Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tipologii ale imaginarului

in Enciclopedie

A construi tipologii ale creatorilor a constituit o provocare atât pentru esteticieni cât şi pentru psihologii literaturii. O trecere succintă în revistă ne poate reaminti clasificările lui Schiller (realiştii şi idealiştii), Nietzsche (apolinicii şi dionisiacii), Spengler (apolinicii şi fausticii) Otswald (clasicii şi romanticii), Kretschemer (ciclotimicii – realiştii, umoriştii şi schizotimicii- romanticii, artiştii formei) (apud N. Groeben, 1978, p. 76-83).

Dintre autorii români îi putem aminti pe T.Vianu (cu eleatism şi heraclitism în artă), viziune plastică şi viziune pitorească, idealism şi realism – 1945, p. 153-182), M. Ralea (cu stiliştii şi creatorii de expresie – 1972, p. 165-166), L. Rusu (cu tipurile simpatetic, demoniac – echilibrat şi demoniac – expresiv – 1972, p. 332-375).

În timpurile noastre, când alături de preocupările pentru istorie cotidiană, istorie personală, mentalităţi, interesul pentru imaginar s-a acutizat, ni se pare incitant să readucem în actualitate teoria fenomenologică a lui G. Bachelard asupra tipurilor de imaginar ale artiştilor văzute – în buna tradiţie a metodei fenomenologice – drept corelative imaginarului receptorului.

Vom sintetiza datele referitoare la instrumentarul conceptual al autorului psihologiei elementelor (foc, apă, aer, pământ) vom trece în revistă cele 4 tipuri de creatori (corespunzătoare imaginarului focului, apei, aerului şi pământului), vom aduce teoriei noi argumente faptice rezultate din explorări personale, relevând apartenenţa unor artişti români, succint, la fiecare dintre cele 4 tipuri. În final voi schiţa implicaţiile pe care abordarea acestei probleme le poate avea igiena vieţii noastre comunitare.

Textura de imagini artistice traduce în expresie complexe, grupări de imagini, impulsuri, afecte. G.Bachelard distinge însă complexul originar ca produs al forţelor onirice primordiale care alcătuiesc o parte esenţială a psihismului uman. Un complex cultural este sau a fost hrănit de un complex originar.

Ca şi pentru C.G. Jung, pentru gânditorul francez se pune problema în ce măsură o imagine culturală (ca expresie a unui complex corespunzător) mai trezeşte forţele soteriologice ale visului şi reveriei în sufletul contemporan. Suflet al autorului care a asimilat în sens (piagetian) cultura, ori suflet al receptorului care îşi poate acomoda cu depăşire (tot în sens piagetian) psihismul la imaginile cultural genuine ale autorului.

G.Bachelard opune sublimării continue din psihanaliza clasică sublimarea dialectică. Aceasta din urmă presupune existenţa a două centre de sublimare, răspunzătoare de valorizări opuse, contradictorii, spre exemplu de aspiraţia imaginilor purităţii dar şi ale impurităţii, le avântului dar şi ale oboselii ,ale dominării dar şi ale cuibăririi. sublimarea culturală prelungeşte sublimarea naturală.

Simbolul psihanalitic se deosebeşte de imaginea primordială. Primul stă pentru altceva, semnifică , în vreme ce a doua trăieşte în psihicul uman, are o realitate în sine. În termenii teoriei literaturii ,ea generează metafore literale. L. Blaga i-ar spune „metaforă revelatoare” (imagine care, spre deosebire de metafora plasticizantă, aduce în prim plan o realitate care nu se poate exprima în concepte).

Cel care trăieşte imaginea zborului sau imaginea cerului albastru simte literalmente o uşurare sau o purificare psihică. G. Bachelard invocă în sprijinul afirmaţiilor sale terapia prin vis dirijat, a lui R.Desoille (G. Bachelard, 1977, cap. IV). Mai aproape de C.G. Jung decât de Freud, autorul psihologiei elementelor postulează un meta-psihism i-am spune un „sine” a imaginarului, un centru moderator al discursului arhetipurilor: „Imaginile imaginate sunt mai curând sublimări ale arhetipurilor decât reproducerii ale realităţii” (1988, p.7, s.n.).

Imaginea care poate să apară singulară în visul unui artist este adeseori un „mit străvechi” (Op. cit., p. 172) tot aşa cum există o endosmoză între poezie şi legendă” (1995, p. 90). O forţă visătoare acţionează în om ,conferind reveriilor profunde obiectivitatea rezultată din consensul „imaginatorilor”: prin cunoaşterea miturilor, anumite reverii ciudate se declară obiective” (1997, p. 230, s.n.). Pentru deblocarea funcţiei onirice ar fi nevoie de contra-psihanaliză care să distragă conştientul spre folosul unui onirism constituit,”cu scopul de a reda reveriei continuitatea sa odihnitoare” (G. Bachelard, Op. cit., p. 203, s.n.).

Deblocarea funcţiei onirice se poate produce în receptor în chiar timpul co-participări acestuia la actul artistic „a induce într-un suflet într-un suflet inert o imagine care este atât în sufletul unui poet nu înseamnă oare a învia o sublimare refulată, a reda viaţă unor forţe poetice care se ignoră , care se caută pe sine”. Scriitorul poate fi pentru cititor un fel de supra-eu. În acest context ,funcţia irealului este considerată a fi pentru om atât de importantă ca şi funcţia realului.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Enciclopedie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web