Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

ULTIMA ORĂ DNA lovitura puternica in PDL

in Politic

ULTIMA ORĂ DNA lovește puternic în PDL. Patru nume marcante apar în referatul procurorilor legat de Microsoft

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție lovesc puternic în Partidul Democrat Liberal, după ce procurorii precizează într-un referat că o parte din spaga dată în acest dosar ar fi ajuns în conturile partidului. De asmenea, în referatul procurorilor apare și numele lui Emil Boc.

Elena Udrea şi Emil Boc l-au susţinut pe ministrul Gabriel Sandu pentru promovarea unei hotărârii de guvern şi alocarea bugetului necesar în vederea achiziţionarii de licenţe IT (dosarul Microsoft), se arată în referatul procurorilor DNA prin care cer arestarea preventivă a Elenei Udrea.

De asemenea, procurorii susţin că beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii şi Sandu Gabriel, Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal, care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul fostului ministru Sandu Gabriel, potrivit româniatv.net.

„Inculpatul Cocoș Dorin a pretins și primit de la (…) și (…) suma de 9.000.000 de euro pentru ca prin intermediul inculpatei Udrea Elena Gabriela – ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, membru al Guvernului, și vicepreședinte PDL, să asigure firmelor susținute de (…) încheierea și derularea contractului de licențiere Microsoft. (…) Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 și alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susținerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (…) și a lui (…).”, se arată în referatul DNA.

De asemenea, procurorii susţin că „inculpatul Sandu Gabriel –ministru al Comunicaţiilor la data respectivă, a procedat la realizarea procedurii de achiziţie şi la încheierea contractului de licenţiere ca urmare a presiunilor exercitate de UDREA ELENA GABRIELA – în calitate membru al Guvernului şi vicepreşedinte PDL, precum şi ca urmare a presiunilor exercitate de alte persoane din conducerea partidului”.

„Din probatoriul testimonial rezultă că pentru promovarea hotărârii de guvern nr. 460/2009 şi alocarea bugetului necesar, inculpatul Gabriel Sandu a beneficiat de susţinerea ministrului Udrea Elena Gabriela, a primului ministru (….) şi a lui (….)„, se arată în referatul procurorilor DNA în dosarul Microsoft. În perioada mai sus menţionată, premier al României era Emil Boc.

Procurorii susţin în referat că „beneficiari ai sumelor de bani din plăţile efectuate în baza contractului sunt printre alţii inculpatul Sandu Gabriel, inculpatul Cocoş Dorin şi Partidul Democrat Liberal care a beneficiat de plata unor materiale electorale prin intermediul inculpatului Sandu Gabriel„.

Potrivit România TV, Adriean Videanu, Radu Berceanu, Roberta Anastase si Gheorghe Stefan, toti sunt mentionati in referatul procurorilor anticoruptie. Aceștia ar fi acuzați că l-au sprijinit pe Gabriel Sandu sa semneze acele licente.

sursa: psnews.ro

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Politic

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web