Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Victoria Marii Revoluţii Socialiste

in Istorie

foto_guliverafp_033_ria08-310728_2830

Până în 1989 în istoriografiile marxiste din ţările blocului comunist anul 1917 marca începutul epocii contemporane, căci victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie din Rusia a fost considerată o „adevărată piatră de hotar” în istoria omenirii. Vremelnic, aşa a şi fost, întrucât prin lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917 pe o şesime din suprafaţa globului se inaugura – prin Puterea Sovietelor – un regim politic nou, de tip comunist. Curând, însă, prin decretele şi legile adoptate de bolşevici, vor fi suprimate toate valorile unei democraţii autentice, instaurându-se un regim de teroare, cu arestări în masă, deportări şi execuţii. Lenin spera că într-un viitor apropiat „molima” revoluţiei ruse va cuprinde şi alte state, iar socialismul va deveni un sistem social-economic şi politic mondial, a cărui misiune istorică va fi aceea de „gropar al capitalismului”. Parţial, a avut dreptate. În măsura în care comunismul a fost impus, tot vremelnic, prin forţa Armatei Roşii, mai întâi, în 1924, în Mongolia, iar după cel de-al doilea război mondial în mai multe state europene şi asiatice, satelite Moscovei. Ideologic, sfera de influenţă sovietică a fost pregătită încă din martie 1919, când s-a constituit la Moscova Internaţionala a III-a Comunistă. Pe aceste temeiuri, istoriografia marxistă considera perioada anilor 1918-1921, o perioadă a avântului revoluţionar, întrucât sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie s-au constituit în mai toate statele europene partide comuniste sau muncitoreşti de stânga, iar pentru scurt timp puterea sovietelor a fost instaurată în Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Bavaria, Ungaria şi Slovacia.

Aceeaşi istoriografie marxistă, având în vedere înviorarea economică înregistrată, aprecia că între anii 1922-1928 se poate vorbi de perioada stabilizării vremelnice şi parţiale a capitalismului. Ea a fost urmată de perioada crizei economice din anii 1929-1933, deşi ea nu a lovit cu aceeaşi intensitate toate regiunile globului, iar în altele nici nu a avut repercusiuni.

Fără a mai continua cu exemplificările de acest gen, specifice istoriografiilor marxiste, să definim totuşi – pe baza unor evenimente – jalon din viaţa internaţională – perioadele istoriei contemporane. Astăzi, toţi istoricii acceptă anul 1918, practic de la sfârşitul primului război mondial, momentul de început al unei noi epoci în istoria omenirii. Prin urmare, anul 1918 marchează sfârşitul epocii moderne şi, totodată, începutul celei contemporane, căci înfrângerea Puterilor Centrale şi prăbuşirea imperiilor multinaţionale au schimbat în mod vizibil harta politică a lumii. Prin victoria revoluţiilor naţionale din unele zone ale Europei, izbucnite în toamna anului 1918, câteva continuate şi în anii 1919-1920, s-au constituit noi state independente, s-au refăcut altele, ori au avut loc întregiri teritoriale, recunoscute pe plan internaţional la Conferinţa de Pace de la Paris. Cu acest prilej a avut loc consacrarea internaţională a principiului naţionalităţilor, drept fundament al noii ordini politice şi teritoriale în Europa.

Având în vedere întreaga evoluţie social-economică şi politică a societăţii omeneşti din secolul XX, epoca contemporană poate fi periodizată în trei perioade importante:

a) perioada interbelică (cuprinsă între anii 1919-1939) când viaţa politică internaţională a fost dominată de efectele instaurării unor regimuri politice totalitare: de extrema stângă (în Rusia mai ales) şi de extrema dreaptă, fasciste (în Italia şi Germania). Alături de acestea vor fiinţa vremelnic şi alte regimuri politice de dreapta, autoritare (de pildă, regimul horthyst instaurat în Ungaria, dictatura militară a generalului Primo de Rivera în Spania, regimul Salazar în Portugalia, regimurile autoritare instaurate prin lovituri de stat în Estonia, Letonia, Lituania etc. Pe de altă parte, tot în această perioadă are loc înfiinţarea oficială (10 ianuarie 1920) şi îşi desfăşoară activitatea Liga Naţiunilor (Societatea Naţiunilor), cu sediul la Geneva;

b) al doilea război mondial (1939-1945) cu fronturi de luptă şi ostilităţi în Europa, Africa şi Asia. Pe plan politic internaţional, în această perioadă îşi încetează activitatea Societatea Naţiunilor, se adoptă principiile fundamentale ale strategiei războiului purtat de statele coaliţiei Naţiunilor Unite împotriva puterilor Axei şi sateliţilor ei, întărite prin numeroase hotărâri şi rezoluţii cu prilejul unor conferinţe internaţionale. Pe fundalul celei de-a doua mari conflagraţii mondiale, dar fără nici o implicare internaţională, au mai avut loc şi alte conflicte militare zonale; de pildă, războiul sovieto-finlandez din 1939-1940, războiul din anii 1941-1942 dintre Ecuador şi Peru pentru bazinul superior al Amazonului;

c) perioada postbelică (de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial şi în prezent), cu câteva subperioade sau etape distincte datorită unor evenimente internaţionale care au avut loc, influenţând destinele omenirii. Astfel, de pildă, Conferinţele de la Ialta şi Potsdam (din 1945) unde s-au adoptat hotărâri privind statuarea regimului politic al Europei de după război, nu au reprezentat atât simple acorduri internaţionale, cât recunoaşterea de către ţările occidentale a extinderii de facto a puterii sovietice pe continent. În acest sens, după aprecierea lui Michael Lynch, „ele constituie definiţii ale noului echilibru internaţional, cunoscut ca războiul rece. Prin asta se înţelege în special perioada, începută în 1945 şi continuată după moartea lui Stalin, în care lumea comunistă, condusă de Uniunea Sovietică, şi-a înfruntat marele duşman ideologic, Statele Unite şi aliaţii lor capitalişti, într-o competiţie prelungită de război al nervilor”. Unii istorici şi politologi din Occident consideră că perioada „războiului rece” s-ar fi încheiat în 1975, odată cu semnarea Acordului de la Helsinki, care a marcat totuşi o perioadă în destinderea raporturilor internaţionale. În realitate, războiul rece s-a încheiat în 1989, odată cu prăbuşirea regimurilor totalitare comuniste din Europa. Regimuri comuniste mai dăinuie şi azi în ţări ca R.P. Chineză, R.P.D. Coreeană, R.S. Vietnam şi Cuba.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem.

Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Istorie

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web