Un român a fost pedepsit în Elveţia, pentru că nu avea suficienţi bani asupra sa, informează B1 TV.
Bărbatul a fost surprins de poliţişti în oraşul Delemont, având în buzunar doar doi franci elveţieni, o sumă mai mică decât garanţia minimă, necesară străinilor care vizitează această ţară.
Autorităţile i-au dat o amendă de 130 de franci, adica aproximativ 125 de euro, pentru încălcarea condiţiilor de intrare pe teritoriul Elveţiei.
Potrivit articolului cinci al legii privind străinii, orice persoană care intră pe teritoriul statului trebuie să aibă asupra sa mijloace financiare suficiente pentru a se întreține.