Temperaturile cresc și cu 20 de grade! Șocuri termice în România după gerul năprasnic.

in Evenimente

După gerul năprasnic înregistrat săptămâna trecută temperatura din România va înregistra o creștere considerabilă. Astăzi valorile termice vor marca o uşoară creştere, minimele urmând să se situeze între minus 13 şi minus 3 grade, iar maximele între minus 8 şi 2 grade.
De miercuri şi în a doua jumătate a săptămânii, se va înregistra, însă, un proces de încălzire a vremii chiar şi cu 20 de grade, în unele zone, printre care şi Capitala.

ger-revelion-465x390

Deşi valorile termice vor marca o uşoară creştere faţă de zilele precedente, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de rece, geroasă mai ales dimineaţa, în sud şi sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -10…-11 grade in Campia Romana şi 3…4 grade in vestul tarii si in dealurile Moldovei, informează romaniatv.net

Cerul va avea înnorări şi, îndeosebi după-amiaza şi noaptea, temporar va ninge în general slab, pe arii extinse în jumătatea nordică a teritoriului şi local în rest. În vest şi sud-vest, cu precădere spre sfârşitul nopţii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi izolat se va forma polei. În special în prima parte a zilei, în zonele joase de relief din sud şi sud-est şi izolat în celelalte regiuni se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte.

PROGNOZA METEO MARŢI. Valorile termice diurne vor continua să crească uşor în cea mai mare parte a ţării, însă vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă. Cerul va avea înnorări şi local vor cădea precipitaţii slabe. Vor fi ninsori la munte, dar în cursul zilei şi în est şi sud-est, iar noaptea, în regiunile vestice, nordice şi centrale se vor semnala precipitaţii mixte, favorizând depunerile de polei.

PROGNOZA METEO MIERCURI. Vremea va continua să se încălzească mai ales în zonele de deal şi de munte. Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, însă doar izolat vor fi precipitaţii slabe, mixte în Maramureş şi la munte şi sub formă de ploaie în celelalte regiuni. Pe suprafeţe mici vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade in sud-vestul Munteniei şi 10…11 grade in sudul Banatului si dealurile Munteniei. În zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

De miercuri, procesul de încălzire va continua în toată ţara, astfel încât valorile termice vor deveni mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, unde izolat vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, iar în zona montană înaltă, şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade, in estul Transilvaniei, respectiv in dealurile sudice si de rasarit. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.