se menţine un contact permanent cu solul.

    Indicaţii metodice generale:

    • alergare normală, în ritm variat;
    • alergare specifică, înainte – înapoi;
    • deplasare oblică;
    • jocul de picioare.

    Consolidarea deplasărilor se realizează prin exerciţii ce vizează în mod direct acţiunea tactică individuală, defensivă, „marcaj”.

    Metodica învăţării deplasărilor:

    • metodica învăţării şi perfecţionării procedeelor de deplasare este identică, deosebirea existând numai în tehnica de execuţie;
    • alergare normală – asemănătoare cu cea din atletism;
    • deplasare cu paşi adăugaţi (înainte, înapoi, oblic înapoi şi lateral);
    • fiecare procedeu va fi executat analitic:
    • prin imitare:
    • în grup profesorul demonstrează în oglindă;
    • pe perechi;
    • la semnale:
    • vizuale;
    • auditive.
    • sub formă de concurs, pe distanţe limitate;
    • ştafete cu procedee izolate: elevii împărţiţi în grupe de trei, execută deplasare cu paşi adăugaţi lateral (dreapta – stânga) între două linii paralele trasate la patru metri distanţă; câştigă grupa care a realizat mai repede 10 lungimi (cinci spre dreapta, 5 spre stânga);
    • ştafete cu procedee izolate: elevii împărţiţi în grupe de trei, execută deplasare cu paşi adăugaţi lateral (dreapta – stânga) între două linii paralele trasate la patru metri distanţă; câştigă grupa care a realizat mai repede 10 lungimi (cinci spre dreapta, 5 spre stânga);
    • ştafete cu procedee combinate: elevii împărţiţi în grupe egale ca număr, la semnal sprint pe lungimea terenului;
    • oprire, deplasare cu paşi adăugaţi lateral – retragere cu spatele folosind pasul adăugat înapoi – deplasare cu paşi adăugaţi lateral.

    Fig. 2.1 – Ştafeta cu procedee combinate.

    • sub forma complexelor de procedee tehnice de deplasare (Fig. 2.1.).
    • jocul de picioare al apărătorului:
    • pe perechi;
    • individual în reprize (4 x 15 – 30” pauză);
    • paşi adăugaţi înainte, sprint, oprire, retragere în alergare cu spatele;
    • idem cu paşi adăugaţi lateral, dreapta – stânga;
    • lucru de braţe şi joc de picioare, la fluier sprint până la semn, oprire şi continuarea jocului de braţe şi picioare, la fluier retragere în alergare cu spatele.

    Schimbările de direcţie

    Element important în realizarea acţiunii de demarcaj individual. Prin acest element jucătorul îşi asigură trecerea de pe o direcţie de alergare pe alta, fără a fi nevoit să se oprească. Deosebim două procedee de execuţie:

    1. Schimbare de direcţie cu frânare pe un picior;
    2. Schimbare de direcţie cu frânare pe ambele picioare.

    Schimbare de direcţie cu frânare pe un picior

    Prezentarea modelului:

    Din deplasare, jucătorul execută oprire cu uşoară ghemuire pe piciorul opus direcţiei, printr-o păşire mai lungă pe acest picior, talpa se aşează oblic pe sol fiind orientată spre noua direcţie, instalându-se acel moment de frânare. Centrul de greutate este proiectat în interiorul ocolirii, greutatea corpului fiind repartizată pe piciorul din exterior. Prin impulsia acestui picior se determină răsucirea energică a corpului, urmată de aşezarea pe picioare, la o distanţă mai mică decât păşirea normală a piciorului din interiorul ocolirii pe noua direcţie.

    Schimbarea de direcţie cu frânare pe ambele picioare

    Prezentarea modelului:

    Din deplasare jucătorul execută o uşoară săritură, picioarele se duc spre înainte şi iau simultan contact cu solul, vârfurile vor fi orientate spre noua direcţie. Corpul execută o răsucire şi „plonjează” în noua direcţie, plecarea executându-se pe piciorul din interiorul ocolirii. Greutatea corpului va fi repartizată mai mult pe piciorul din afara ocolirii şi marginea tălpii din interiorul ocolirii.

    Caracteristici de execuţie:

    • păşirea pe noua direcţie se realizează prin ridicarea tălpii de pe sol fără a fi însă ridicat şi centrul de greutate al corpului;
    • genunchii presează către exterior şi noua direcţie;
    • centrul de greutate al corpului este proiectat către interiorul ocolirii şi pe noua direcţie.

    Greşeli frecvente:

    • poziţia înaltă determină dezechilibrări în plan anterior;
    • piciorul din interiorul ocolirii se aşează prea depărtat pe noua direcţie lucru ce întârzie pornirea.

    Utilizare tactică:

    • pentru provocarea greşelilor de marcaj şi ca fente de „ieşire la minge”;
    • element specific acţiunilor ofensive de demarcaj, împotriva apărării individuale.

    Indicaţii metodice generale:

    • schimbarea de direcţie cu frânare pe un picior este procedeul de bază în predarea elementelor jocului de baschet în şcoală.

    Metodica învăţării schimbărilor de direcţie:

    • deplasare pe toată suprafaţa terenului cu efectuarea schimbării de direcţie (lucru individual);
    • idem printre obstacole;
    • din deplasare, schimbări de direcţie la semnal vizual sau auditiv comandat de profesor;
    • exerciţii pe perechi şi în grup:
    • „leapşa” în doi pe o suprafaţă limitată de teren;
    • idem între perechi;
    • „micul maraton” executat în grup (Fig. 2.2.).

    Fig. 2.2 – Micul maraton.

    • exerciţii sub formă de concurs: folosind aşezarea jaloanelor din desen, elevii vor executa (Fig. 2.3.):
    1. sprint, schimbare de direcţie
    2. şi 4. – deplasare cu paşi adăugaţi lateral;
    3. – alergare cu spatele în cadrul unei ştafete;

    Fig. 2.3 – Ştafeta combinată.

    • sub forma structurilor complexe de exerciţii:
    • alergare normală, schimbare de direcţie, sprint;
    • alergare cu spatele, schimbare de direcţie spre înapoi, la semnal sprint înainte;
    • alergare normală, schimbare de direcţie, retragere cu spatele;
    • lucru de braţe şi joc de picioare, sprint cu schimbare de direcţie, frânare şi retragere în alergare cu spatele;
    • deplasări specifice atacantului (alergare în ritm variat, ocoliri, schimbare de direcţie, fente, sprinturi bruşte) simulând acţiuni de demarcaj individual desfăşurat pe 1 / 2 teren;
    • pe perechi acelaşi lucru cu apărător, deplasări pe 1 / 2 teren sau pe tot terenul;
    • joc 2 : 2 cu marcaj – demarcaj, profesorul pasează atacantului care s-a demarcat, prin schimbări de direcţie.

    Săriturile

    Săriturile folosite în jocul de baschet diferă de cele din atletism, deoarece urmăresc menţinerea unei poziţii cât mai echilibrate în timpul săriturii, în vederea execuţiei unor procedee de mare precizie.

    Pot fi executate:

    • cu desprindere de pe ambele picioare
    • de pe loc;
    • precedate de deplasare;
    • cu desprindere de pe un picior
    • precedate de deplasare

    Utilizare tactică:

    • urmărirea şi recuperarea mingii atât în atac cât şi în apărare;
    • execuţia aruncărilor la coş din săritură şi voleibalare.

    Metodica învăţării săriturilor:

    • de pe loc sărituri uşoare;
    • din deplasare 2 – 3 paşi, săritură;
    • pe perechi, sărituri cu braţele ridicate şi atingerea palmelor între parteneri;
    • pe perechi deplasare cu paşi adăugaţi lateral, la semnal sărituri cu braţele ridicate şi atingerea palmelor partenerului;
    • sărituri succesive pe loc, la semnal sprint, la al doilea semnal oprire urmată de sărituri succesive pe loc.

    Structuri complexe de procedee tehnice:

    • lucru de braţe şi joc de picioare, la semnal două sărituri cu braţele sus şi reluarea „jocului apărătorului”;
    • lucru de braţe şi joc de picioare, la semnal piruetă („blocaj defensiv”) săritură cu braţele sus, sprint la celălalt panou, sau la centrul terenului;
    • voleibalări repetate la panou: individuale sau pe perechi;
    • voleibalarea mingii în panou şi sprint la urma celuilalt şir;
    • pe perechi pase din săritură executate:
    • pe loc;
    • din deplasare pe lungimea terenului şi finalizare în apropierea coşului opus prin aruncare la coş din săritură sau din voleibalare;
    • aruncarea mingii în panou, săritură, prindere, aterizare şi aruncare la coş din săritură, recuperare şi pasă următorului din şir.

    Perfecţionarea săriturilor se realizează în continuare cu elementele specifice „urmăririi şi recuperărilor defensive şi ofensive” şi a aruncărilor la coş din săritură sau volé.

    Pirueta.

    Este o pivotare fără minge în care piciorul pe care se realizează întoarcerea poate fi ridicat în timpul execuţiei. Poate fi executată de pe loc (din poziţia statică a atacantului, sau ca element de schimbare de direcţie) şi deplasare.

    Utilizare tactică:

    • se foloseşte ca procedeu de execuţie la schimbarea de direcţie;
    • plecările din blocaj;
    • blocajele defensive;
    • evitarea blocajelor de către apărător (în apărarea om la om).

    Metodica învăţării schimbărilor de direcţie:

    • lucru individual:
    • deplasare cu efectuarea de schimbare de direcţie folosind pirueta (studiu mişcării);
    • idem execuţie în dreptul unor obiecte sau la semnal.
    • structuri complexe de procedee tehnice:
    • alergare normală, piruetă 1800, alergare cu spatele;
    • alergare normală, piruetă, sprint;
    • joc de braţe şi picioare, la semnal sonor sprint până la semn, schimbare de direcţie cu piruetă, sprint;
    • lucru de braţe şi joc de picioare, la semnal piruetă (simulând blocajul „defensiv”), săritură la panou, sprint.

    Lucrul de braţe şi jocul de picioare.

    Procedeele tehnice ale deplasării în teren, nu le întâlnim în joc sub forma exerciţiilor izolate, ci în cadrul unui complex de procedee, numit „jocul de picioare”, însoţit în apărare şi de „lucrul de braţe”.

    Prezentarea modelului:

    Jucătorul, pentru a-şi menţine cât mai mult posibil poziţia fundamentală în situaţia de apărător în cadrul relaţiei „1 : 1”, execută în mod cursiv o succesiune de procedee tehnice, menţinând caracteristicile de execuţie ale fiecăruia. La jocul de picioare se adaugă activitatea permanentă a braţelor care lucrează în plan lateral.

    Utilizare tactică:

    • „lucrul de braţe” se foloseşte în:
    • interceptarea şi smulgerea mingii;
    • închiderea pătrunderilor în apărarea zonă.
    • jocul de picioare se foloseşte în:
    • activităţile defensive pentru a asigura rapiditatea de deplasare a jucătorului;
    • acţiunile ofensive ca mijloc de realizare a demarcajului.

    Metodica învăţării lucrului de braţe şi jocului de picioare:

    • deplasare laterală cu paşi adăugaţi, cu schimbarea sensului de deplasare la semnal sonor;
    • „leapşa” pe perechi cu atingerea gleznelor partenerului;
    • pe perechi, lucru de braţe şi joc de picioare executat „în oglindă”.

    Structuri complexe de procedee tehnice:

    • sprint până la linia de centru, piruetă, reluarea lucrului de braţe şi jocului de picioare;
    • pe perechi, elevii care sunt în posesia mingii, execută dribling, căutând să-şi depăşească partenerul defensiv. Acesta se va plasa între atacant şi coş (Fig. 2.4.).

    Fig. 2.4 – Jocul apărătorului împotriva atacantului cu minge.

    Perfecţionarea jocului apărătorului (jocul de picioare şi lucrul de braţe) se realizează în continuare în cadrul asamblării cu elemente specifice: demarcajul, marcajul, închiderea culoarului cu pătrundere şi a apărării în zonă.

    2.5.2.Jocul cu minge

    Ţinerea mingii

    Element iniţial de plecare în execuţia majorităţii elementelor de tehnică.

    Clasificare:

    • ţinerea mingii cu ambele mâini;
    • ţinerea mingii cu o mână.

    Procedee de ţinere:

    • priză simetrică:
    • cu două mâini în dreptul pieptului;
    • cu două mâini de deasupra capului;
    • cu două mâini în dreptul bazinului.
    • priză asimetrică:
    • pune în evidenţă lucrul cu o singură mână.

    Ţinerea mingii cu două mâini de la piept (priza simetrică)

    Prezentarea modelului:

    Este procedeul cel mai întrebuinţat. Mingea este ţinută de calota superioară din lateral şi puţin dinapoi. Degetele desfăcute se aplică pe minge şi iau contact cu ea pe toată lungimea lor. Degetele mari sunt depărtate la o distanţă de 4 – 7 cm unul de altul şi iau contact cu mingea până la ultima falangă, fiind orientate în sus. Braţele îndoite din articulaţia coatelor ţin mingea în dreptul pieptului la o distanţă de aproximativ 10 – 15 cm.

    Greşeli frecvente:

    • orientarea palmelor cu degetele spre înainte sau în jos;
    • degetele mari sunt mult apropiate sau prea depărtate;
    • coatele sunt exagerat depărtate, determinând o ţinere prea din lateral a mingii;
    • podul palmelor iau contact cu suprafaţa mingii.

    Utilizare tactică:

    • procedeu principal folosit în execuţia majorităţii elementelor tehnice.

    Ţinerea mingii cu două mâini de deasupra capului

    Prezentarea modelului:

    • mâinile cuprind mingea la fel ca în procedeul anterior, cu deosebirea că aceasta va fi ţinută deasupra capului în dreptul frunţii, coatele flexate aproximativ într-un unghi drept şi cu antebraţele paralele.

    Greşeli frecvente:

    • ţinerea mingii în dreptul ochilor sau înapoi peste cap;
    • flexia exagerată a coatelor;
    • lipsa paralelismului coatelor.

    Utilizare tactică:

    • se foloseşte de către jucătorii înalţi, pentru protecţia mingii;
    • reprezintă poziţia iniţială a procedeului de aruncare la coş cu două mâini de deasupra capului, executat de pe loc sau din săritură.

    Prinderea mingii

    Element important din tehnica de bază a jocului de baschet, ce presupune în execuţie doi jucători, unul care pasează şi altul care primeşte.

    Cel care urmează să primească mingea este obligat:

    • să privească spre minge din momentul în care aceasta părăseşte mâinile coechipierului;
    • să execute ieşire la minge;
    • corpul să aibă o poziţie cât mai relaxată în momentul prinderii mingii;
    • să amortizeze, cu ajutorul braţelor, prinderea mingii.

    Prinderea mingii se poate efectua:

    • după modul efectuării prinderii:
    • cu două mâini;
    • cu o mână
    • după poziţia în momentul prinderii:
    • de pe loc;
    • din alergare;
    • din săritură.

    Prinderea mingii cu două mâini

    Prezentarea modelului:

    • jucătorul care primeşte mingea se va afla în poziţia fundamentală, orientat cu faţa spre locul de unde soseşte mingea, braţele întinse spre aceasta cu palmele şi degetele înscrise într-un plan perpendicular pe direcţia mingii, greutatea corpului pe piciorul din faţă. Când mingea ia contact cu degetele, braţele se flexează treptat din articulaţia coatelor pentru a amortiza din forţa cu care vine aceasta şi se apropie uşor de trunchi aducând-o în dreptul pieptului.

    Caracteristici de execuţie:

    • palmele sunt orientate cu degetele către direcţia de sosire a mingii;
    • contactul cu mingea se ia cu faţa palmară a degetelor;
    • din punct de vedere tactic se recomandă „ieşirea la minge”.

    Greşeli frecvente:

    • contactul este luat direct cu palmele pe minge şi nu cu degetele;
    • amortizarea nu se face prin succesiunea mişcărilor de autorezistenţă şi de cedare a degetelor, palmelor şi braţelor.

    Utilizare tactică:

    • în situaţia când mingea ajunge la înălţimea capului sau mai sus, braţele se întind spre minge oblic în sus şi spre înainte, iar când mingea ia contact cu degetele, braţele se flexează şi o aduc la piept. Dacă mingea vine cu viteză mare, amortizarea va trebui să fie accentuată printr-o flexie exagerată a braţelor.

    Protecţia mingii

    În timpul jocului de baschet sunt momente când jucătorul aflat în posesia mingii trebuie să o reţină până se iveşte o situaţie favorabilă de a începe o nouă acţiune. Această reţinere a mingii, denumită protecţia mingii, este determinată de marcajul activ al apărătorului, care urmăreşte deposedarea atacantului de minge.

    Protecţia mingii se poate efectua prin:

    • ţinere corectă a mingii cu două mâini şi ducerea braţelor în diferite planuri;
    • efectuarea unui pivot defensiv;
    • îmbinarea celor două procedee

    Indicaţii metodice:

    • traseul metodic al învăţării acestor elemente trebuie abordat în mod unitar, repetarea şi perfecţionarea lor urmând să se realizeze odată cu învăţarea paselor, driblingului şi a aruncărilor la coş;
    • în cadrul formării mecanismului de bază, primele execuţii vor fi adresate direct numai ţinerii mingii. Învăţarea va începe cu ţinerea simetrică a mingii cu două mâini în dreptul pieptului. Se va insista asupra felului în care se aşează mâinile pe minge, şi ţinerea ei în dreptul pieptului.

    Prinderea mingii reprezintă elementul de dificultate pentru începători, întâmpinarea mingii se execută cu braţele întinse şi palmele orientate către direcţia din care vine mingea, iar amortizarea prinderii prin lucrul de flexie din articulaţiile superioare.

    Indicaţii metodice generale:

    Metodica învăţării ţinerii, prinderii şi protecţiei mingii

    • Exerciţii pregătitoare de jonglerie cu mingea.
    • trecerea mingii în jurul capului, şoldurilor, genunchilor, gleznelor, printre picioare, în formă de „8”.
    • Exerciţii de pe loc – controlul „prizei” corecte.
    • ridicarea mingii de pe sol, controlul „prizei” corecte şi mişcării din articulaţia pumnilor;
    • preluarea mingii din mâinile partenerului şi controlul ţinerii ei;
    • prinderea şi controlul prizei corecte după minge aruncată în sus;
    • idem după ricoşarea ei în sol.
    • fente de pasare, de aruncare la coş, de plecare în dribling.

    Aceste exerciţii vor fi executate individual şi pe perechi, în formaţie pe două linii faţă-n faţă (din 2 – 3 m) urmând să fie însoţite şi de transmiterea mingii către partener, care îşi va însuşi prinderea mingii în priză simetrică. Prinderea mingii trebuie însoţită permanent de ieşirea la minge. Ţinerea este strâns legată de protecţie.

    • Exerciţii din deplasare.
    • transportul mai multor mingi;
    • minge ţinută cu două mâini de la piept, cealaltă condusă cu piciorul;
    • idem, cealaltă ţinută între glezne, deplasare prin sărituri cu deprindere pe două picioare.
    • Ştafete.
    • conducerea mingii rostogolite pe sol;
    • cu mâna dreaptă, cu mâna stângă;
    • alternativ;
    • simultan cu ambele mâini.
    • „semănatul” şi „culesul” mingilor;
    • „minge pe pod” (pe deasupra capului);
    • „minge prin tunel” (picioarele depărtate).

    Pasarea mingii

    Pasa este elementul tehnic de bază cu ajutorul căreia se desfăşoară jocul de baschet. Prin pasă se înţelege transmiterea mingii unui coechipier. Eficienţa unei pase respectă următoarele indicaţii:

    1. Mingea să fie transmisă în dreptul pieptului şi cu cât mai puţin efect pentru a facilita prinderea ei.
    2. Forţa de trimitere a pasei să corespundă distanţei şi direcţiei de deplasare a partenerului.
    3. Pasa să fie rapidă, precisă şi oportună.
    4. Procedeul tehnic de pasare trebuie ales în funcţie de situaţia tactică de joc.
    5. Să se anticipeze acţiunea coechipierului şi mingea să fie transmisă pe poziţia viitoare.
    6. Pentru evitarea întreruperilor se recomandă pasele scurte.

    Jucătorul care pasează trebuie:

    • să transmită pasa coechipierului corect demarcat;
    • să asigure protecţia mingii;
    • să folosească pasele scurte;
    • să lucreze cu ambele mâini.

    Jucătorul care urmează să primească mingea trebuie:

    • să se demarce;
    • să folosească momentul intrării în posesia mingii ca fază iniţială pentru acţiunea viitoare.

    Clasificarea paselor.

    După felul în care este ţinută mingea:

    • Pase executate cu două mâini

    Fundamentale

    Speciale

    • din dreptul pieptului
    • peste umăr
    • de deasupra capului
    • pe sub axilă
    • din dreptul umărului
    • de jos (din dreptul bazinului)
    • Pase executate cu o mână

    Fundamentale

    Speciale

    • din dreptul umărului
    • în cârlig
    • din lateral
    • în semicârlig
    • de jos (oferită)
    • pe la spate
    • prin voleibalare
    • din dribling

    Pasa cu două mâini de la piept de pe loc

    Prezentarea modelului: această pasă este caracteristică jocului de baschet. În faza iniţială corpul este relaxat, aplecat spre înainte, genunchii uşor îndoiţi, cu un picior înainte. Mingea se ţine cu două mâini în dreptul pieptului. Din această poziţie, mingea este împinsă înainte, odată cu întinderea rapidă a braţelor şi răsucirea palmelor în exterior, imprimându-i o mişcare de rotaţie.

    În partea finală a execuţiei, jucătorul se află cu braţele întinse înainte, cu palmele orientate în jos şi cu greutatea corpului pe piciorul din faţă. Când mingea trebuie transmisă la o distanţă mai mare de 10 – 12 m, jucătorul va mări impulsul dat mingii prin ducerea unui picior dinapoi înainte.

    Greşeli frecvente:

    • ţinerea incorectă a mingii;
    • mişcări suplimentare cu mingea, înainte de începerea execuţiei;
    • ducerea coatelor lateral în timpul execuţiei;
    • pasarea mingii prea sus sau prea jos;
    • nu se imprimă mingii impulsul necesar din articulaţia pumnului.

    Utilizarea tactică:

    • în atacul poziţional;
    • împotriva apărării individuale mai puţin active.
    loading...
    DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
    Aplicatie CYD Google Play

    Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

    Latest from Sport

    LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
    Mergi la Sus

    Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
    Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web