Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tine-ti limba lipita de cerul gurii si respira timp de un minut! Efectul asupra organismului este unul FABULOS

in Sanatate

Știu că pare ciudată experiența, iar când citești titlul sigur te gândești că este vorba despre un truc, însă, de fapt, acest procedeu îți aduce numai beneficii. Probabil acum te întrebi ce se întâmplă dacă ții limba lipită de cerul gurii și respiri timp de 60 de secunde? Efectul asupra organismului este unul la care în mod cert nu te așteptai.

Doctorul Andrew Weil a descoperit o metodă inedită pentru combaterea insomniei, relaxarea minții și diminuarea stresului. Foare multe pesoane sunt stresate din cauza seriviciului, vieții de familie sau alte probleme. Pe lângă sport și alimentație sănătoasă, ai putea încerca și acest exercițiu zilnic, iar cu timpul vei vede că organismul va fi mult mai relaxat. Tot ce trebuie să faci este să respiri timp de 60 secunde în timp ce stai cu limba lipită de cerul gurii. Acest exercițiu va elimina stările de anxietate, stres și te va ajuta să dormi mult mai liniștit.

Combate insomnia

Poate te simți ciudat în timp ce faci acest exercițiu, însă după cele 60 de secunde vei simți nevoia să dormi, iar noaptea va fi una liniștită pentru tine. Insomnia afectează somnul, organismul, iar a doua zi nu mai eşti la fel de eficient. Organismul uman are nevoie de somn.

Cum acționezi:

Nu este nevoie de un dispozitiv pentru a încerca acest procedeu, iar tot ce trebuie să faci este să ții limba lipită de cerul gurii timp de 60 de secunde. Trucul va fi unul benefic pentru tine și te vei simți mult mai bine după ce îl vei încerca. Tot ce trebuie să știi este cum să pui limba pe cerul gurii și cum să respiri. Această metodă uimitoare a fost descoperită de către medicul Andrew Weil.

Te scapă de stres

Întregul corp se va relaxa și mintea va fi mult mai limpede. Atinge cerul gurii cu vârful limbii și respira normal, după care expira și coboară limba. Această tehnică uimitoare este cunoscută că tehnica de respiraţie 4-7-8.

Sursa: zilesizile.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Latest from Sanatate

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web