O partidă de vânătoare a fost mediul în care s-au cunoscut Frank Schutt, patronul unui hotel de lux din SUA și câteva rațe ce aveau să devină adevărate regine printre oameni. Bărbatul, întors de la vânătoare a decis că îi este milă să ucidă gingașele rățuște și să le dea în folosul bucătarului. Nu doar că au fost lăsate în viață, dar rațele s-au transformat în adevărate dive și au primit o cameră specială în hotelul Peabody.
Inedita familie formată dintr-un mascul și patru femele a intrat în grija directă a lui Edward Pembroke, angajat al hotelului și fost circar, care chiar el a venit cu propunerea de a transforma rațele în cea mai mare atracție a hotelului. Zilnic la ora 11:00, majordomul scoate rățuștele la plimbare, pe un covor roșu și cu muzică de fond, admirate și fotografiate de lumea venită special să le vadă. Își petrec ziua răsfățându-se cu apa cristalină din fântâna arteziană din hol, iar la orele 17:00 sunt conduse de majordom în camera luxoasă de hotel, unde se odihnesc după o zi obositoare de joacă și blițurile “paparazzilor”.
Ritualul covorului roșu este respectat de sfințenie atât dimineața, cât și seara. Un angajat al hotelului are sarcina specială de a pregăti zilnic decorul și nu îi este permis să facă vreo greșeală. Familia regală de rațe din hotelul Peabody au devenit punct de atracție pentru turiști, iar încasările au crescut semnificativ.