Stiri Online, Enciclopedie, Revista presei

Vladimir Putin surprins de forța suporterilor ruși din Franța

in Evenimente/Extern/Stiri online

În cadrul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri din cadrul evenimentului Sankt Petersburg International Economic Forum, președintele Vladimir Putin a fost chestionat pe marginea incidentelor violente petrecute în Franța și care au avut ca protagoniști suporterii ruși și pe cei englezi. Potrivit Reuters, liderul Rusiei a spus că regretă incidentele și promite că va încerca eradicarea huliganismului din fotbalul rus.

De asemeni, Putin s-a declarat surprins de „cum au reuşit 200 de fani ruşi să bată câteva mii de suporteri englezi„, menționând că așteaptă din partea autorităților franceze să trateze în mod egal suporterii violenți prezenți la Euro 2016.

Încă din prima zi a meciurilor desfășurate în cadrul Campionatului European, susținătorii ruși și cei englezi au dezlănțuit un adevărat război pe străzile Franței, care a continuat chiar și pe stadion. Trei suporteri ruși au fost condamnați la închisoare cu executare de tribunalul de la Marsilla.

loading...
DESCARCA APLICATIA CYD PE MOBIL
Aplicatie CYD Google Play

Nu sunt un artist, nu sunt un talentat scriitor, sunt om ca si tine. Doar ca diferentele dintre mine si tine o fac obiceiurile noastre si viata pe care o traim. Nu ne invartim in aceleasi anturaje, nu avem acelasi limbaj, la dracu nici macar nu ne cunoastem, dar sigur avem de impartit idei sau am avut aceleasi idei o data, desi repet nu ne cunoastem. Nu te stiu, nu te cunosc, nu te vad, nu te ating, nu te caracterizez, nu te critic, nu te injur, nu te admir, nu te laud, dar tu poti sa ma critici, aplauzi, caracterizezi, poate chiar si sa ma apreciezi. E dreptul tau, e timpul tau.

Latest from Evenimente

LIKE-ul tau CONTEAZA!Ti-a placut articolul si ai dat LIKE? Inchide aici
Mergi la Sus

Copyright © 2016 by CYD.RO. Toate drepturile sunt rezervate
Designed by Dianys Media Solutions - realizare site web - creare site web