Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Traian Băsescu dezvăluie planurile unor grupări mafiote care intenționau să-l asasineze

in Evenimente/Politic/Stiri online

Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu a confirmat, duminică, în cardul unei emisiuni televizate, informaţiile prezentate în 2005 de către fostul şef SRI Radu Timofte, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind tentative de asasinare venite din partea unor „grupări mafiote” şi că a existat chiar şi o intenţie de răpire a uneia din fiicele sale de către un interlop.

Astfel, Traian Băsescu a fost întrebat despre declaraţiile fostului şef al SRI, Radu Timofte, făcute în 2005, potrivit cărora au existat informaţii credibile privind grupări mafiote care ar fi dorit asasinarea preşedintelui la acea vreme.
„A fost un risc permanent, care nu era treaba preşedintelui. Instituţiile îşi adunau informaţiile şi era treaba lor să mă protejeze. (…) Asta mi-a spus şeful SRI, iar asta e o declaraţie publică. Am avut asemenea informaţii în diverse etape are mandatului meu”, a confirmat Băsescu.

Mai mult, intrebat cine ar fi vrut să îl asasineze, Băsescu a spus că răspunsul se află în declaraţia lui Radu Timofte privind diverse „grupări de tip mafiot”.

Fostul preşedinte a spus ironic că ameninţările erau suficient de dese „cât să trăiască relaxat”, potrivit Realitatea.net
„Niciodată nu m-a interesat ce fac (structurile de securitate -n.r.) din punct de vedere al securităţii mele. (…) Dacă te iei după mintea SPP, ar trebui să stai doar în zone oficiale, ar trebui să ieşi doar când nu e nimeni pe stradă, să nu te duci într-un restaurant”, a adăugat Băsescu.

Totodata, chestionat despre cum privea familia sa aceste ameninţări, Băsescu a afirmat că au existat chiar informaţii cu privire la una din fiicele sale, pe care a informat-o, însă a lăsat instituţiile statului să îşi facă datoria.

„Au fost momente în care le-am prevenit. Au fost nişte situaţii aflate dintr-o închisoare, în care un super-vestit interlop îşi propusese să organizeze o răpire a uneia din fete. Informaţia a ajuns la mine, am atenţionat-o, dar şi structurile de securitate şi-au lăsat măsuri. Erau informaţii culese din puşcării, către sfârşitul primului mandat”, a spus fostul preşedinte.

sursa: psnews.ro

Loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

Mergi la Sus

Politica cookies Mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close

Politica de confidentialitate

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web