Ungaria și-a plătit anticipat datoriile, a dat afară FMI, a pus la respect băncile și are și bani de investiții

in Stiri online

Ungaria a oferit recent lumii un exemplu extraordinar de verticalitate și apărare a interesului național beneficiind, e drept, și de sprijinul Băncii Centrale a Ungariei (Domnule Isărescu, se aude?). Deși România a fost singura țară din lume care și-a platit integral datoria externă, în ultimii ani corupția și incompetența au făcut ca datoria publică a țării noastre să crească cu o suma uriașă pe care unii o estimează ca fiind de circa 10 miliarde de euro în timp ce alții consideră că ea ar fi de 19 miliarde de euro.

Ungaria a rambursat în întregime împrumutul acordat în 2009 de Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a ieşi din criză şi, astfel, şi-a achitat toate datoriile faţă de instituţie.

„La 6 august 2013, Banca Centrală ungară (MNB) a rambursat în totalitate suma restantă datorată în cadrul unui împrumut acordat de către F MI în iunie 2009”, a informat MNB pe site-ul sau.

Budapesta a primit un împrumut de aproximativ 1,45 miliarde de euro în 2009, a două tranşă din cadrul unui ajutor de 11,7 miliarde de euro acordat de FMI Ungariei în 2008, în plină criză financiară, pentru a evita falimentul ţării.

„Nu mai există, astfel, nicio datorie restanţă faţă de Fond”, a adăugat Banca centrală.

În iulie 2013, guvernatorul MNB, Gyorgy Matolcsy, un apropiat al premierului conservator Viktor Orban, a transmis FMI că ar putea să-şi închidă biroul de la Budapesta, întrucât ultimele sume datorate Fondului vor fi rambursate înainte de finalul anului în curs şi, prin urmare, înainte de termenul de scadenţă, prevăzut iniţial pentru 31 martie 2014.

Potrivit MNB, rambursările către FMI au început în septembrie 2012, iar ultima, în valoare de 721 milioane de euro, a fost făcută marţi.

În total, Budapesta a obţinut în noiembrie 2008 de la FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială un ajutor de 20 de miliarde de euro.

Relaţiile dintre Budapesta şi FMI au devenit dificile după venirea la putere a lui Viktor Orban în 2010. Negocierile începute în 2011 în vederea unui nou împrumut pentru asanarea finanţelor publice ale ţării s-au încheiat la începutul lui 2013 din cauza divergenţelor asupra mai multor puncte, în special cu privire la natură împrumutului şi politica economică a Budapestei.

În 2012, guvernul a criticat ingerinţa FMI în politică ungară.

DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.