Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Trei specii de idioţi au tulburat tihna Sfintelor Paşti.

in Diverse

Trei specii de idioţi au tulburat tihna Sfintelor Paşti.

VANDALII. Că la Înviere se merge ca la disco, că în timpul slujbei se sparg seminţe, se dau pe gât sticle de vodcă sau se pipăie gagicile, a devenit o modă. Uluitor în acest an mi s-a părut faptul că cei care au luat Lumină s-au dus de la bisercă mai îndrăciţi decât au venit. N-au mai avut loc de nici un obiect pe care l-au întâlnit în cale. Pe-o alee din sectorul trei al Capitalei, care arăta impecabil, au rupt toate coşurile de gunoi.

Pe-o altă alee au culcat la pământ cinci stâlpi care susţineau corpurile de iluminat stradal. E greu de înţeles ce satisfacţie are gaşca de cartier care acţionează în spiritul răului, care vandalizează ceea ce s-a făcut din impozitele plătite an de an de către mama şi tatăl fiecăruia. Dincolo de lipsa celor şapte ani de-acasă, această cultură a răului se dezvoltă din cauza faptului că la şcoală nu se mai face educaţie morală. Apar generaţii care nu mai deosebesc răul de bine, care nu mai ierarhizează valorile, care nu mai ştiu ce e respectul. Reforma şcolii nu înseamnă doar pensionarea profesorilor în vârstă sau descentralizare, ci şi programă şcolară, dascăli bine pregătiţi care să educe noile generaţii ţinând cont de evoluţia societăţii în care trăim.

PISTOLARII. Sunt o altă specie de idioţi. Au tras chiar şi în noaptea de Înviere. Motivele sunt puerile: unuia i s-a părut că nişte băieţi râd de el, alţii să se ,,apere” în trafic. Despre ce regim al armelor şi muniţiilor vorbim în această ţară în care toţi dereglaţii au puşcă sau pistol? În urma majorităţii incidentelor se constată că arma era deţinută ilegal. Poliţia ar trebui să-i verifice la sânge pe aceşti posesori de arme, fie că sunt letale, fie că sunt neletale, pentru că încet-încet ne transformăm într-un Vest Sălbatic. Dacă folosim puşti şi pistoale în trafic sau pentru a regla situaţia ,,caprei vecinului”, nu trebuie să ne mai mire că un viceprimar este executat cu sânge rece de mafia lemnului.

TERORIŞTII ŞOSELELOR nu s-au lăsat nici ei mai prejos. În prima zi de Paşti ziceai că s-au înţeles să semene groază concomitent pe mai multe drumuri naţionale. 11 oameni au ajuns în spital după ce şmecherul de la volanul unui bolid a intrat într-o depăşire călcând cu tupeu linia continuă. În judeţele Constanţa şi Timiş, nişte motociclişti îmbătaţi de viteză au fost spulberaţi de maşinile cărora le-au tăiat calea. În condiţiile în care România este cea mai nesigură ţară din Uniunea Europeană din punct de vedere al circulaţiei rutiere, în condiţiile în care numărul accidentelor grave cu morţi şi răniţi creşte alarmant de la un an la altul, Senatul a votat pentru îmblânzirea Codului Rutier. Urmează după Paşti votul în Camera Deputaţilor. Poate domnii deputaţi vor avea mai multă înţelepciune şi nu vor încuraja teroarea pe şosele.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Diverse

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web