Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tipologia artistică

in Arta

Ca formaţiune psihologică, tipul face trimitere la o realitate lesne identificabilă ca reuniune (grup, familie, categorie) de entităţi (persoane, calităţi, procese „produse” activităţi, etc) caracterizată prin ceea ce constituenţi au în comun (o trăsătură sau câteva unificatoare) distingându-l totodată de alte realităţi comparabile. Conceptul de tip are prin urmare, sens generic.

Pentru ca un element considerat să fie parte integrantă şi integratoare a unei tipologii, el trebuie să dispună necondiţionat de cel puţin un atribut de definiţie asemănător cu cel al unei serii anumite de elemente, sensul definitoriu al conceptului de tip este unul suprainidividual, anume unul categorial ceea ce implică simultan comparabilitatea element-element sau element-ansamblu şi în direcţia unităţii de natură şi cea a distincţiilor pe un criteriu practic sau raţional.

Tipologia artistică are în vedere poate înainte de toate, gruparea creatorilor pe categorii în baza unor criterii de similitudine, dar există, la fel de bine şi tipologii de creaţie, de operă sau de receptare. Din perspectiva care ne preocupă aici – tipurile de personalitate artistică – sunt necesare câteva precizări de principiu.

Tipul se referă la o anumită modalitate constantă de fiinţare la o anumită formă de manifestare definibilă prin indici de aparenţă, de exterioritate cărora le corespund constante lăuntrice de fundament şi mecanism psihologic. Spre exemplu, tipurile de sistem nervos se identifică prin formele (distincte ale) reactivităţii având la bază criterii fiziologice de activitate nervoasă superioară vizând calităţi înnăscute.

Dacă tipul este o constantă formală a personalităţii iar această premisă trebuie admisă ca punct de plecare în virtutea evidenţei – vom admite că el nu decide asupra nivelului de structurare şi de performanţă ale aceleaşi personalităţi.

De gradul auto(realizării) răspund- ca să spunem aşa – în mod nemijlocit calităţile operaţional instrumentale (aptitudinile), iar mediat calităţile direcţional-valorice (atitudinile, în primul rând cele creative).

Nu se poate afirma că un artist este mai talentat întrucât aparţin unui anumit tip, intuitiv sau abstractiv, de exemplu. Aceasta nu înseamnă că tipul este complet indiferent faţă de latura valorică a personalităţii întrucât el reprezintă tocmai modul în care personalitatea se manifestă constant şi predilect în direcţia maximizării creativităţii ei. Dar cu acest fel de a pune problema, ajungem, la realaţia personalitate-stil-tip-manieră.

M. Ralea a fost realmente captivat de problema definirii stitulului estetic, alături de cel spihologic şi tehnic. În general, stilul se aplică la persoane, la cultură sau epocă, dar şi la noţiuni. Stilul estetic ar conta după M. Ralea „totalitatea procedeelor proprii unui artist, prin care se exprimă fenomenul estetic”. Noţiunea de procedeu trebuie luată în sensul cel mai general, de precedare, de exemplu, iar referirea la un artist este una generică.

I. „Primul element pe care-l întâlnim atunci când e vorba de stil este o anumită configuraţie, o anumită determinare expresivă sau formală” (ibid subl.ns aspectul formal vizează sensul dat de psihologia gestaltului). Determinarea operei de artă rezidă unitatea din forma şi fondul său „configuraţia prezentată din îmbinarea fondului cu forma constituind un specific al fiecărui artist”. Să observăm că M. Ralea rămâne consecvent principiului metodologic al „produsului”, al creatorului, în evaluarea estetică şi psihologică a creaţiei şi creativităţii.

II. Un alt element surprins în noţiunea de stil este originalitatea (ibid., subl.ns); în sensul afirmării unuei note axiologice specifice în sfera stilului, M.Ralea are în vedere faptul că profilul de personalitate artistică nu poate fi abordat decât ca rezultat al introiectării valorilor istorice, culturale, artistice, într-o configuraţie caracterizată prin unicitate, iar prin aceasta stilul intră în aria calităţilor care decid nu doar „formula” rezultatului creaţie ci mai ales, conţinutul şi deci, nivelul acestui rezultat.

Ar urma să deducem că tipul artistic ar reprezenta alcătuirea, designului, configuraţia, gestaltul ca determinare expresivă sau formală, adică tocmai latura procedurală a stilului. Încheierea nu este deloc improbabilă, căci, iată, atunci când Mihai Ralea tratează „stilul psihologic”, în sens individual, plecând de la cunoscuta definiţie a lui Buffon: „Le style c’este l’homme”, el afirmă decis că acesta este determinat de personalitate şi că unele încercări de distingere a stilurilor:

•Volkelt: stilul conştient vs. stilul inconştient;

•Schiller: stilul obiectiv vs stilul subiectiv sau stilul tipic vs. stilul individual, prin caracterul criteriului avansat, introduc confuzia între stil şi tip .

Între stil şi tip există o sub-arie de suprapunere(anume în privinţa „determinării expresive sau formale”) şi o sub-arie de specificitate ,adică o relaţie pe care am putea-o surprinde în felul următor: stilul apare caracterizat printr-o tendinţă fundamentală (de fond ) care-şi asumă o formă a sa , iar tipul apare caracterizat printr-o tendinţă formală care-şi asumă un mecanism propriu unei categorii.

Stilul este o sinteză a formei şi a fondului ; la extremă se identifică maniera, o modalitate artificială a stilului, o formă fără fond ( Hegel „cea mai bună manieră este aceea de a nu avea nici una”): tipul este o predilecţie „tehnică” procedurală a stilului, o constantă care vizează mecanismul şi modul manifestării.

Ca determinare care se opune noţiunii de „amorf”(M. Ralea , 972, p165) stilul este totuna cu tipul, sau tipul este manifestarea stilistică formală a personalităţii.

Tipurile nu sunt pure, iar prin aceasta nu sunt unităţi închise, ci mai degrabă cazuri „limită”, categoriale şi neexclusive, modele întrepătrunse .Unele diviziuni tipologice au la bază dispoziţii înnăscute, dar în expresia lor psihologică ele sunt organizări formale rezultate din exerciţiu, din învăţare ceea ce ne conduce, din această perspectivă, la încheierea că natura şi complexitatea activităţii formative determină construirea unor caracteristici tipologice în mare măsură „mixte”, deşi una din respectivele caracterisitici poate rămâne permanent în prim-plan reliefând un atribut definitoriu de apartenenţă la o „familie”; tipul supune unui antrenament funcţional.

Este naivă imaginarea unor transformări tipologice de la o a extremă la lata, sub influenţa activităţii creatoare ,în artă , se poate vorbi, din această perspectivă, de o transformare (tipologică) de tipul „deplasării spre intuitiv”.

Tipurile nu sunt neapărat profesionale. Despre artişti se spune frecvent că aparţin unei categorii de intuitivi, fiindu-le proprie gândirea în imagini.

Cercetările arată că realmente în artă predomină tipul intuitiv, dar există şi artişti abstractivi şi intermediari ( a se vedea unele studii experimentale privind tipurile de actori: S. Marcus , G. Neacşu ); în această privinţă un lucru este deosebit de limpede. Apartenenţa artistului la categoria abstractivilor nu numai că nu exclude ci reclamă imperios şi prezenţa la un grad înalt de intensitate a disponibilităţilor intuitive(de exemplu, dacă nu reprezentări bogate, cel puţin percepţii clare şi fin nuanţate).

Natura informaţiei pe care apartenenţa la un tip sau altul o aduce în ansamblul trăsăturilor de personalitate este una despre forma ,modalitatea stilistică a structurii; funcţionabilităţilor individuale în ceea ce ele au strict personal (original) dar şi comun, colativ, categorial. În consecinţă, tipurile nu sunt bune sau rele, ele sunt pur şi simplu ca elemente de marcă, de portret în parte date, împarte instanţiate prin activitate exprimând, în cele din urmă, seturi unitare de constante psihologice stilistice.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web