Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

TUTANKHAMUN: Misterul unei crime

in Istorie

misterul-lui-tutankhamon-ce-s-a-intamplat-cu-mumia-faraonului-in-sarcofag-imediat-dupa-imbalsamare-video-18503443

Cine l-a ucis pe tânărul faraon din spatele celebrei măşti de aur ? Porniţi alături de noi pe urmele ucigaşului de acum 33 000 de ani.

Aproximativ în anul 1361 î.e.n., Tutankhamun a devenit cel de-al 11-lea faraon al celei de-a 18-a dinastii a Egiptului. Avea doar nouă ani. Domnia lui Tutankhamun a durat aproximativ zece ani, încheindu-se cu moartea sa subită, învăluită în mister. Motiv de dispută pentru mai bine de 3000 de ani, cauza morţii sale avea să devină unul dintre cele mai vechi mistere ale criminalisticii mondiale.

Vremuri tulburi

Se pare că Tutankhamun a avut o copilărie izolată, retrasă, în oraşul Armana. În absenţa mamei sale – se pare că aceasta ar fi murit la naştere – a fost crescut la Curtea tatălui său, Amenophis IV, a soţiei tatălui său, Nefertiti, şi a celor şase fiice ale lor. Amenophis IV a lansat o provocare religiei poporului său, introducând monoteismul, venerarea unui zeu unic, şi anume Zeul Soarelui, Aten. Amenophis a interzis venerarea zeului statului, Amun, mergând până acolo încât i-a schimbat numele din Amenophis în Ankhenaten, care înseamnă „în spiritul lui Aten”.

Această revoluţie religioasă a răsturnat un stil de viaţă rămas neschimbat timp de mii de ani şi a stârnit mânia preoţilor lui Amun, cărora tradiţia le conferea o imensă prosperitate şi putere. Akhenaten, ‘faraonul eretic’, nu numai că a avut o abordare personală a religiei foarte controverstă, dar a şi reuşit să desfiinţeze întreaga capitală. El a condus aproximativ 50 000 de egipteni din Teba, prin deşert, până la Armana, pe malul de est al Nilului. În ceva mai mult de cinci ani, noua capitală a fost transformată dintr-un teren pustiu într-o adevărată oază.

Pe scurt, tatăl lui Tutankhamun a fost un megaloman care le-a răpit preoţilor toată puterea de care se bucurau, ajungând să inspire ură prin modul crud şi dictatorial în care a domnit. Când Tutankhamun urma să preia puterea, avea oare să se simtă motivat să păşească pe urmele tatălui său ? Sau, intimidat, avea să devină o ţintă slabă, vulnerabilă în faţa încercărilor de manipulare ale altora ?

Marionetă sau rege ?

Având un imperiu de condus la vârsta de nouă ani, era inevitabil ca toţi cei care ocupau poziţii importante în jurul lui să dorească să participe la luarea deciziilor. Probabil că reinstaurarea zeului statului Amun, schimbarea numelui regelui şi reginei şi întoarcerea la Theba au fost într-o prea mică măsură deciziile lui Tutankhamun însuşi. Este mai probabil că anumiţi consilieri ai săi – de pildă, Ay, primul ministru, sau Horemheb, comandantul armatei – controlau “sforile” marionetei care era băiatul-faraon.

Fie că el a fost manipulat sau nu, domnia lui Tutankhamun a fost o perioadă fericită. Preoţii lui Amun au revenit la gloria lor de odinioară. Festivalul de la Opet a fost reluat şi, venerându-l pe zeul statului, Amun, l-a transformat pe Tutankhamun dintr-un simplu băiat într-un zeu care păşea printre oameni. Oare momentul când adolescentul a realizat pentru prima dată dimensiunile uriaşe ale puterii sale a fost catalizatorul care l-a determinat pe criminal să acţioneze ?

 

Motivul pentru care Tutankhamun este atât de celebru astăzi este că mormântul său, conţinând comori fabuloase, a fost descoperit în 1922 de către arheologul britanic Howard Carter şi de protectorul acestuia, Lordul Carnarvon. A fost pentru prima dată când un mormânt regal a fost descoperit cu toate obiectele de cult în interior, intacte. Dacă Tutankhamun a fost asasinat, cu siguranţă că mormântul lui avea să ofere multe dintre răspunsurile atâtor întrebări…

Mumiile schimbate

Mormântul în sine este foarte mic şi pare să fi fost destinat unui personaj de o mai mică importanţă. Moartea neaşteptată şi prematură a lui Tutankhamun (sau uciderea sa) presupune că pregătirea locului său de odihnă veşnică s-a realizat în grabă. Acest lucru este evident în petele de vopsea rămase pe frescele de pe ziduri. În ciuda faptului că, în antichitate, a fost jefuit de mai multe ori, mormântul conţinea încă o comoară uriaşă – foarte multe dintre obiectele funerare originale, de mare preţ. Cel mai important este că mumia se odihneşte, neatinsă, în culcuşul alcătuit din din cele trei sarcofage – dintre care ultimul, cel din interior, este din aur masiv, în timp ce celelate două, exterioare, sunt poleite cu aur. Faptul că feţele de pe cele două sarcofage exterioare au alte trăsături arată, o dată în plus, că acestea fuseseră destinate altei persoane.

Comoara găsită

În ciuda faptului că anumite detalii nu sunt la înălţimea standardelor regale, mormântul adăposteşte încă numeroase comori – atât de multe, încât a durat un deceniu până când miile de obiecte au fost catalogate, transportate şi conservate. Pe lângă celebra mască de aur, printre aceste comori se numără: două statuete ale regelui, în mărime naturală, un tron de aur, un altar poleit cu aur, un pumnal de aur şi bijuterii lucrate din lapis lazuli, aur ciocănit şi pietre semipreţioase.

Lângă camera mortuară se afla camera trezoreriei, care adăpostea obiectele necesare lui Tutankhamun în viaţa de apoi. Aici se aflau bărci, statui aurite şi sipetul care conţinea organelle interne ale fostului faraon. În jurul sipetului, încremenite în poziţii de pază, se aflau patru frumoase statui aurite ale unor zeiţe. Imediat lângă intrarea în camera trezoreriei se afla silueta lui Anubis (zeul morţii), având forma unui şacal negru.

Anticamera conţinea care demontate, recipiente cu mâncare, paturi funerare, tronuri şi, la intrare, statuile a doi paznici negri. Singura parte a complexului funerar care conţine fresce este camera mortuară. Una dintre scene surprinde “Ceremonia deschiderii gurii”, în care sufletul este eliberat şi renăscut. Personajul care îndeplineşte acest ritual este Ay, care avea să devină următorul faraon.

 

În entuziasmul lor de a scoate la lumină mumia, arhelogul Howard Carter şi profesorul de anatomie Douglas Derry au recurs la metode care trădează amatorismul. Ei i-au tăiat capul lui Tutankhamun, au făcut o incizie în zona abdominală şi i-au desprins membrele de trup, distrugând toate dovezile criminalistice vitale care rămăseseră intacte timp de 33 de secole…

Blestem sau coincidenţă ?

Încercările lui Howard Carter de găsi mormântul băiatului-faraon au durat cinci ani, dar au avut ca rezultat una dintre cele mai valoroase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor. A existat însă un eveniment tragic, care a adumbrit această descoperire: Lordul Carnarvon, cel care a susţinut financiar expediţia lui Carter, a murit la şase săptămâni după ce a intrat în mormântul lui Tutankhamun. După moartea sa, zvonurile – încurajate de spirite oculte precum Sir Arthur Conan Doyle – s-au răspândit rapid, susţinând că faraonul Tutankhamun şi zeii aruncaseră un blestem asupra celor care ar fi îndrăznit să tulbure liniştea acestui loc de odihnă veşnică.

De fapt, Lordul Carnarvon fusese înţepat de un ţânţar. Înţepătura s-a infectat, provocându-i o boală gravă şi apoi moartea. În ciuda faptului că a distrus într-o mare măsură cadavrul, Howard Carter a făcut, totuşi, o observaţie importantă: pe obrazul faraonului, exact lângă urechea stângă, se afla o adâncitură circulară, ca o urmă lăsată de o crustă. Anumiţi istorici consideră că, la fel ca şi Carnarvon, e posibil ca Tutankhamun să fi murit înţepat de o insectă. În absenţa antisepticelor sau a antibioticelor, este probabil că înţepătura i-a declanşat septicemia şi apoi moartea. Alţii consideră că urma ar putea fi rana provocată de o săgeată.

Până la os

În 1969, când profesorul R G Harrison, de la Universitatea din Liverpool, a realizat o serie de radiografii ale cadavrului lui Tutankhamun, a descoperit că sternul şi câteva coaste lipseau. Să fie oare acesta semnul unei morţi accidentale – poate că faraonul a căzut de pe cal sau din car ? Radiografiile lui Harrison arătau, de asemenea, şi o zonă cu o densitate neobişnuită la baza craniului, specifică unui cheag de sânge format în urma unui impact dur – poate că faraonul a fost lovit în zona aceea a capului ?

După mai bine de 30 de ani, detectivii Canalului Discovery, Mike King şi Greg Cooper, au cerut sfatul expert al lui Todd Grey, şeful comunităţii medicale din Salt Lake City. Examinând mai atent radiografiile originale ale lui Harrison, acesta vede un fragment de os desprins, aflat în interiorul craniului, în zona din stânga, sus. Să fi fost oare o dovadă a faptului că cei care l-au îmbălsămat pe Tutankhamun au acţionat cu stângăcie când i-au extras creierul, pe nas ? Sau poate că acest fragment fusese deja dislocat, în urma loviturii criminale primite de faraon în cap ? Oricare ar fi răspunsul, Grey consideră că există suficiente indicii care susţin teoria unei morţi provocate de alte cauze decât cele naturale.

A fost identificată, de asemenea, o porţiune a coloanei vertebrale, în zona gâtului, unde vertebrele s-au sudat. Din cauza maladiei denumite sindromul Kippel-Feil, e posibil ca faraonul să îşi fi putut întoarce capul doar răsucindu-şi întregul tren superior. În acest caz, Tutankhamun nu ar fi constituit nici un fel de ameninţare la adresa unui personaj manipulator, ferm hotărât să obţină o poziţie mai puternică.

Cei doi detectivi din Utah porniţi pe urmele ucigaşului lui Tutankhamun îl clasifică pe tânărul faraon în categoria victimelor expuse unui grad mic de risc. Cum aceste se afla permanent sub protecţia palatului şi a gărzilor sale, ipoteza cea mai probabilă este că cei care au conspirat împotriva lui făceau parte din cercul apropiaţilor. Examinând cele trei elemente care ridică suspiciuni – mobilul crimei, ocazia şi mijlocul prin care a fost comisă – Cooper şi King au alcătuit lista principalilor patru suspecţi: Ankhesenamun, Maya, Horemheb şi Ay.

Regina

Nimeni nu se afla mai aproape de faraon, nimeni nu ar fi avut mai multe ocazii de a-l ucide decât soţia şi sora lui vitregă, mai mare decât el, Ankhesenamun. Ea era singura persoană care putea pătrunde în dormitorul lui Tutankhamun, ale cărui ziduri groase erau împânzite de gărzi. Neavând copii care să moştenească tronul, poate că, la fel ca şi Cleopatra, ea nu a vrut să lase sentimentele să stea în calea propriilor sale ambiţii imperiale…

Unul dintre foetuşii de sex feminin găsiţi în mormântul lui Tutankhamun avea coloana vertebrală deformată. E oare posibil ca acest copil avorton să fi moştenit deficienţele de coloană vertebrală ale tatălui său ? El suferea de sindromul Kippel-Feil, care putea avea ca rezultat o mobilitate redusă a capului şi a trenului superior. Poate că Ankhesenamun, pierzând orice speranţă că ar putea avea vreodată copii sănătoşi cu faraonul, s-a gândit că, pentru a asigura continuitatea dinastică, va trebui să caute un alt tată pentru copiii ei.

Trezorierul imperial

Maya era trezorierul imperial şi cel care avea răspundea de Locul Eternităţii (cimitirul regal). În cea de-a doua calitate a sa, el era responsabil pentru îndeplinirea planurilor tânărului faraon pentru viaţa de apoi: acesta urma să fie înmormântat în Valea de Vest din Valea Regilor, alături de mormântul bunicului său. Maya era cel care deţinea cheile visteriei ţării. După domnia tulbure a lui Akhenaten, Maya a salvat Egiptul de la prăbuşirea financiară şi, în acest proces, a devenit un om bogat. Dacă faraonul ar fi demonstrat lipsa de interes a tatălui său pentru situaţia economică, Maya risca să piardă, practic, tot ceea ce realizase.

Dar, ucigându-l pe faraon, ar fi reuşit Maya să protejeze interesele sale financiare, ca şi pe cele ale Egiptului ? De asemenea, dacă Tutankhamun şi soţia lui îşi doreau copii (în mormântul faraonului au fost găsiţi doi foetuşi, consideraţi a fi copiii cuplului imperial), sosirea unui moştenitor i-ar fi putut da peste cap lui Maya planurile pe termen lung ?

Comandantul armatei

Horemheb nu ar fi reuşit să ajungă comandantul armatei Egiptului – şi posibil faraon – dacă nu ar fi fost mânat de o ambiţie lipsită de orice scrupule. Era un om care acţiona mai degrabă decât vorbea. Avea autoritatea de a da ordinele necesare pentru producerea unei lovituri militare de palat; de asemenea, lui îi revenea sarcina de a-l instrui pe tânărul faraon în arta războiului.

Oare datorită dorinţei sale de a şterge amintirea băiatului-faraon, în timpul domniei sale (el a fost al doilea succesor al lui Tutankhamun), a înlăturat orice menţionare a numelui lui Tutankhamun din documentele vremii, substituindu-l cu propriul său nume pe Stela Restauraţiei ?

Horemheb putea face paşi decisivi în caz că ar fi perceput o ameninţare la adresa securităţii naţionale. În Egiptul antic, slăbiciunea fizică era asociată cu slăbiciunea morală. Cu un faraon infirm pe tron, abia un băieţandru, într-o perioadă în care marii inamici ai Egiptului, hitiţii, se adunau pe graniţa de nord, ce moment mai bun ar fi găsit un militar pentru a lua măsuri extreme şi a-l elimina pe faraon ?

Cele şase care de luptă din mormântului lui indică faptul că, în ciuda deficienţelor sale fizice, Tutankhamun era pasionat de cursele de care. Autopsia din 1925, efectuată de Harrison, a demonstrat că trupul faraonului era acoperit de umezeală în momentul când a fost înfăşurat în bandaje, sugerând că procesul de descompunere se declanşase deja de ceva vreme. Ar fi putut oare Horemheb să pună la cale o cursă de care în cadru restrâns, departe de casă, pentru a-şi ucide stăpânul ?

Primul ministru

În calitate de prim ministru, Ay era al doilea om ca putere în stat. De asemenea, el era protectorul şi înlocuitorul tatălui tânărului faraon. Oare apropierea lui de Tutankhamun i-a permis să prindă gustul puterii, de care se putea bucura doar distrugându-şi propria creaţie ?

Politica lui schimbătoare demonstrează că era un personaj uneltitor, care îşi urmărea propriile interese: ca prim-ministru al lui Akhenaten, fusese în interesul lui să sprijine revoluţia religioasă; lângă Tutankhamun, însă, era în interesul lui să reinstaureze vechii zei, pentru a calma mânia preoţilor lui Amun.

Dintre toţi suspecţii, Ay ar fi avut cel mai mult de pierdut dacă protejatul său adolescent ar fi luat în propriile mâini frâiele puterii. Şi tot el ar fi avut cel mai mult de câştigat dacă tânărul ar fi fost ucis. Ucigând un băiat cu care nu avea nici un fel de legături de sânge, bătrânul de 60 de ani putea atinge poziţia supremă: el avea să moştenească imperiul, să devină următorul faraon şi să dobândească o regină – ce antidot mai bun pentru mortalitate ?

Ankhesenamun

Ankhesenamun era, categoric, foarte apropiată de Tutankhamun. Ea avusese grijă de băiat încă de când era mic şi, după ce devenise rege, îl însoţise în călătoria lui epică spre Theba. Picturile şi obiectele din mormântul faraonului Tutankhamun demonstrează afecţiunea dintre tânărul soţ şi soţia lui. Ankhesenamun îi oferă flori soţului ei; Tutankhamun toarnă parfumuri în mâinile soţiei sale. Mumiile celor doi foetuşi – se pare că erau cele două sarcini pierdute de Ankhesenamun – sugerează că cei doi încercau să aibă copii. Dacă ea chiar îl iubea pe faraon atât de mult pe cât sugerează dovezile existente, de ce l-ar fi ucis ?
Verdict: nevinovată

Maya

Fiind deja un om bogat, ar fi avut de profitat Maya atât de mult de pe urma morţii stăpânului său ? Chiar dacă Maya era avid să obţină mai multă avere, mai multă putere, orice motiv de a-l ucide pe faraon este subminat de evidentul devotament pentru stăpânul său. Fiind cel care supraveghea Locul Eternităţii, Maya a restaurat şi a resigilat, cu multă dragoste, mormântul lui Tutankhamun, jefuit şi profanat la scurtă vreme după ce faraonul fusese înmormântat.

Maya era fost unul dintre puţinii privilegiaţi care ştiau unde se află mormântul lui Tutankhamun. Pentru a-i asigura protecţia, el a distrus orice documente care menţionau poziţia sa. După moartea faraonului, el a continuat să lucreze la curtea imperială şi a rămas devotat faraonului pe care îl slujise anterior.
Verdict: nevinovat

Horemheb

Radiografiile făcute arată o zonă cu densitate crescută la baza craniului lui Tutankhamun – caracteristică unui cheag de sânge – şi un fragment de os desprins, aflat în stânga zonei superioare a craniului. Aceste indicii ar putea încuraja ipoteza conform căreia Horemheb, comandantul armatei şi mare expert în cursele de care, ar fi putut înscena un “accident” fatal, într-un loc îndepărtat.

Totuşi profesorul de Drept de la Harvard şi totodată avocatul care l-a apărat pe O J Simpson, Alan Dershowitz, consideră că, în general, militarii tind să rămână loiali faraonului sau regelui lor. Poate că Horemheb nu l-a iubit pe Tutankhamun, dar ar fi fost împotriva unor fenomene de tranziţie care să destabilizeze ‘ma’at’ (ordinea) în Egipt, subminând puterea şi importanţa armatei.

În plus, nu Horemheb a devenit faraon după moartea lui Tutankhamun; el a urcat pe tron abia după Ay. În mod sigur, dacă el ar fi pus la cale moartea tânărului faraon, şi-ar fi dorit să acceadă la putere mai curând.
Verdict: nevinovat

Ay

Dovezi-cheie în procesul care îl incriminează pe Ay sunt scrisorile găsite în Turcia, cu 100 de ani în urmă. Ele sunt scrise de o femeie disperată – se crede că aceasta ar fi fost Ankhesenamun – către inamicii Egiptului, hitiţii. În prima scrisoare, ea le cere duşmanilor să îi găsească un nou soţ, care să o salveze de o ameninţare rămasă neprecizată. Regele hitit a refuzat însă această propunere.

În a doua scrisoare, ea spune: “Dacă aş fi avut un fiu, aş fi trimis oare într-un ţinut veşti despre ruşinea mea şi a ţării mele ? ‿ Nu voi lua niciodată un slujitor al meu spre a mi-l face soţ.” Oare “ruşinea” ţării sale ar fi putut să se refere la faptul că soţul ei fusese ucis, iar “slujitorul” care îi ameninţa căsnicia ar fi putut să fie Ay, care încerca să îşi facă legitime pretenţiile asupra tronului ?

Frescele dintr-un mormânt egiptean trebuie să descrie adevărul, căci ele urmează să fie văzute de zei, în Ziua Judecăţii. În mod semnificativ, pictura de pe zidul de sud al mormântului lui Tutankhamun prezintă ‘Ceremonia de deschidere a gurii’ – care nu putea fi îndeplinită decât de moştenitorul tronului. Fresca arată că această ceremonie este îndeplinită de Ay, deja înscăunat ca faraon. Ay, nu tânărul faraon, a fost înmormântat în mormântul iniţial “rezervat” pentru Tutankhamun.

În 1931, într-un magazin egiptean de antichităţi, a apărut un inel care purta numele lui Ay şi Ankhesenamun. Acesta sugerează că, o dată ce îi ucisese soţul, Ay o silise pe regină să se căsătorească cu el, pentru ca pretenţiile lui la tron să devină legitime. Se presupune că, atunci când regele hitit a cedat – însă prea târziu – rugăminţilor lui Ankhesenamun şi a trimis un prinţ care să se căsătorească cu ea, acesta a fost prins şi ucis la graniţă.

După moartea lui Ay, succesorul lui a fost Horemheb, cu care e foarte plauzibil să fi încheiat chiar o înţelegere. Ulterior, Ay l-a uzurpat pe Tutankhamun chiar şi în viaţa de apoi, căci i-a luat mormântul. Interesant este că în mormântul lui Ay există fresce cu o scenă de vânătoare – pictate doar pe mormintele celor care nu erau membri ai familiei imperiale. Să fi fost aceasta metoda ocolită prin care Ay a găsit de cuviinţă să le mărturisească zeilor că devenise faraon în mod necinstit ?
Verdict: vinovat

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web