Dumitru Tuța, medic urolog, a sunat la 112 ca să reclame o pacientă care ar fi încercat să îl mituiască cu 50 de lei. Doctorul are în spate o condamnare de 2 ani cu suspendare pentru luare de mită.
Incidentul a avut loc la Spitalul Clinic de Urgență din Galați, unde își desfășoară activitatea medicul urolog. Acesta și-a reclamat pacienta la Poliție după ce femeia i-a băgat 50 de lei în buzunar. Imediat ce a văzut gestul pacientei, Dumitru Tuța a sărit ca ars și a pus mâna pe telefon. “Să mi se bage 50 de lei în buzunar… Mizerabil, este ceva incredibil, domnule polițist! Niciun coleg al meu nu face așa ceva. Niciunul! De ce s-a ajuns aici? Eu am sunat la poliție.“, a spus medicul în fața autorităților.
Femeia care a mituit medicul cu 50 de lei, susține că a dorit să ofere banii doar în semn de mulțumire pentru o rețetă. Cazul a fost preluat de Direcția Generală Anticorupție.
În urmă cu câteva zile, Dumitru Tuța a fost condamnat la doi ani cu suspendare pentru luare de mită. Potrivit procurorilor, medicul ar fi pretins bani de la un pacient care avea nevoie urgentă de o operație. Nu s-a mulțumit cu suma oferită, moment în care pacientul a alertat autoritățile și a fost organizat un flagrant cu bani marcați.
sursă foto: captura tv