Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

TOŢI românii trebuie să ştie asta! Vrei pensie? Trebuie să îţi cumperi vechimea!

in Evenimente

Îţi lipsesc ani de ”vechime” pentru a căpăta o pensie bună? Ei bine, Parlamentul a găsit soluţia. O iniţiativă legislativă care permite „cumpărarea” anilor lipsă, pentru persoanele care nu au stagiul de pensie complet, se află la ”copt” în Camera Deputaţilor.

Iniţiativa a fost deja adoptată de Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor. Este vorba despre cumpărarea a maximum cinci ani, pentru persoane care, de exemplu, nu au mai muncit din diferite motive sau s-au dus la muncă în străinătate.

”Sunt oameni care au lucrat toată viaţa, dar nu au stagiul complet, le mai trebuie doi, trei, până la cinci ani şi, atunci, există această posibilitate prin această iniţiativă, în aşa fel încât să-şi poată completa, finaliza stagiul de cotizare şi să beneficieze de pensie”, a explicat pentru Mediafax, deputatul PNL Cristina Pocora.

Persoanele interesate „să îşi cumpere vechime” încheie un contract de asigurare socială, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative, potrivit Raportului adoptat de deputaţii din Comisia de muncă.

Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii cinci ani anteriori acestei date.

Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de şase luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative.

Aşa se va calcula suma pe care o vei depune

Suma pe care trebuie să o plătească contribuabilul care vrea să achiziționeze ”vechime” în muncă se calculează astfel: se aplică baza lunară de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale, pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare. Este vorba de cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată. Citeste mai mult pe click.ro

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web