Dupa o lupta pe viata si pe moarte in care a omorat 4 serpi cobra ce i-ar fi putut ataca proprietarii, familia lui Dibakar Raita, un doberman se afla cazut la pamant in agonie. Stapanii sai, care traiesc in satul Sebekapur din districtul Gajapati, la 400 km de Bhubaneswar, inca nu si-au revenit din socul evenimentului tragic si eroic. „Sunt șocat. El a făcut sacrificiul suprem pentru mine și pentru familia mea. Ne vom aminti de el până la sfarsitul vietilor noastre. Mă rog lui Dumnezeu să ii odihnească sufletul în pace „, a declarat Dibakar ziaristilor, copleșit de emotie si durere.
Serpii au fost identificati ca fiind cobre de munte. In regiune au fost vazute multe reptile de acest gen, mai ales in timpul musonului, atunci cand ploile le umplu cuiburile cu apa, cobrele fiind nevoite astfel sa le paraseasca si sa se apropie de asezarile umane.
In seara fatidica, cei patru serpi veninosi incercau sa patrunda in casa familiei lui Dibakar Raita, insa au fost impiedicati de cainele erou, care pazea poarta de la intrare. Puternicul si bravul doberman s-a luptat cu serpii mult timp, martorii spunand ca foarte mult sange a fost varsat in timpul confruntarii.
Cainele nu s-a oprit pana cand nu a ucis pe fiecare din cei patru serpi extrem de periculosi, cu venin letal, oprindu-i astfel sa faca rau familie sale umane. La cateva minute dupa lupta, dobermanul s-a prabusit in urma muscaturilor serpilor, otrava acestora ajungand in sangele lui. Satenii au depus coroane de flori pe trupul cainelui ucis, iar inainte de a fi ingropat ca un erou acesta a avut parte de o procesiune funerara.