Se pun la fiert, într-un vas cu apă rece, fălcile şi bucăţile grase de la cap, urechile bine curăţite, bucăţi de şorici, limba, inima, rinichiul, împreună cu 2 — 3 foi de dafin şi puţină sare. Se fierb numai pe jumătate. După ce s-au răcorit, se taie toate în feliuţe lungi şi subţiri, iar limba şi rinichii în bucăţi ceva mai mari. Se amestecă într-un vas, turnând şi câteva ceşti din zeama în care au fiert. Se adaugă sare, piper pisat, enibahar, coriandru, potrivindu-le după gust.
Dinainte se pregăteşte stomacul porcului, bine curăţit şi spălat înăuntru; se umple, aşezând bucăţile mai mari în lungul tobei, spre a obţine felii frumoase, când se taie. Se coase la capete şi se fierbe în clocote mici, circa trei sferturi de oră, în zeama care a rămas de la început. Când toba este fiartă, se pune pe un fund, cu un teasc uşor deasupra şi se ţine până se răcoreşte complet. Se poate da apoi cîteva ore la fum.