Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Tipuri de creatori – Cazuri de artişti români

in Arta

Creatorii care au drept element primordial apa. În Apa şi visele .eseu despre imaginaţia materiei (1995), G. Bachelard trece în revistă complexul Ofeliei, Complexul lui Narcis, Complexul Lui Caron.

Autorul consideră că elementul apă corespunde în cel mai înalt grad profundităţii sufletului omenesc, el este (ca şi pentru Jung) imaginea emblematică a inconştientului, aşa cum focul era elementul cel mai aproape de linia de demarcaţie dintre conştient şi inconştient (social-individual-subiectiv).

Unitatea imaginilor materiale ale „apei grele” este analizată la E.A.Poe. Se realizează la acest autor sinteza dintre Frumuseţe, Moarte şi Apă. O vom regăsi şi la M. Eminescu (Mai am un singur dor) sub formele mare-moarte-somn letal şi mamă-iubită-negură-moarte-apă.

Regăsim în această lucrare modalităţi specfice de manifestare a altor principii ale imaginarului: inversiunea (apa bea [umbre], nu este băută), cosmicizarea (sângele ca model al apei ciudate in Gordon Pym a lui E.A.Poe). Dublele materii originare provin din alăturarea altor materii apei (cea care produce imaginile active). Apa şi noaptea dau „apa grea” apa şi pământul dau „plămada” şi provoacă „visul legăturii”. Imaginea combinaţiei apă-pământ (mlaştină-viaţă primară) o regăsim intens valorizată moral la artistul român Al. Ivasciuc, în romanul Vestibul (cf. C. Mecu, 1987). G. Bachelard analizează reveria pe care o întâlnim şi în Luceafărul lui Eminescu.

Imaginile dinamice ale apei sunt şi ele provenite din sublimare dialectică. Pe de o parte cea a legănării (apa maternă), pe de alta apa violentă. Prin cosmicizare se ajunge la tema mâniei oceanului şi la complexul sadic se dominare a apei furioase (complexul Nerxes). Un capitol întreg îl dedică G. Bachelard imaginilor sonore „ale vorbirii apei”.

În literatura română, un poe acvatic ale cărui poeme se sonorizează asemenea variaţiilor curgerii apelor este Ion Pillat. Găsim la acest poet viziuni care transformă elementul pământ în acvatic: „Pică şi treptat se umflă gârla turelor de oi”, „poteca şi potul de apă vie”(La culesul viei, 1983, p. 25, s.n.). „Muzica apelor” se aude la el explicit, ca în Jardin de Luxemburg (op. cit. P. 154) „noaptea tânguitoare Fântâna Medicis…Când zgomotul cetăţii, vuind prelung ca marea/ Ce-şi urcă-n echinoxuri puternicul talaz”.

Creatori care au drept element primordial aerul. În „Aerul şi visele”(1997), G.Bachelard califică imaginaţia aerului drept o imaginaţie a mobilităţii. Conlucrarea dintre imaginaţie materială şi imaginaţie dinamică sunt vizibile în cel mai pregnant mod pentru elementul aer.

Materia aeriană se specifică diferenţial (sensul este cel din analiza matematică), pe măsură ce visătorul ,animat de forţele interioare ale imponderabilităţii , se ridică , pe verticala aerian-psihică. Este analizat visul genuin al zborului, prin reciprocitate cu dinamismul căderii imaginare.

Autorul revelează sinteza angoasă-cădere, dialectica somptuosului (a profunzimii) şi a splendorii (a înălţimii). La Nietzsche , G.Bachelard recunoaşte unitatea specifică aerianului dintre materie , mişcare , valorizare precum şi sinteza specifică dintre psihologia ascensiunii şi psihologia voinţei. Imaginea dinamică specifică elementului este plutirea , o cosmicizare specifică regăsită în mituri este cea a arborelui aerian ca un arbore cosmologic, cu rădăcinile în adâncul solului şi cu coroana în cer. Ambivalenţa elementului se poate regăsi în blândeţea şi violenţa vântului (la Shelly) ori mânia distructivă şi creativitatea vântului (la Blake).

Există o muzică a respiraţiei , pe care cuvintele artistului o pot reda ,dar el trăieşte elementul primordial al cerului. Aceşti creatori trăiesc , corporalizează subtilităţile modelării suflului în actul emiterii diferitelor cuvinte, asemenea trăirilor din meditaţiile centrate pe emisiuni de sunete , la orientali.

Am ales spre a exemplifica acest temperament oniric dând exemplu un poet român mistic, Nicolae Ionel. Desubstanţializarea diferenţială însoţită din extazul cosmicizării este vizibilă în versurile : „Pulberea mea/cernere-acum e de raze/ sângele meu/ izvorăşte în eter/Fericirea aceasta /e ultima poartă/a ultimei nupţii /pe care oceane de îngeri/se varsă/ inundă în cer”(Vederea, 1995, p. 97 – s.n.).

Poetul acvatic aude „muzica apelor”, cel aerian „muzica sferelor”: „mă soarbe un cânt al minunii” (fără titlu, 1979, p. 60). Poetul cosmicizează ceea ce G.Bachelard numeşte „schema dinamică a respiraţiei şi creează imaginea plutirii : „Totul e suflu-n jur/ o respiraţie… plutire numai/ beatitudine ce-ntrupează” (fără titlu,1973 , p. 69 – s.n.).

Sinteza dintre psihologia ascensiunii şi psihologia voinţei duce la cosmicizarea voinţei de putere : „Zeu/ cu toţi zei-ntr-un suflet/ o lege a transei / peste tronuri profer!/ Bucuria a tot ce-i / şi fi-va vreodată fiinţă- cu imnul /aceste începe /se-ntreagă dezlănţuie-n cer!”(fără titlu, 1995, p. 105 , s.n.).

Creatori care au drept element primordial pământul. Imaginile pământului sunt împărţite de G.Bachelard în marile categorii de imagini ale muncii şi imagini ale odihnei. Ne vom opri asupra primului tip şi a lucrării „Pământul şi reveriile voinţei” (1998).

După cum o arată şi însuşi titlul, sinteza dintre imaginaţie şi voinţă nu este cazul nici unui alt element atât de pregnantă şi specifică. Ambivalenţa materiei originare se poate manifesta ca duritate sau moliciune. În imaginarul pământeanului putem întâlni unitatea dintre muncă,mânie, rezistenţă(datorată durităţii) ori dialectica putrefacţie-zămislire (provocate de moliciune, în varianta moliciunii noroiului).

Printre reveriile specifice putem enumera reveria frământatului (reveria pastei) ori reveria uneltelor (un exemplu clasic: reveria uneltelor şi a acţiunilor din fierărie). Ca dinamisme, putem invoca imaginea pietrificării meduzante (considerată de G.Bachelard mai „culturală” deci mai puţin profundă) şi imaginea mineralizării intime (o trăire genuină). Ca imagine cosmicizantă, arborele pământeanului creşte şi se dezvoltă în mină. Un principiu original al imaginarului apare la acest tip de visători : principiul mografaiei (care uneşte cristalul şi muntele. piatra este „modelul redus” al muntelui).

Reveriile cristaline sunt de asemenea specifice pământeanului. La trăirea cristalelor pot participa combinaţii ale elementelor : safirul este lumină corporizată, rubinul poartă un foc lăuntric etc. Psihologia greutăţii ,activă la pământean, provoacă dialectic, reverii ale căderii şi redresării . G.Bachelard analizează complexul specific pământeanului: complexul Atlas.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web