Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Traiectoria evolutiei designului

in Arta

Multi autori leaga inceputurile designului constient de Scoala Bauhaus fondata dupa primul razboi .

L’art nouveau-este o miscare specifica sfarsitului secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea ce s-a afirmat in principal ca o reactive impotriva tendintei de uniformizare si saracie formala a obiectivelor in productia de larg consum.Tendinte aale acestei miscari apar simultan in diverse tari ale Europei.
-Jugendestil-Germania
-Stile Liberty –Italia
-Sezession –Anglia
-Modern Style-Anglia
-Nieuwe Kunst –Tarile de Jos

Art Deco,moment stylistic ,considerat multa vreme o prelungire a miscarii Art Nouveau ,a aparut in Franta ,definitivandu-se cu ocazia expozitiei de arte decorative de la Paris din anul 1925
Multi autori leaga inceputurile designului constient de Scoala BAUHAUS(Germania,1919-1934),fondata dupa primul razboi .Bauhaus a pus practice bazele unei noi profesii:designul industrial,designul fiind cel ce trebuie sa domine sis a aplice in acelasi fel arta tehnica .

Bauhaus a constrituit un adevarat laborator pentru studiul formelor estetice vizuale modern .
Good Design-La mijlocul anilor’50 ,coincizand cu renasterea industrial in Germania ,limbajul formal din lumea designului este dominate de concept precum :practice,economic si rational.

Etapele dezvoltării designului
Cercetătorii, în încercarea lor de a clarifica momentele dezvoltării fenomenului design, au
evidenţiat următoarele etape din istoria lui, cu precădere a designului de obiecte :
– aplicativistă ;
– modernistă ;
-stilistă ;
– consumistă;
-echilibrată,
deşi este greu de precizat când începe şi când se sfârşeşte o etapă sau alta.
De asemenea, imposibilă se dovedeşte localizarea lor geografică, punctul din care încep să
iradieze formele care, până la urmă, consacră o anumită etapă.

Etapa aplicativistă corespunde perioadei în care se consideră că obiectul funcţional produs industrial se poate impune atenţiei cumpărătorului dacă anumite accesorii ale sale (sau chiar
el în întregime) posedă diverse motive ori compoziţii decorative complexe, aplicate pe părţile vizibile. Continuă astfel, până târziu în secolul nostru, producţia unor asemenea forme, decorate cu elemente presupuse artistice, din convingerea că pot trezi interesul. Se pot exemplifica aici : aplicele, mânerele de uşi, încuietorile, carcasele ceasornicelor, vasele din metal emailat, formele din sticlă şi ceramică, mobilierul etc. Nu rareori, suportând atâtea decoraţiuni şi ornamente, obiectul funcţional era greu manevrabil, iar preţul lui majorat, corespunzător acestor adaosuri.

Etapa modernistă caracterizează perioada anilor 1900, când începe să devină limpede faptul că producţia industrială nu trebuie să se orienteze pe linia utilizării compoziţiilor decorative complexe. De altfel, o influenţă majoră în acest sens au avut-o mişcările artistice ce determină schimbarea gustului estetic, astfel încât formele prea încărcate cu ornamente nu mai plac ca altădată. Deşi nu se renunţă complet la elementele decorative aplicate, acestea cunosc totuşi o anumită discreţie.

Denumirea etapei, modernistă, vine de la expresia engleză, frecvent utilizată atunci, modern style. Şi fenomenul la care ne referim s-a făcut simţit mai întâi în Anglia, cel puţin atunci când e vorba de designul de maşini, instalaţii, construcţii industriale, obiecte de uz comun. William Morris reţine cel mai mult atenţia prin proiectarea câtorva piese de mobilier, stofe şi ţesături imprimate şi prin efortul lui de-a face înţelese particularităţile frumosului de factură “industrială“, prin comparaţie cu cel “artizanal ». Dar, cam în aceeaşi perioadă, manifestări similare pot fi întâlnite în Franţa, Italia, Austria şi America.

Etapa stilistă se face simţită după 1930 şi se caracterizează prin tendinţa de a concepe frumuseţea obiectului util la nivelul simplei compoziţii vizuale pe care aceasta o comportă.
Se renunţă complet la utilizarea elementelor decorative, mizându-se pe efectele obţinute prin “stilizarea“ formei tradiţionale a produsului, dând impresia unui obiect nou. Termen de origine anglo-saxonă, styling (conferire de stil) care desemnează tocmai tipul de înţelegere şi practicare a designului în perioada 1930-1950. Creatorul de forme utile era considerat, denumit ,,stilist”.

O influenţă deosebită a avut-o criza economică din jurul anilor ’30, care a determinat numeroase firme producătoare să procedeze la revitalizarea estetică a produselor prin operaţiuni ca : alungiri, dilatări, supradimensionări, aplatizări, operate la nivelul întregului sau numai al unor părţi ori detalii.

Chiar şi atunci când este invocat plusul de securitate şi confort pe care-l implică noul obiect, referirile se fac doar la posibilităţile de manevrare, manipulare şi integrare în universul lucrurilor trebuitoare omului. Supralicitarea la maximum a interesului pentru forma plăcută, în defavoarea calităţilor funcţionale, mai ales de către americani, care practicau o adevărată “cosmetică» a produselor greu vandabile, stârneşte violente reacţii, în special din partea celor de la Bauhaus.

Principalul lor argument era: ”menirea designului nu este aceea de a impulsiona vânzarea produselor de proastă ori mediocră calitate, practicându-se <<înfrumuseţarea>> formei lor; ca factor de progres, designul trebuie să contribuie, dimpotrivă, la îmbunătăţirea calităţii funcţionale şi estetice a obiectului util, pe linia celor mai recente achiziţii ale ştiinţei şi tehnicii”.
Etapa consumistă se consacră ca diversitate şi amploare după anul 1950 şi manifestările specifice apar ca semnificative până spre începutul deceniului opt. Ea poartă pecetea progresului tehnic rapid din care secolul al XX-lea îşi face un titlu de mândrie.

În primul rând, uzura morală a obiectului funcţional fabricat începe să se reducă vertiginos şi, ca atare, producătorul este nevoit să se orienteze după timpul real de afirmare a fiecărui produs industrial. Se renunţă astfel la materialele rezistente, greu procurabile şi relativ costisitoare.

În al doilea rând, dezvoltarea tehnologică permite mecanizarea şi chiar automatizarea proceselor, astfel încât munca manuală este treptat înlocuită. Asamblarea părţilor componente ale unui produs se realizează folosind tehnologii de mare randament, deseori piesele fiind fixate în blocuri sau panouri complexe, condiţii în care obiectul nu mai poate fi reparat sau recondiţionat şi se impune înlocuirea lui cu un altul. Aceasta presupune, însă, ca el să nu aibă o valoare prea mare, pentru a se putea renunţa uşor la el, chiar de către omul de rând.

În al treilea rând, bunăstarea materială pe care o cunosc ţările dezvoltate economic a făcut, ca din ce în ce mai multe persoane să-şi permită, fără prea multe eforturi, înlocuirea unor produse cumpărate anterior cu altele, numai fiindcă acestea nu mai sunt “moderne ».

În aceste condiţii, designerul este solicitat nu numai pentru “ameliorarea » formei obiectului, ci şi pentru a “gândi » un nou produs, sub toate aspectele mai convenabil, atât producătorului, comerciantului, cât şi cumpărătorului. Este perioada în care firmele se întrec în a lansa pe piaţă serii de produse, unele mai spectaculoase decât altele.

Etapa echilibrată. Criza energetică şi multe alte perturbaţii, specifice acestui sfârşit de secol, afectează direct industria bunurilor de consum, determinând o reconsiderare totală a obiectului funcţional fabricat. Asistăm astăzi la declinul ambiţiilor consumiste, obiectul funcţional constituind o prezenţă capabilă să încânte privirea omului, prin notele sale de armonie şi echilibru, fără a se recurge la soluţii estetice ce nu se legitimează din perspectiva întrebuinţărilor pe care le va avea obiectul. Se urmăreşte obţinerea unor produse cu o “viaţă » cât mai lungă, care să corespundă optim propriului lor scop, necesitând, atât pentru realizare, cât şi pentru întreţinere sau funcţionare, consumuri foarte mici.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Arta

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web